Publicat: 19 Mai, 2017 - 00:00

La o adică, poți accepta, de dragul convenției, că există destui oameni cărora să nu le placă frumusețea și proporțiile perfecte, indiferent de domeniu, și destui descreierați care să plănuiască distrugerea lor. Dacă acceptăm asta, vom accepta lesne și ficțiunea germanului Tibor Rode (născut la Hamburg, în 1974), autorul acestui thriller tradus deja în foarte multe limbi, încununat cu succes.

Este o poveste înfricoșătoare în care se acumulează mai multe orori: participantele la un concurs de frumusețe din Statele Unite sunt răpite de la o pregătire din Mexic și apar rând pe rând desfigurate odios și transformate în caricaturi monstruoase, după operații estetice; albinele lumii încep să dispară, nu se știe de ce; construcții perfecte, cum este turnul primăriei din Leipzig, sunt aruncate în aer; mai multe cărți vechi păstrate cu grijă în biblioteci celebre sunt arse; celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci Mona Lisa este furat de la Luvru; în sfârșit, computerele de pe toate meridianele sunt acaparate de un virus care deformează monstruos toate imaginile, virus care își spune... Mona Lisa. Între toate acestea există o legătură, în spatele lor se află un criminal periculos care a pornit o cruciadă împotriva frumuseții și a proporției de aur – ajungând la concluzia că până și albinele ar fi ”mici creaturi diabolice, care prin polenizarea florilor răspândesc frumsuețea.” ”Tatăl meu a meditat mult asupra a ceea ce este frumusețea. Această fantomă care de milenii ne bântuie prin minte. El a ajuns la surprinzătoarea concluzie că frumusețea e ceva diavolesc. Că ideea frumuseții nu este decât un virus adus pe lume de forța întunericului și care pe parcursul secolelor a tot fost implantat în capetele oamenilor.”

Împotriva familiei demente și a conspirației geniale în care toată omenirea este amenințată luptă mai ales Helen Morgan, neuroestetician american, cât pe ce să-și piardă fiica în desfășurările panglobale, și Greg Millner, slujbaș al FBI-ului. Dacă și cum reușesc ei să descâlcească povestea vă lăsăm să descoperiți din această carte cu ritm trepidant, perfectă pentru o lectură de weekend.

 

 

 

Tibor Rode – Virusul Mona Lisa. Editura RAO. Traducere din limba germană de Corneliu Stoenescu.

 

 

Topic: 

Format: