Marian Sârbu: Existenţa unui grafic de revenire la salariile din 30 Iunie 2010 pare mai probabilă decât până acum

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat marţi că premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat “determinat” să discute revenirea salariilor la nivelul din 2010.

“Existenţa unui grafic de revenire la salariile din 30 Iunie 2010 pare mai probabilă decât până acum. Domnul Mihai Răzvan Ungureanu ni s-a părut determinat să discute un astfel de grafic de revenire, dar după primul trimestru, după cunoaşterea rezultatelor economice ale primului trimestru. Aceasta pare să fie o noutate, cel puţin în ceea ce priveşte determinarea. Repet, Mihai Răzvan Ungureanu pare determinat să adopte un astfel de grafic. Acesta este un element în plus pentru care îi acordăm votul”, a declarat Marian Sârbu, la finalul unei întâlniri în Parlament între grupurile UNPR şi premierul desemnat.