Cea de-a patra ediţie a galei Kings On Ice, unul dintre cele mai spectaculoase show-uri demonstrative de patinaj artistic din România, este aproape sold-out, mai puţin de un sfert din numărul total de bilete puse în vânzare rămânând disponibile.
Evenimentul este programat să aibă loc pe 7 Aprilie, la patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti, fiind organizat de Amphitrion şi susţinut de OTP Bank.
Spectacolul ce reuneşte o parte dintre cei mai buni campioni internaţionali ai patinajului artistic este foarte aproape de a fi declarat sold-out, dintre cele şase categorii de bilete puse iniţial la vânzare, trei fiind deja epuizate. Biletele rămase disponibile mai pot fi achiziţionate de la patinoarul Mihai Flamaropol, din reţeaua magazinelor Diverta, sau online, de pe myticket.ro.
Spectacolul Kings On Ice a ajuns primăvara aceasta la cea de-a patra ediţie, după mai multe reprezentaţii susţinute cu casa închisă în perioada 2007-2010. Şi de această dată maestrul de ceremonii este violonistul Edvin Marton care va acompania pe acordurile viorii Stradivarius prestaţiile câtorva dintre cei mai cunoscuţi campioni ai acestui sport, printre care Evgeni Plushenko, Brian Joubert, Stephane Lambiel, Surya Bonaly, Fumie Suguri, precum şi perechile Ekaterina Bobrova - Dmitri Soloviev, Vera Bazarova - Yuri Larionov (vice-campioane europene în probele de dans şi perechi de anul acesta) şi Fiona Zaldua - Dmitri Sukhanov.
Autor: Călin Angheluţă