Publicat: 6 Iunie, 2018 - 15:11

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a participat miercuri, 6 iunie, în localitatea Nea Peramos Attica, Republica Elenă, la Ziua Distinşilor Vizitatori ai Exerciţiului SALAMIS STORM - 2018. 

La exercițiul găzduit de Grecia, care se desfășoară în perioada 31 mai - 9 iunie, participă militari din Forțele pentru Operații Speciale din Bulgaria, Grecia, România și Serbia. Detașamentul românesc este format din 14 militari. 

În marja participării la activitățile din cadrul exercițiului, ministrul Fifor a avut o întrevedere cu miniştrii apărării din Republica Elenă şi Republica Serbia. 

În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte privind situaţia de securitate în Balcanii de Vest și oportunitățile de cooperare regională, cu accent pe dezvoltarea capabilităţilor militare în format multinaţional, inclusiv în cadrul iniţiativelor derulate la nivelul Uniunii Europene. 

Miniștrii apărării din cele trei state au convenit asupra necesității unei cooperări aprofundate în acest format regional, având în vedere riscurile și amenințările curente și prioritățile comune pe plan regional.

          Ministrul român al apărării naţionale a apreciat că acest format de cooperare oferă o bună oportunitate pentru consolidarea dialogului politico-militar şi pentru identificarea modalităţilor de cooperare între armatele statelor participante, plecând de la experienţa dobândită la nivelul Forţelor pentru Operaţii Speciale.

 

Tag-uri Nume: