Publicat: 12 Decembrie, 2016 - 17:29

Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă caracterul electoral, discriminatoriu și nefuncțional al măsurii instituite de Guvern pentru facilitarea transportului gratuit pe calea ferată în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie de către elevii și studenții din România și solicită clasei politice să își asume modificarea legii electorale, în sensul permiterii persoanelor care au viză de flotant să voteze în județul de reședință.

În data de 29 noiembrie Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență nr. 89/2016 prin care s-a acordat studenților și elevilor majori cu drept de vot o călătorie gratuită dus-întors, pe calea ferată, strict de la localitatea de studiu până la localitatea de domiciliu. Măsura s a aplicat în mod discriminatoriu, întruct nu s-au oferit aceste gratuități tinerilor din mediul rural sau din localitățile în care nu se află o stație sau haltă de tren, care au fost practic descurajați să participe la scrutin.

Liga Studenților consideră că această măsură a avut un caracter strict electoral, întrucât a fost adoptată în timpul campaniei electorale, fiind folosită de către partidele care susțin actualul executiv cu rolul de a-și atrage tinerii de partea lor. 

Situația este cu atât mai gravă cu cât Guvernul nu a avut nicio obligație legală de a acorda aceste gratuități, însă refuză constant să aplice prevederile Legii Educației Naționale în ceea ce privește eliminarea carnetelor de cupoane pentru studenți și oferirea unui număr nelimitat de călătorii cu reducere 50% pe trenuri Inter Regio, precum și aplicarea acestor reduceri pentru toate titlurile de călătorie (clasa I, vagon de dormit și cușetă). De asemenea, măsura executivului are un dubiu de neconstituționalitate, raportat la faptul că adoptarea ei nu reprezenta o urgență în sine, cunoscându-se preabine din timp că vor urma alegeri parlamentare.

Doar 29,11% dintre tinerii între 18 și 24 de ani și-au exercitat dreptul de vot, iar în total circa 1.360.000 tineri între 18 și 35 de ani au votat, menținându-se constantă ponderea acestora raportată la scrutinele parlamentare din 2012 și 2008. Dintre aceștia, se poate aproxima un număr de doar 120.000 de studenți care și-au exercitat dreptul de vot.

Pentru a rezolva în mod concret problema participării tinerilor la vot la alegerile locale și parlamentare, noul parlament și noul executiv trebuie să își asume modificarea legii electorale, în sensul permiterii persoanelor care au viză de flotant să voteze în localitatea sau județul de reședință. Astfel, studenții și elevii vor putea vota în localitatea de studiu, acolo unde sunt mai activi și unde prezența lor contează în mod real.

„Măsura introdusă de Guvern are un puternic iz electoral cu atât mai mult cu cât executivul ignoră prevederile Legii Educației Naționale de acoradre a reducerilor la transportul în comun și pe cale ferată. Gravitatea situației reiese din ponderea votanților tineri care s-a menținut aproximativ la fel și în 2012 și în 2008, când s-a oferit acest beneficiu. Studenții și elevii nu au mușcat «pomana» gratuităților ridicată în slăvi și servită mediatic de către partidele electorale care susțin actualul executiv și de către o federație studențească dirijată din umbră de către oameni din aparatul de stat. Tinerii nu se regăsesc în actuala clasă politică care nu face nimic pentru ei și nici nu doresc să o legitimeze!” a declarat Silvian Emanuel Man, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).