Publicat: 26 Februarie, 2020 - 13:52

SALON BD - POVEŞTI DIN BUCUREŞTI ÎN BENZI DESENATE, EDIŢIA A VII-a (1 iulie - 31 august 2020) revine la Palatul Suţu. Evenimentul este organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti la iniţiativa managerului muzeului dr. Adrian Majuru şi a autorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu. Salonul din acest an se încadrează în proiectul iniţiat de istoricul şi scriitorul Vasile Lupaşc: "2020 - Anul Vlad Ţepeş Drăculea". În premieră, Salonul BD - "Poveşti din Bucureşti în benzi desenate" se va desfăşura în paralel în 4 muzee din 3 oraşe diferite. Lucrările participanţilor vor fi expuse atât la Palatul Suţu din Bucureşti cât şi la Muzeul de istorie din Târgovişte, The Dracula Investigation Gallery şi Muzeul Vlad Ţepeş Drăculea din Sighişoara. Autorii de bandă desenată şi elevii/studenţii pasionaţi de această artă sunt invitaţi să participe cu pagini BD abordând tema: Poveşti despre Vlad Ţepeş Drăculea! Subiectele alese pot fi legate de întâmplări reale, imaginare sau fantastice, de locurile emblematice legate de numele marelui voevod: Bucureşti (Curtea Veche - prima atestare documentară certă a Bucureştiului datează din 20 septembrie 1459, prin hrisovul dat de domnitorul Vlad Ţepeş), Târgovişte (Curtea Domnească - cetatea de scaun a lui Vlad Ţepeş) şi Sighişoara (locul naşterii lui Vlad Ţepeş). Paginile/planşele de bandă desenată vor fi în format A3 şi pot fi trimise după cum urmează: - în format tif sau jpg la rezoluţie 300 dpi, CMYK, la adresa relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro (în atenţia Mădălinei Diaconu). - original sau print după original la sediul Muzeului Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu în atenţia biroului Relaţii cu Publicul - cu menţiunea: Salon BD ,,Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate 2020". Data de predare: 1 iunie 2020. Toţi exponanţii vor primi o diplomă de participare din partea Muzeului Municipiului Bucureşti. Pe perioada salonului, autorii sunt invitaţi să-şi lanseze şi să-şi prezinte publicaţiile de bandă desenată cu sau fără tema salonului. Toţi cei care doresc, sunt rugaţi să trimită perioada în care ar dori să realizeze aceste lansări sau prezentări. Vor fi oferite trei premii pentru elevii şi studenţii participanţi la salon: Premiul pentru "Cea mai bună grafică" Premiul pentru "Cea mai bună poveste" şi Marele Premiu - o tabletă grafică WACOM Despre proiectul iniţiat de istoricul şi scriitorul Vasile Lupaşc: "2020 - Anul Vlad Ţepeş Drăculea" "S-a scris despre Vlad Ţepeş Drăculea mai mult decât despre oricare alt domnitor român. S-a scris cu venin sau cu admiraţie pătimaşă. Foarte rar cu imparţialitate. Din Rusia până în vestul Europei sau peste Ocean, Vlad Vodă a fost ba salvator al Europei şi simbol al dreptăţii, ba scelerat sau demon. Despre acest personaj al istoriei, al legendelor şi al filmelor s-a vorbit enorm şi s-a înţeles puţin. Asociaţia culturală Ler, la iniţiativa istoricului şi scriitorului Vasile Lupaşc, în parteneriat cu numeroase şi importante instituţii din România şi din afara Ţării, proclamă anul 2020 ca fiind anul Vlad Ţepeş Drăculea. Personalitatea şi realizările marelui voievod vor fi celebrate şi povestite pe tot parcursul anului printr-o serie de conferinţe ştiinţifice, lansări de carte şi film, concerte, expoziţii de grafică şi pictură, etc. Vă aşteptăm lângă noi la aceste evenimente pentru a celebra şi a înţelege mai bine o uriaşă personalitate a istoriei româneşti şi universale" - Vasile Lupaşc. Contact: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro

Tag-uri Institutii: