Publicat: 16 Februarie, 2018 - 00:00

Sunt în grupul de scriitori promovați asiduu de Bogdan Hrib și editura lui Tritonic - aproape niciunul publicând în altă parte -, și câteva femei care an de an apar pe piață cu noi producții literare. Și care, aproape toate, se diferențiază de scriitoarele promovate de alte edituri. Una dintre ele este Anamaria Ionescu.

Născută în 1976, licenţiată în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, Anamaria Ionescu a publicat proză scurtă și romane. A debutat în 2009, cu un volum de povestiri, iar în 2014 a început o serie mystery &thriller. Într-un interviu de acum câțiva ani declara: ” În general mă inspiră viața din jurul meu în toate formele ei. Mulți dintre prietenii mei se recunosc sau își recunosc poveștile și replicile, locurile și amintirile în scrierile mele.”

În mod cert, așa se întâmplă și cu cel mai recent roamn publicat de dumneaei, cel de față, care se încheie cu ”câteva vorbe de la autor” în care mărturisește că este ”cea mai personală carte pe care am scris-o până acum. Pățaniile ei sunt un amestec: câteva bucăți de realități ale mele și ale celor din jurul meu și multă ficțiune. Dar ea este, într-un fel, o oglindă a mea.”

În mare, e o poveste care ne-ar include într-un fel pe mulți dintre noi. Un tânăr este arestat de Securitate, în 1989, pentru că a vrut să fugă din țară, și moare în timpul anchetei. Sora lui, eroina romanului, se străduie să descopere ce s-a întâmplat, și în 1989, și după 1989. Și nu află decât după mulți ani, când se deschid publicului Arhivele Securității, că fratele ei a fost turnat de cel mai bun prieten, omul cu care ea se căsătorise între timp și căruia îi făcuse și un copil. Într-o manieră aproape jurnalistică trecem prin toate momentele cheie de după decembrie 1989 – Piața Universității, mineriadele, speranțele și deziluziile când s-a înțeles că în locul foștilor comuniști au ajuns la putere comuniștii din rândul al doilea. Nu poți avea încredere în nimeni, aproape toți pe care încearcă eroina să se sprijine o trădează, ascund că au avut de-a face cu forțele de represiune sau mint. Înșelată de mai multe ori, eroina se întreabă ce lasă în urma ei. ”Mie mi-a trecut prin cap că aș putea lăsa o poveste.”

E povestea omului obișnuit care trecut printr-o așa-zisă revoluție și printr-o tranziție din care n-a înțeles nimic. Un om simplu, chiar mediocru, ca majoritatea. Poate doar cu ceva noroc mai mult.

O carte scrisă simplu, fără înflorituri, și care, fără să fie o bombă literară, impresionează. Anamaria Ionescu sigur are condei.

Într-un alt interviu, Anamaria Ionescu declara: ”Crăciunul care nu a mai venit este o carte la care m-am gândit multă vreme. Mi-am dorit să scriu o poveste care să surprindă trecerea de la comunism la democrație. Cum am resimțit-o eu și generația mea. Ce am sperat și ce n-am reușit. Și să-mi dau răspunsuri la întrebări pe care interiorul meu a refuzat multă vreme să și le pună. Sper ca cei ce o vor citi, în special cei tineri, să-și facă o idee despre mersul lucrurilor, despre provocări, să înțeleagă de ce am procedat așa cum am procedat, de ce suntem așa cum suntem acum. Iar cei mai mari să se recunoască întrucâtva.”

 

Anamaria Ionescu – Crăciunul care nu a mai venit. Editura Tritonic. 186 pag.  

 

 

 

 

Topic: 

Format: