Mihai Răzvan Ungureanu, prim ministru desemnat

Şeful SIE, Mihai Razvan Ungureanu,  a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de premier al României.

"Va începe negocierile cu coaliţia încă din cursul zilei de mâine", a anunţat Băsescu.

Mihai-Răzvan Ungureanu- CV

Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la data de 22 septembrie 1968 în municipiul Iași, fiind fiul prof. dr. Ștefan Ungureanu, fost viceprimar al municipiului Iași (1996-2000). În perioada studiilor efectuate la Liceul de matematică-fizică "Costache Negruzzi" din Iași (pe care l-a absolvit ca șef de promoție în anul 1987), din 1985 și până la Revoluția din 1989 a fost membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist.

În anul 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași. Conform agenției de presă Amosnews, în timpul evenimentelor de la Iași, din 14 decembrie 1989, a monitorizat studenții care aruncau manifeste în încercarea declanșării unei revolte anticomuniste în cămine. În perioada cât a fost student, a deținut pozițiile de membru al Senatului Universității "Al. I. Cuza" din Iași (1990-1992) și de Secretar executiv al Asociației Internaționale a Studenților în Istorie, Budapesta - Bruxelles (1990-1993).

Mihai-Răzvan Ungureanu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași. În anul 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universității Oxford, iar la 27 martie 2004 a obținut doctoratul în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași, cu o teză cu tema “Convertire și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne", avându-l ca îndrumător științific pe acad. prof. dr. Alexandru Zub.

După absolvirea Facultății în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie "Mihai Eminescu" din Iași. Din același an, este angajat drept cadru didactic universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, deținând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1995), asistent (1995-1998), lector (1998-2004) și apoi conferențiar (2004-2006). În anul 2007, devine profesor universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității din București.

În paralel cu activitatea didactică, conf. dr. Mihai Răzvan Ungureanu a desfășurat și o bogată activitate științifică, fiind membru al Societății Române de Heraldică, Sigilografie și Genealogie a Academiei Române, filiala Iași (din 1993), membru al board-ului științific al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, Iași - București (1996-1998), director al Centrului de Studii Românești din Iași al Fundației Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998), membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice și Heraldică "Sever Zotta" din Iași (din 1998) etc.

În perioada 1998-2000, a deținut și funcția de membru al Consiliului Național al Reformei Învățământului din cadrul Ministerului Educației Naționale. Din anul 2004, conduce, în calitate de director, Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultății de Istorie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași.

Mihai-Răzvan Ungureanu a susținut cursuri la o serie de instituții de învățământ superior din țară și de peste hotare: profesor invitat (Gast Wissenschaftler) la Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Școala de Studii Slavone și Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), lector la Școala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (din 2001), lector asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (din 2002), lector la Centrul de Studii de Securitate "George C. Marshall" din Garmisch-Partenkirchen, Germania (din 2003). De asemenea, din anul 2005, este și profesor asociat la Universitatea Națională de Apărare. Din anul 2007 este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.

În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi, este numit în funcția de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) și coordonator-adjunct al Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.

În paralel cu aceste atribuții, a fost ales ca Președinte al Institutului Român pentru Studii Strategice din București (din 2001), membru al board-ului administrativ al New Europe College din București (din 2002) și membru al board-ului științific al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged, Ungaria (din 2003). Mihai Răzvan Ungureanu deține gradul diplomatic de Ministru consilier (din 2003). În anul 2004, s-a înscris în Partidul Național Liberal.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit în funcția de Ministru al Afacerilor Externe la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu.

El a demisionat din funcția de ministru de externe în data de 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să-și prezinte demisia, în urma situației create de reținerea a doi muncitori români (Nelu Ilie și Adrian Gâncean) în Irak.

La data de 26 noiembrie 2007, președintele României, Traian Băsescu a înaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director al Serviciului de Informații Externe, rămasă vacantă din martie 2007, în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu.

În 5 decembrie 2007, Camerele reunite ale Parlamentului au validat numirea lui Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe, cu 295 de voturi pentru (dintr-un număr de 318 parlamentari prezenți). El a declarat înainte de votul pentru validarea sa în Parlament, că, dacă va fi numit în funcție, nu concepe să apere altceva decât interesele naționale.

Mihai-Răzvan Ungureanu vorbește fluent limbile engleză, franceză și germană și la nivel satisfăcător limba maghiară. Este căsătorit și are un fiu.

Comentarii

Romani,
Promovarea lui Razvan Ungureanu vine din afara. Utc-istul care a declara ca a dat mana cu Ceausescu si apoi nu s-a mai spalat, (a fost membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist.
În anul 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași. Conform agenției de presă Amosnews, în timpul evenimentelor de la Iași, din 14 decembrie 1989, a monitorizat studenții care aruncau manifeste în încercarea declanșării unei revolte anticomuniste în cămine.] omul devenit secretar de stat la Externe care a executat la propriu sperantele bucovinenilor, de apropiere de Patria Mumă, reprosindu-le ca deranjeaza Kievul, omul care a avut o legatura necuvenita cu un functionar european, cel care afland ca nu va mai fi ministru de externe si-a asigurat o sinecura bine remunerata la Viena, stratagema dejucata de Parlament, numit apoi seful SRI, este impins la putere, pas cu pas, in ultimii ani!
O sluga pioasa a securismului!