Publicat: 24 Decembrie, 2017 - 00:00

O carte de colorat, motivațională, destinată adulților. De ce? Editorii au un argument: ”Viaţa este plină de probleme. În orice moment ne confruntăm cu termene-limită şi cu obligaţii, avem întâlniri şi conversăm tot timpul în lumea virtuală. Aşa se ridică muntele nesănătos de stres şi de tensiune al fiecăruia dintre noi. Cercetările actuale au demonstrat că nivelul de stres se diminuează atunci când colorăm. Dar adevărata pace şi liniştea sufletească autentică ni le poate oferi doar Dumnezeu.”

Atmosfera Crăciunului a fost inspiraţia pentru ilustraţiile din această carte de colorat, intitulată Să ne bucurăm! Îndemnul editorilor este fără echivoc: ”Petrece câteva momente liniştite relaxându-te în timp ce colorezi. Simte-te revigorat şi reînsufleţit pe măsură ce meditezi la darul desăvârşit oferit omenirii de către Dumnezeu. Lasă-ţi creativitatea să se manifeste fără oprelişti şi fiecare pagină va prinde viaţă după ce vei umple de culoare imaginile din carte.
Ia o pauză în timpul programului tău încărcat şi lasă deoparte stresul care te copleşeşte. Grijile vieţii mai pot aştepta.”

Volumul include 55 de ilustraţii desenate de mână, tipărite pe hârtie de calitate. Citatele sunt inspirate din Biblie, iar cele câteva versuri amintesc de atmosfera Crăciunului. Cartea aceasta de colorat a apărut anul trecut în Statele Unite, în colecția celebră Majestic expressions – inspirational adult coloring books, de la BroadStreet Publishing.

 

Să ne bucurăm! Carte de colorat pentru Crăciun. Curtea veche publishing. Traducere de Cristian Drăgulin. 112 pag.

 

Topic: 

Format: