Publicat: 13 Noiembrie, 2017 - 20:45

'Jurnal de România. Sfântu Gheorghe' și 'Jurnal de România. Constanța', spectacole regizate de Carmen Lidia Vidu, vor fi prezentate la Schauspielhaus în Viena pe 15 noiembrie. Jurnal de România este un proiect multidisciplinar conceput în 2016, care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectivă antropologico-vizuală a comunităților privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo.

'Vreau să văd cum arată România mai puțin turistică și mai puțin televizată. E un punct de vedere asupra României 2016-2018, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricând lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale. Spectacolul de teatru se dorește a fi un vehicul de comunicare. Îmi propun să cercetez emoția orașelor din România. Prin actori, redescopăr România.' (Carmen Lidia Vidu)

'Jurnal de România. Sfântu Gheorghe' este o producție a Teatrului 'Andrei Mureșanu', care a avut premiera pe 30 septembrie 2016 și a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2017 (costume: Raluca Alexandrescu; muzică: Luiza Zan, Kónya Ütö Bence; foto: Vargyasi Levente; colaj video: Vetró Baji; distribuție: Sebastian Marina, Daniel Rizea, Ioana Alexandrina, Costea, Ion Fiscuteanu, Elena Popa, Costi Apostol).

'Un performance emoționant care pornește de la poveștile personale ale actorilor.' (Matei Martin, Dilema Veche)

'Jurnal de România. Constanța' este o producție a Teatrului de Stat Constanța, care a avut premiera pe 3 martie 2017 (costume: Lăcrămioara Dumitrașcu; coregrafie: Cristiana Drăgan; editare foto-video: Cristina Baciu; distribuție: Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Laura Iordan Adrian, Alina Mantu, Florina Stănculeț).

''Jurnal de România' au făcut vâlvă atât în comunitățile din Sfântu Gheorghe și Constanța, cât și în lumea teatrului, fiind o formă de teatru-confesiune de o sensibilitate rară. (Gabriela Lupu, Adevărul)

Trailer: vimeo.com/239422593

Carmen Lidia Vidu este regizor de teatru multimedia, film și animație. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale', București — secția regie teatru. Este cunoscută ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. Spectacolele de teatru montate de Carmen Lidia Vidu sunt speciale, folosesc un limbaj artistic diferit și transformă tehnica în emoție autentică, iar regizoarea promite că nu se va opri niciodată din experiment.

Interesată și permeabilă la contextul local cu diferitele lui aspecte, Carmen Lidia Vidu creează piese (spectacole sau instalații) care răspund unor teme de actualitate ale societății, dincolo de tendințele de suprafață. Regizoarea reunește de fiecare dată artiști din diferite domenii (muzică live, video, dans etc.) împreună cu care își creează piesele. Carmen Lidia Vidu a testat cu succes și regia de film (documentar și scurtmetraj) și de videoclipuri (colaborări cu trupele Noblesse Oblige și Mes Quins).

Cu filmul 'O scurtă istorie Astra Film' a câștigat Premiul Gopo, iar cu 'ARAD. Jurnalul meu virtual' a câștigat 2 premii internaționale. În 2009 este invitată ca vorbitor la TEDxBucharest, câștigă marele premiu în Ljubljana cu spectacolul '(o stație...)', iar în 2015 primește Premiul de Excelență pentru Artă Dramatică oferit de Primăria Arad.

'Jurnal de România. Sfântu Gheorghe' și 'Jurnal de România. Constanța' sunt primele două spectacole dintr-o serie ce ar putea cuprinde mai multe orașe din România. Evenimentul este organizat de Teatrul 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Asociația Șpraiț, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

Localizare: