Publicat: 17 Noiembrie, 2016 - 15:18

Blocurile reabilitate termic din Sectorul 1 vor beneficia de lifturi noi mult mai sigure și mai puțin consumatoare de curent decât cele existente în prezent. Potrivit proiectului administrației locale, în imobilele izolate termic din această zonă administrativă urmează să fie înlocuite gratuit, pentru locatari, ascensoarele în totalitate sau pe componente, pentru ca cetățenii din aceste clădiri să fie în siguranță și să plătească mai puțin la întreținere.     
    Primăria Sectorului 1 va face demersuri la Banca Europeană de Investiții (BEI)  pentru a contracta un credit în vederea finanțării acestui proiect la care se vor adăuga fonduri de la bugetul local.

    ”Anul viitor terminăm reabilitarea termică la blocuri. Programul, însă, continuă. Imobilele care au fost anvelopate vor intra în noul program de economisire a energiei. Pentru asta am început discuțiile cu Banca Europeană de Investiții în vederea schimbării lifturilor care sunt mari consumatoare de energie electrică. Aceste noi investiții vor crea condiții de siguranță în exploatarea ascensoarelor și vor reduce și mai mult cheltuielile la întreținere”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

    Strângem datele tehnice de la asociațiile de proprietari
    Primăria Sectorului 1 a început deja să trimită adrese către asociațiile de proprietari pentru a ne sprijini cu obținerea datelor tehnice ale lifturilor existente în proprietatea asociațiilor din blocurile reabilitate termic. Este vorba despre următoarele informații: 
    Valoarea consumului energetic (MWh) aferent anilor 2015 și 2016;
    Modelul și puterea instalată a motorului fiecărui ascensor;
    Anul punerii în funcțiune a fiecărui lift;
    Asociațiile de proprietari sunt rugate să transmită aceste date, conform modelului de fișă tehnică primit de la Primăria Sectorului 1, la adresa de e-mail registratura@primarias1.ro, la numărul de fax 021/3191027 sau personal, prin reprezentant, la Registratura administrației locale din Bulevardul Banu Manta nr. 9. 
    Atenție! Repararea lifturilor rămâne obligatorie!
    Primăria Sectorului 1 atrage atenția asociațiilor de proprietari din blocurile reabilitate termic că sunt obligate să-și facă în continuare reviziile și reparațiile necesare la lifturile din proprietatea lor până la demararea programului. Nerespectarea acestei obligații poate atrage sancțiunea cu amendă din partea autorităților competente și pune în pericol siguranța locatarilor din aceste imobile.