Publicat: 7 Iunie, 2020 - 00:00
Share

Scriitorul american Clive Cussler, născut în 1931 în Illinois, a murit în februarie acest an. Era/este celebru pentru romanele sale de aventuri și pentru faptul de a fi fost unul dintre faimoșii căutători americani de epave. Ca scriitor, a imaginat personaje care pasionează cititorii, cum este Dirk Pitt. A scris foarte multe, numeroase serii, singur sau în colaborare. Seria Dosarele NUMA cuprinde șaisprezece romane, opere scrise împreună cu Graham Brown, alte opt scrise cu Paul Kemprecos, între care cel de față, publicat în 2004.

Scriu editorii: „Descoperirea unui cadavru îngheţat timp de 90 de ani într-un gheţar din Alpii Francezi nu pare a fi de competenţa NUMA şi a lui Kurt Austin. Dar când cei aflaţi la faţa locului sunt blocaţi în tuneluri alpine inundate de apele gheţarului în curs de topire, Austin nu poate ignora strigătele lor după ajutor. Iar această tragedie pe cale de a se întâmpla se dovedeşte a nu fi un simplu accident. Căci cadavrul ascunde un secret. Un secret pentru care cineva este gata să ucidă. Curând Austin este implicat într-un mister care presupune invazia unor alge virulete pe
cale de a distruge zona cunoscută drept <<oraşul pierdut>> din Atlanticul
de Nord, în timp ce el şi echipa sa înfruntă o familie de o nemaipomenită lăcomie, care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a obţine ceea ce doreşte.”

Kurt Austin este șeful operațiunile speciale NUMA, iar misiunea sa în ghețarul alpin e una de rutină. Însoțit de o seducătoare arheolog, Skye Labelle, găsesc epava unui avion doborât la 1914 și corpul pilotului prezervat în gheață, pe a cărui cască sunt gravate inscripții misterioase. Un intrus răpește echipa și inundă tunerile. Acțiunea e mai complicată și palpitantă, cu alți oameni de știință care descoperă un Oraș Pierdut submarin. În aceleași ape adânci cercetătorii descoperă o algă mutantă cu ajutorul căreia pot ajunge la tinerețea veșnică.

 

 

Clive Cussler şi Paul Kemprecos - Oraşul pierdut. Seria Dosarele NUMA. Traducere din limba engleză de Alexandru Szollo. Editura RAO. 441 pag.

 

Topic: 

Format: