Publicat: 2 Iulie, 2018 - 10:27

Studenţii şi profesorii Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu sunt implicaţi în proiecte care au menirea să schimbe mentalitatea şi să încurajeze spiritul antreprenorial în rândul tinerilor, este de părere Ambasadorul SUA, E.S. Hans Klemm, care a participat la o întâlnire de lucru pe tema educaţiei antreprenoriale în România, organizată la iniţiativa Romanian-American Foundation (RAF) şi găzduită de ULBS.

La întâlnire au participat membrii Consiliului de Administraţie şi ai echipei executive a RAF, membrii Grupului de lucru pentru educaţie antreprenorială al ULBS şi studenţi care au participat în activităţile EduHub ale ULBS.

Ambasadorul SUA este un susţinător al antreprenoriatului în România şi sprijină iniţiativele în această direcţie şi proiectele RAF. "Mă bucură să văd progresul pe care Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu îl face în crearea unui ecosistem antreprenorial şi observ cu satisfacţie impactul proiectelor RAF. Nu este prima mea vizită la ULBS pe tematica antreprenoriatului. Vin de fiecare dată cu plăcere să mă întâlnesc cu studenţi şi profesori care sunt implicaţi în activităţi şi proiecte menite să aducă o schimbare de mentalitate şi să încurajeze dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor" a spus Ambasadorul Hans Klemm.

Romanian American-Foundation lucrează împreună cu profesori, instituţii de educaţie şi parteneri strategici din business şi mediul neguvernamental pentru a crea programe care să ofere elevilor şi studenţilor cunoştinţele şi aptitudinile tehnice necesare pentru a-şi dezvolta spiritul antreprenorial, pentru a înţelege mecanismele de piaţă şi a gândi inovativ.

"Discuţiile de la Sibiu au loc în contextul întâlnirii anuale a Boardului RAF. Suntem impresionaţi de rezultatele pe care echipa de la Sibiu le-a obţinut în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial. Feedback-ul oferit de cadrele didactice care au beneficiat de proiectele implementate de RAF şi entuziasmul studenţilor ne sunt de un real folos în evaluarea investiţiilor pe care le facem în educaţia antreprenorială din România. ULBS este pentru noi un partener academic serios, implicat în toate proiectele fundaţiei în domeniul antreprenoriatului" a spus Philip Henderson, Preşedintele Boardului RAF.

ULBS a iniţiat în ultimii 3 ani activităţi pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale ale studenţilor şi, în acest context, este implicată în toate proiectele iniţiate de RAF în domeniul antreprenoriatului. "Participăm cu echipe de studenţi în InnovationLabs deja de trei ediţii, am beneficiat de experienţa americană în dezvoltarea de ecosisteme antreprenoriale prin obţinerea a patru burse RAF Scholar Award pentru cadre didactice ale ULBS implicate în gestionarea societăţii antreprenoriale studenţeşti EduHub şi implementăm instrumentul strategic HEInnovate pentru universităţi antreprenoriale", a declarat prorectorul Livia Ilie, coordonatorul Grupului de lucru pentru educaţie antreprenorială al ULBS.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: