Publicat: 2 Iulie, 2018 - 19:15

O delegație a Ministerului Apelor și Pădurilor condusă de ministruI Ioan Deneș se află în vizită de lucru în județul Teleorman pentru a analiza situația creată de recentele inundații.

Ministrul Ioan Deneș, însoțit de directorul adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Dorel Dume, de directorul ABA Argeș-Vedea Bogdan-Florian Gorunescu, și Directorul S.G.A Teleorman, Iulian Marian Stanciu, s-au întâlnit luni dimineața cu Florinel Dumitrescu, prefectul Județului Teleorman, Ionel-Dănuț Cristescu, președintele Consiliului Județean al aceluiași județ, la sediul Prefecturii, în Municipiul Alexandria.

După o discuție preliminară, oficialii au început vizita efectivă în teritoriu pentru a vedea la fața locului zonele în care Ministerul Apelor și Pădurilor derulează proiecte în ceea ce privește siguranța cetățenilor în cazul producerii de inundații, precum și zonele afectate de precipitațiile abundente căzute în ultima perioadă.

Primul punct din vizita de lucru a fost Izvoarele, localitate în care pârâul cu același nume a ieșit din matcă pe o porțiune de câteva zeci de metri și a inundat aproximativ 50 de gospodării. Ministrul a dispus decolmatarea în regim de urgență a albiei și i-a solicitat primarului să poarte o discuție cu cetățenii. Ioan Deneș și specialiștii din MAP au constatat că unele podețe construite de localnici în fața curților îngustau din loc în loc albia, ceea ce favoriza colmatarea pârâului. De asemenea, ministrul a spus că va cere specialiștilor și instituțiilor cu atribuții să ia în calcul și amenajarea torenților de pe dealurile din preajmă, care au alimentat debitul pârâului, aceștia fiind cauza principală a creșterii nivelului apei în urma ploilor torențiale din ultima vreme.

Următoarea oprire a fost la Țigănești, unde ministrul Ioan Deneș a discutat cu persoanele sinistrate.

Delegația a ajuns apoi în zona Drăgănești Vlașca, unde demnitarul și specialiștii din ANAR au analizat planul de sistematizare a albiilor Valea Slătioarele, Valea Albă și râul Câlniștea, cu scopul de a proteja împotriva inundațiilor atât locuitorii din zonă dar și DN 6/E70.

Următorul punct al vizitei de lucru a fost confluența râului Glavacioc cu Sericu, precum și barajul Furculești, în zona orașului Videle. Ministrul Ioan Deneș i-a arătat primarului localității planurile de sistematizare a zonei și i-a spus că Ministerul Apelor și Pădurilor va derula proiectul „Regularizare râu Glavacioc și Sericu și Baraj Furculești în zona orașului Videle, județul Teleorman”, iar lucrările vor începe efectiv la 5.09.2018. Costul total al investiției este de 7 milioane de lei, din care 1 milion de lei au fost alocați în 2018, din fonduri proprii ANAR. 

 În zona Blejești-Sericu-Cosmești, ministrul Ioan Deneș a constatat existența mai multor acumulări de tip C și D, care erau folosite pentru piscicultură, iar deținătorii acestora  amplasaseră baraje de plasă la subtraversările drumului județean, ceea ce a dus la obturarea parțială a albiei pârâului Sericu. Ministrul a cerut directorului SGA Teleorman să îi prezinte o situație cu deținătorii acestor salbe de acumulări de apă, precum și autorizările de funcționare ale acestora.

Delegația a mai inspectat localitățile Gălăteni, pe pârâul Clănița și Tătărăști de Sus, pe râul Teleorman, localitate la marginea careia ministrul a dispus conducerii ANAR să se realizeze, în regim de urgență, un dig pe o lungime de aproximativ 3 km, finalizându-se, asftel, o lucrare începută în urma cu mai mulți ani.

Vizita delegației conduse de ministrul Ioan Deneș continuă și la aceasta oră, vizate fiind râul Vedea (localitătile Beuca, Nenciulești, Nanov, Bragadiru și Păuleasca) și râul Olt (loc. Islaz).

Tag-uri Nume: