Publicat: 6 Ianuarie, 2017 - 19:40

Pe 12 Ianuarie, Inna revine pe scena de la Hard Rock Cafe in cadrul unui show exploziv, plin cu energie, concertul urmând a fi deschis de Lori, o artistă fresh şi extrem de talentată.

Pe numele său adevărat, Loredana Ciobotaru, a devenit cunoscută publicului odată cu participarea la cea de-a doua ediţie a show-ului "Vocea României".

Cunoscută publicului din România în urma participării la show-ul Vocea României, Lori Ciobotaru a debutat cu două piese, "Sărutul" şi "Aprinde-mă", compuse de Carla's Dreams, şi a susţinut concerte în toată ţara. Anul trecut, a lansat alături de GGirls (INNA, Antonia şi Alexandra Stan), piesa "Call the Police", cu peste 15 milioane de vizualizări, single ce a ajuns pe locul 1 în Polonia.

Lori Ciobotaru are planuri pentru 2017 şi urmează să lanseze un material care va include piese compuse de ea.

INNA este prima solistă din Europa ce a depăşit pragul de un miliard de vizualizări pe YouTube, iar portofoliul ei nu se limitează doar la acest record. În decursul unei cariere fulminante de doar 7 ani, INNA a primit două distincţii MTV Europe Music Awards şi peste 13 premii i-au fost acordate în cadrul ceremoniilor MTV Romania Music Awards.

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro, în reţeaua fizică de 1800 de puncte iabilet.ro/retea, adică în Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agentiile Perfect Tour, standul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman şi IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara, la Hard Rock Cafe precum şi în ziua concertului la intrare.

Biletele au următoarele preţuri:

- Cu loc la masă în sală: 110 lei (numar limitat de bilete)

- Fără loc, în faţa scenei pe ringul de dans: 69 de lei

Hard Rock Cafe Bucuresti se află în parcul Herăstrău - şoseaua Kiseleff, nr. 32 - şi dispune şi de câteva sute de locuri de parcare.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM