Publicat: 17 Februarie, 2017 - 12:44

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, va participa, în perioada 17-19 februarie 2017, la cea de-a 53-a ediție a Conferinței pentru politici de securitate, care va avea loc la München.

Agenda de anul acesta a Conferinței de la München cuprinde teme relevante pentru gestionarea provocărilor de securitate actuale, legate, printre altele, de cooperarea transatlantică, prioritățile prezente și de perspectivă ale NATO, viitorul proiectului european.

Dezbaterile tematice vor viza aspecte de interes referitoare la teme precum securitatea energetică, securitatea cibernetică, securitatea climatică. Sunt, de asemenea, prevăzute discuții cu caracter regional cu privire la Eurasia, Asia de Sud-Est, Peninsula Coreeană, Arctica și Orientul Mijlociu.

Participarea ministrului afacerilor externe la Conferința de la Munchen va oferi prilejul pentru prezentarea viziunii României cu privire la situația de securitate la nivel european și global, cu evidențierea importanței relației trans-atlantice și a rolului NATO și UE în actualul context internațional, precum și a contribuțiilor specifice ale țării noastre.

În marja Conferinței, șeful diplomației române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu miniștri de externe și personalități politice prezente la eveniment, va participa la dejunul de lucru la nivel înalt oferit de organizația Atlantic Council, precum și la dineul de gală oferit de premierul landului Bavaria, Horst Seehofer.

Conferința internațională de la München (Munich Security Conference/MSC 2017) reprezintă unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reunește în mod tradițional lideri și factori de decizie importanți în materie de securitate și apărare. De la prima sa ediție — în 1963, ca 'Internationale Wehrkunde-Begegnung' — reuniunea s-a constituit ca un reper important al dezbaterilor din domeniul securității la nivel european și euro-atlantic.

Evenimentul se remarcă și prin faptul că permite dezbateri și schimburi de idei informale pe teme ce țin atât de actualitate, cât și de perspectivă. Detalii despre conferință pot fi obținute pe site-ul www.securityconference.de.