Publicat: 26 Martie, 2014 - 12:29

Marţi, noua formaţie Pasărea Rock, super-trupa muzicii româneşti, lansată oficial cu doar câteva săptămâni în urmă, a susţinut un concert fantastic la Sala Palatului, răsplătit cu îndelungi aplauze din partea spectatorilor care umpluseră locaţia şi care au avut parte de un spectacol de zile mari.

 

 


Formaţia născută, conform declaraţiei lui Mircea Baniciu, din cauza necesităţii "reconstituirii unui grup care să ducă mai departe moştenirea Phoenix", a urcat pe scenă împreună cu invitaţii săi, totalul artiştilor care au impresionat publicul prin evoluţia lor timp de peste două ore fiind de nouă.

Înaintea începerii concertului, organizat magistral de Revolver şi Vreau Bilet, Mircea Baniciu afirmase că membrii formaţiei Pasărea Rock sunt "unii dintre cei care încearcă mereu să îşi depăşească limitele", iar spectacolul ce a urmat a dovedit că pentru aceştia chiar nu există limite.

După uvertură, spectatorii au avut ocazia să asculte "Legenda", "Vasiliscul şi Aspida", "Sirena", "Pasărea Calandrinon" şi "Praznic năpraznic", prima piesă compusă de la înfiinţarea trupei, prezentată cu doar câteva săptămâni în urmă.

Fiecare piesă era urmată de minute întregi de aplauze venite din partea fanilor, extrem de încântaţi de noua trupă, continuatorul legendarei Phoenix, de ale cărei piese se leagă atâtea amintiri plăcute, din copilăria sau tinereţea miilor de spectatori.

Mircea Baniciu a ţinut să mulţumească fanilor pentru călduroasa primire şi a prezentat unul dintre invitaţii care au creat magie, toată seara, la Sala Palatului, pe percuţionistul trupei Phoenix din anii '70, Costin Petrescu.

Au urmat piese precum "Pe Argeş în jos", din cadrul operei rock "Meşterul Manole", prima operă rock simfonic românească, ce a avut premiera în noiembrie 2013, la Timişoara, "Paparuga", "Muzica şi muzichie", "Ceasornicarul", "Hanul ulciorului nesecat", "Eşarfa în dar", "Dansul codrilor".

Publicul a fost profund impresionat de tot concertul, momente speciale fiind însă solo-urile geniului baterist Ovidiu Lipan Ţăndărică şi incredibilului violonist Mani Neumann, care a demonstrat că instrumentul său, destul de rar întâlnit la o trupă rock, poate da naştere unor emoţii unice, cei doi artişti fiind îndelung ovaţionaţi de fani.

Cei prezenţi au mai putut asculta îndrăgita piesă "Întoarcerea la orient", "Dealul cu dor", "Balaurul", "Pisica neagră", încheiată cu un alt solo deosebit Mani Neumann, şi "Pasărea rock", după care trupa şi-a luat la revedere de la fani.

Aplauzele şi reacţia deosebită a celor prezenţi au făcut ca Pasărea Rock să revină pe scenă, oferind ascultătorilor "Nunta", "Mugur de fluier", "Andrii Popa" şi "Canarul", piese ce au încheiat o seară de vis.

Primul concert al Păsării Rock a fost unul de vis, care a impresionat profund miile de fani prezenţi la Sala Palatului, demonstrând, dacă mai era nevoie, că acest proiect este unul de succes, care poate reprezenta România în festivalurile internaţionale.

Concertul de la Bucureşti a deschis turneul naţional, pe care Pasărea Rock îl va continua, din dara de 7 Aprilie, în alte şase mari oraşe.

Următoarele concerte Pasărea Rock:

- Constanţa - 7 Aprilie

- Galaţi - 8 Aprilie

- Bacău - 9 Aprilie

- Iaşi - 10 Aprilie

- Cluj Napoca - 11 Aprilie

- Timişoara - 14 Aprilie