Publicat: 15 Martie, 2012 - 09:37

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) lansează campania de strângere de fonduri – Sprijinul vostru, viitorul României!, campanie ce vizează redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către LSRS.

2% pentru LSRS! Donaţia reprezintă un gest generos pentru susţinerea proiectelor iniţiate în ultimii trei ani de activitate a Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). Prin sprijinul donatorilor, LSRS continuă proiectele pentru studenţii şi absolvenţii români de peste hotare, precum şi pentru tinerii români care doresc să dobândească o educaţie la nivel înalt pe plan mondial și să contribuie activ la dezvoltarea României.

De ce să redirecţionezi 2% pentru LSRS? Pe termen lung, LSRS încurajează întoarcerea spre casă a absolvenţilor români din străinătate, facilitând contribuţia lor la dezvoltarea durabilă a României indiferent de locul de pe glob unde se află. LSRS a oferit un sprijin concret tinerilor români prin proiecte precum Wiki LSRS, Caravana LSRS, Mentorat LSRS, Gala LSRS, Forumul România Jună şi Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români (CAESAR), de care au beneficiat peste 16.000 de tineri.

Oportunități de angajare, burse, programe academice, evenimente internaţionale – LSRS a adunat toate aceste informații de la membrii săi în cei trei ani de activitate, punând bazele unei rețele extinse de interacţiune on- şi offline. Reţeaua se bazează pe într-ajutorare și consolidarea identității comunității studenților și absolvenților români din străinătate, prin intermediul celor peste 30 de Filiale ale Ligii pe tot cuprinsul globului. Membrii din filialele LSRS de pretutindeni promovează o imagine pozitivă a României peste hotare prin proiectele pe care le organizează și prin interacțiunea cu profesorii, angajatorii, cunoștințele și prietenii din țările în care studiază. Cu timpul, Liga a devenit şi principala organizaţie neguvernamentală care militează pentru reorientarea spre ţară a absolvenţilor români de peste hotare.

Prin proiectele de susținere a studiilor în străinătate precum Wiki.lsrs.ro (informații despre studiile în cele 30 de țări în care LSRS are filiale), Caravana LSRS (seminarii interactive despre oportunităţile de studiu în străinătate, susţinute de studenţi şi absolvenţi români de top, atât online, cât şi offline), Mentorat LSRS (consiliere gratuită, pe durata întregului proces de aplicaţie, pentru tinerii români care doresc să studieze la universități de prestigiu din lume), Liga Studenților Români din Străinătate a venit în sprijinul a mii de tineri români interesați să studieze peste hotare.

LSRS încurajează reorientarea tinerilor către România prin intermediul proiectelor precum Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români (CAESAR), un think-tank ce reunește experţi consacraţi şi emergenţi pe diverse domenii, cărora li se oferă un cadru instituţional de implicare, afirmare şi recunoaştere în societatea românească; Forumul România Jună, în cadrul căruia peste 200 de experți români au dezbătut problemele României și au venit cu soluții și metode de implementare ale acestora în 10 domenii prioritare pentru țara noastră; Gala Studenților Români din Străinătate, eveniment în cadrul căruia au fost premiaţi cei mai buni studenți români de peste hotare, oferind publicului larg adevărate exemple de excelență academică. Totodată, proiecte precum Joburi la Orizont (portal de locuri de muncă care facilitează interacțiunea între companiile de top din România și absolvenții români din străinătate), proiecte cu studii de caz pe diverse domenii (Business Consulting Case Study Event, Go4Media) și stagii de practică, facilitează întoarcerea absolvenților români în țară și implicarea acestora în procesul de dezvoltare a României.

Cu ajutorul donaţiilor, mii de tineri români pot fi mai aproape de o educaţie la standarde internaţionale, iar alte mii de absolvenţi pot fi încurajaţi şi susţinuţi în dorinţa lor de a se întoarce acasă, pentru a valorifica cunoştinţele şi experienţele dobândite peste hotare. 
Mai multe informaţii  despre  modalităţile de contribuţie se pot găsi la:  http://www.lsrs.ro/Campania-2-lasuta