Publicat: 10 Martie, 2012 - 12:33

Poporul japonez a dat un exemplu remarcabil de demnitate după seismul puternic din urmă cu un an din Japonia, iar eforturile şi viteza activităţilor de reconstrucţie sunt într-adevăr extraordinare, a declarat sâmbătă preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

''Poporul japonez a trebuit să suporte nu numai efectele cutremurului şi ale tsunami-ului care a urmat, dar şi consecinţele dezastrului de la centrala nucleară Fukushima Daiichi. Stăpânirea de sine a poporului japonez şi curajul muncitorilor de la centrala nucleară au fost extraordinare. Dezastrul de la Fukushima a provocat o amplă dezbatere în întreaga lume despre siguranţa şi viitorul energiei nucleare. Acum au loc teste de stres sistematice la centralele nucleare. Salut această dezbatere, care constituie un pas către decizii mai documentate asupra unei probleme complexe şi o cale de creştere a gradului de conştientizare a cetăţenilor europeni în legătură cu energia nucleară'', a declarat Martin Schulz, cu ocazia marcării unui an de la cutremurul devastator din estul Japoniei şi de la accidentul nuclear de la Fukushima din 11 martie 2011.