Un proiect de lege american împotriva pirateriei, SOPA (Stop Online Piracy Act), i-a făcut pe reprezentanţii celor mai mari companii americane de internet din lume să ia în calcul o formă extremă de protest: suspendare serviciilor pe care le oferă. Printre aceste companii se numără Facebook, Twitter, Google, Amazon, eBay, FourSquare, Mozilla, PayPal, Wikimedia şi Google.
Organizaţia Wikimedia a anunţat deja că ediţia în limba engleză a enciclopediei online Wikipedia se va închide Miercuri, 18 Ianuarie, pentru 24 de ore, iar reprezentanţii Google au anunţat că vor protesta şi ei. Nu vor suspendea funcţionarea motorului de căutare, ci vor folosi posta pe prima pagină a acestuia un link către un site cu mai multe informaţii despre controversatul proiect SOPA.
Şi site-ul de news sharing Reddit se va închide pe 18 ianuarie pentru 12 de ore, în semn de protest faţă de SOPA.
Stop Online Piracy Act prevede că deţinătorii de copyright vor putea închide website-uri care le-au preluat conţinut, fără să aibă nevoie procese sau de hotărâri judecătoreşti. De asemenea, motoarele de căutare ar putea fi determinate să de-indexeze anumite site-uri, iar site-urile de plăţi online ar putea fi obligate să anuleze anumite tranzacţii. În schimb, giganţii din industria de film şi din cea muzicală susţin intens acest proiect de lege.