Publicat: 7 Decembrie, 2017 - 14:09

Duminică, 10 decembrie 2017, în transmisiune directă pe TVR 2, va avea loc finala concursului național Gala Premiilor EXCELSIOR, organizată de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune și Ministerul Educației Naționale, un eveniment care își propune să premieze cele mai reprezentative coruri școlare de amatori din România. Cel mai bun cor ales de juriul de specialitate, împreună cu telespectatorii care își vor exprima preferințele prin televot, va fi desemnat cel mai bun cor al anului 2017.

Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor și Liana Stanciu și va fi difuzat în transmisiune directă pe TVR 2, duminică, 10 decembrie, începând cu orele 14:45. Invitate speciale vor fi artistele Ruslana și Helena Paparizou, laureate ale edițiilor anterioare ale concursului muzical Eurovision în anul 2004, respectiv 2005, care vor susține două recitaluri extraordinare în cadrul Galei Premiilor EXCELSIOR. Un alt moment special îi va avea ca protagoniști pe maestrul Gheorghe Zamfir și pe membrii Corului Accoustic, dirijat de Daniel Jinga.
Cele zece coruri selectate de către membrii juriului pentru a participa la finala primei ediții a Galei Premiilor EXCELSIOR sunt: Corul „Unison”, Corala de fete „Ciprian Porumbescu”, Corul „Angeli Junior”, Corul „Orfeu”, Corul de Copii și Tineret „Simbol”, Corala „Fantasia”, Corul „Bravissimo”, Corul „Soli Deo Gloria”, Corul de Copii „Meloritm” și Corul „Sfânta Elisabeta”.
Juriul finalei concursului va fi format din: Gheorghe Zamfir – naist virtuoz și compozitor, prof.univ.dr. Valentin Gruescu – maestru dirijor, Daniel Jinga – maestru de cor al Operei Naționale București, Adrian Găzdaru – Director Teatrul EXCELSIOR și Ana-Maria Târâlă – redactor muzical TVR. Votul telespectatorilor va cântări la fel de mult ca și votul juriului de specialitate în desemnarea corului câștigător.
Mai mult decât un simplu spectacol coral, Gala Premiilor EXCELSIOR propune un spectacol al diversității, care să pună în valoare personalitatea artistică a corurilor, calitatea interpretării vocale și, nu în ultimul rând, calitatea artistică a momentului prezentat, reflectată în elementele coregrafice, vestimentare și de specificitate culturală.
Gala Premiilor EXCELSIOR este una dintre manifestările de mare anvergură prin care Teatrul EXCELSIOR își propune să fie o rampă de lansare pentru tinerele talente, dar și o ocazie de întâlnire cu profesioniști pentru grupurile corale din toată țara. Pe lângă o platformă educațională, programul asigură spații de desfășurare și manisfestare, precum și accesul la scene pe care talentul tinerilor interpreți să fie pus în valoare și recunoscut public. 
Mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile pe site-ul www.galapremiilorexcelsior.ro.