Publicat: 28 Iulie, 2015 - 16:23

Marţi, membrii Comisiei de lucru nr.1 - „Independenţa şi responsabilizarea justiţiei, eficientizarea activităţii acesteia şi creşterea performanţei judiciare, integritatea şi transparenţa sistemului judiciar”, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au analizat memoriul magistraţilor cu privire la modificările legilor justiţiei, înregistrat la CSM în data de 27 iulie 2015, precum şi memoriul Uniunii Naţionale a Judecătorilor cu privire la propunerile Consiliului de modificare a procedurii de selecţie a magistraţilor. 

În urma analizei aspectelor semnalate de magistraţi în cuprinsul celor două documente, membrii Comisiei au apreciat următoarele:

Lucrările privind propunerile de modificare şi completare a legilor justiţiei se află pe rolul Comisiei nr. 1 din anul 2011 şi au fost supuse analizei în cadrul mai multor şedinţe ale acesteia. 

În anul 2012 propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 au fost transmise, spre consultare, tuturor instanţelor şi parchetelor, inclusiv sub aspectul modificărilor propuse referitor la sistemul de promovare în funcţii de execuţie. În luna martie 2015 a.c. propunerile de modificare şi completare a Legii nr.303/2004 au fost supuse consultării din nou, iar opiniile tuturor instanţelor şi parchetelor au fost centralizate şi analizate în şedinţa Comisiei nr. 1 din data de 21 iulie 2015.

Referitor la procedura de numire a foştilor magistraţi cu o vechime de 10 ani în funcţii vacante în cadrul sistemului judiciar, evidenţiem că şi aceste propuneri au fost transmise spre consultare, instanţelor şi parchetelor, împreună cu celelalte propuneri, încă din anul 2012. 

Facem precizarea că pe rolul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor se află proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2008 pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 (PL-x nr. 242/208). În acest context, la data de 20 august 2013, Plenul CSM a apreciat că este utilă susţinerea unui amendament la acest proiect, în sensul posibilităţii numirii în funcţii vacante la instanţe şi parchete a foştilor magistraţi care au ocupat timp de 10 ani această funcţie şi care    şi-au încetat activitatea din motive neimputabile.

În ceea ce priveşte introducerea posibilităţii de numire în funcţia de judecător şi procuror a magistraţilor asistenţi şi a avocaţilor, menţionăm că, la data de 3 martie 2015, Plenul CSM a analizat propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1991, înregistrată pe rolul Senatului (L149/2015) şi a reţinut, printre altele, necesitatea completării acesteia cu o nouă dispoziţie care să confere judecătorilor şi procurorilor cu o vechime de cel puţin 18 ani în aceste funcţii, eliberaţi din funcţie din motive neimputabile, dreptul de deveni avocaţi, fără examen. Astfel, pe temei de reciprocitate, a fost formulată propunerea corelativă, referitoare la posibilitatea numirii în funcţia de judecător sau procuror a avocaţilor cu o vechime de cel puţin 18 ani. 

Sub acest aspect, subliniem că procedura de numire va fi aprobată prin hotărâre a Plenului CSM şi va avea în vedere, prin susţinerea unui interviu şi verificarea îndeplinirii condiţiilor de numire în aceste funcţii, asigurarea garanţiilor referitoare la dobândirea unor cunoştinţe juridice temeinice şi a unei experienţe profesionale solide, numirea urmând a se face numai la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comisia a apreciat că se impune consultarea instanţelor şi parchetelor şi cu privire la propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 care au rezultat din şedinţa Comisiei nr. 1 din data de 21 iulie 2015 şi care nu au fost anterior transmise spre consultare.

Propunerile Comisiei nr. 1 vor fi analizate şi dezbătute de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, singurul abilitat să facă propuneri de modificare legislativă şi să le transmită ministerului justiţiei, potrivit art. 38 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei”. 

 Comunicat de presa CSM