Publicat: 29 Noiembrie, 2013 - 19:31

Primarul general al Capitalei, prof. dr. Sorin Oprescu a vizitat vineri Spitalul de copii V. Gomoiu şi Spitalul de Ortopedie Foişor.

 Lucrările de construcţie la cele două spitale vecine, în valoare de peste 385 de milioane de lei, au început în 2013 şi se vor finalize la sfârşitul lui 2015 sau începutul lui 2016, fiind cele mai moderne unităţi sanitare din Capitală, a anunţat, cu acest prilej, edilul şef al Capitalei.

El a punctat că are în vedere şi reînfiinţarea policlinicilor, cel puţin câte una pentru fiecare sector, pentru bolnavii cronici

La Spitalul de Copii "Victor Gomoiu", unde, chiar dacă lucrările au o întârziere de 75 de zile, constructorul a promis finalizarea la termenul stabilit, respectiv 21 de luni de la demararea lucrăilor, adică la sfârşitul lui 2015 - începutul lui 2016.

Prin construirea noului edificiu spitalicesc, numărul paturilor de la "Gomoiu" va creşte de la 159 la 278, iar spitalul va fi extins până la 19.260 de metri pătraţi - suprafaţa construită. Va creşte, de asemenea, numărul sălilor de operaţie, de la două, care acum deservesc doar specialitatea ORL, la 10. Astfel, vor exista în unitate câte două săli de operaţii pentru ORL, Chirurgie şi Ortopedie şi alte patru destinate secţiei Cardiologie. Spitalul va avea, de asemenea, o secţie de chirurgie cardiovasculară, cardiologie intervenţională şi cardiologie pediatrică, a precizat primarul general. El a reliefat că pentru această zonă a oraşului era necesară o unitate spitalicească complexă.
În unitatea sanitară vor fi amenajate şi spaţii de joacă pentru copii, la fiecare etaj, dar şi încăperi pentru părinţi sau alţi aparţinători ai pacienţilor.

Spitalul va avea un spaţiu verde de 3.400 de metri pătraţi şi o parcare cu 119 locuri, dintre care cinci pentru ambulanţe.
Clădirea veche a Spitalului "Victor Gomoiu", care are valoare arhitecturală, va fi consolidată şi restaurată, urmând să fie legată de corpul nou printr-o pasarelă de sticlă, mai spun reprezentanţii municipalităţii. Vechiul corp va deveni un centru de formare profesională pentru studenţi, rezidenţi şi specialişti, urmând să găzduiască săli de curs, de conferinţe, biblioteci, laboratoare etc.

La Spitalul Foişor, tot din sectorul 2, lucrările sunt mult mai avansate, fiind deja terminat un corp de clădire cu patru etaje, spre strada Pop de Băseşti. Potrivit managerului unităţii sanitare, conf. dr. Cristian Stoica, noua clădire va fi dată în folosinţă cel mai târziu în februarie 2014.

"Proiectul vizează extinderea actualului Spital Foişor, prin dublarea capacităţii de funcţionare, a numărului de paturi, a clinicilor medicale, a secţiei de anestezie şi terapie intensivă. La acestea se vor adăuga laboratoare centrale de investigaţii şi tratament, secţia de terapie recuperatorie, departamentul de imagistică şi cel de urgenţe. Echiparea tehnico-administrativă a spitalului vine şi o completează pe cea a spitalului vechi, prea restrânsă şi deficitară. Lucrările la acest spital au început în martie 2013 şi se vor finaliza spre sfârşitul lui 2015 sau începutul lui 2016", a mai spus Oprescu.

Potrivit primarului general, Foişor este o unitate de referinţă în medicina românească de profil, cu un puternic nucleu de cercetare şi telemedicină şi unde sunt folosite tehnici neconvenţionale.

  Primăria Generală a Capitalei are în vedere şi realizarea a două ambulatorii noi la Spitalele Gomoiu şi Foişor.

"Avem un obiectiv important, şi anume vom începe reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor şi al Spitalului Gomoiu. Proiectul constă în reabilitarea şi modernizarea clădirii, precum şi echiparea cu aparatură de înaltă performanţă, care înglobează tehnologii moderne şi eficiente pentru diagnosticarea pacienţilor", a mai spus edilul-şef al Capitalei.
Întrebat dacă municipalitatea va cumpăra spaţii pentru policlinici sau dacă le are deja, Oprescu a precizat că nu sunt bani pentru achiziţii.

"Nu avem bani să cumpărăm spaţii. Vom folosi clădiri vechi", a mai spus primarul general.

Autor: Cornelia Stanciu