Publicat: 13 Octombrie, 2017 - 00:00

O carte ”dedicată copiilor nimănui, suflete pierdute, învelite în zdrențe, abandonați de părinții ce îi condamnaseră brutal la un destin nedrept și acum condamnați încă o dată de o lume strâmbă și obligați să trăiască pentru totdeauna în închisoarea vieții.” Autorul acestei dedicații care apare pe primul său roman – Marius Concita - este total necunoscut publicului larg. Este tânăr (deducem asta din poze, chiar și Internetul e sărac în informații despre viața sa, iar editura nu obișnuiește – greu păcat! – să însereze măcar un paragraf cu biografia, măcar biografia culturală a autorilor). Știm însă că autorul lucrează în lumea publictății, că a scris la câteva bloguri în anii trecuți, că se învârte într-o companie de oameni din lumea modei, cu care a apărut frecvent în imagini.

Romanul de față, primul pe care l-a publicat (deja anunță un al doilea), este dur, se deosebește radical de scrierile mulțimii de fătuci și puștani care își descriu trăirile sexuale sau inventează lumi ciudate în roiul de romane penibile care au invadat piața de carte în ultimii ani. Spre deosebire de acestea, cartea de față e o radiografie necosmetizată a societății de azi. Scriu editorii: ”Autorul patrunde, prin imagini brutale, chiar crude, în viața celor nedreptățiți de soartă, în care predomină infracțiunile de toate genurile – cerșetorie, proxenetism, trafic de ființe vii, șantaj, furt, tâlhărie, prostituție –, și în lumea clanurilor interlope. O lume care poate stârni în cititor reacții felurite – de șoc, de curiozitate, de uimire, de revoltă, de acuzare, de teamă”.

Personajele, oricum cele importante, sunt urmîrite de la vârste fragede, au părinți îndobitociți de băutură, care îi bat crunt sau mor, oricum îi neglijează, ajung la orfelinate, unde sunt agresați în continuare și sfârșesc în stradă, furând, tâlhărind, făcând crime, ajung la închisoare. Desigur, totul este ficțiune, dar stilul aproape jurnalistic dă impresia unui imens reportaj.

”Oare cât de mult le-ar mai fi putut folosi aceste lecţii forţate de reeducare unor copii pe care legile supravieţuirii dure de pe străzi îi forţaseră să fie cu totul altfel decât le impunea societatea acum? Nu li se dăduse şansa şi nu fuseseră învăţaţi să trăiască într-o lume a regulilor stricte pc care nu le cunoşteau. Făcuseră greşeala să le în­calce. iar acum societatea se răzbuna din nou, nemilos. Viaţa trăită dintotdeauna la periferia lumii, permanent sub ghilotina crâncenă a sărăciei şi disperării, te schimbă definitiv, in profunzimile fiinţei tale.

Îţi schimbă structura sufletească, te înrăieşte, îţi extirpă sensibi­litatea şi umanitatea, te face sa fii dur şi nemilos. Îţi picură treptat, în suflet, otrava disperării, foamei, mizeriei, grijilor şi nedreptăţilor. Îi priveşti nu doar cu invidie pe cei bogaţi, dar şi cu ură, pentru viaţa lor strălucitoare, îmbelşugată şi lipsită de griji. Eşti veşnic pri­vit cu scârbă, respins, lovit, alungat... îţi urli disperarea, încerci să baţi şi să deschizi fără încetare uşile grele şi veşnic închise, în spatele cărora se află marele bal mascat al vieţii. Dar strigătul tău nu se aude în muzica de dincolo. Totuşi, când cei mai norocoşi reuşesc să se strecoare în spatele uşilor ferecate şi ajung să aibă viaţa după care alergau, indiferent cât de sus ar ajunge, veşnic vor trăi cu umbra şi cu traumele trecutului, cu frica permanentă a eşecului, cu teama de a nu cădea de pe culmile însorite, iarăşi în prăpastia întunecoasă a sărăciei. Iar acest vierme perfid îl simţeau zi de zi cum roade adânc în fiinţa lor, fără oprire. Intraseră intr-o lume care îi tolera, dar ştiau că nu-i va accepta pentru că nu făcuseră niciodată parte din ca. Se îmbătau cu gustul succesului efemer, se bucurau de o linişte apa­rentă şi aşteptau, ca nişte soldaţi în tranşee, următoarea luptă.”

Violența, agresivitatea verbală și fizică nasc ideea de răzbunare, de luptă, dar și ambiția de a ajunge la un alt nivel, însă pe aceleași căi necinstite. E ceea ce se întâmplă în acest roman despre o lume din care nu există ieșire.

Următorul roman va trata aceeași temă, din moment ce se numește ”Prizonierii destinului”? Ar fi prea mult.

 

 

Marius Concita – Închisoarea vieții. Editura Integral. 182 pag.

 

Topic: 

Format: