Militarul care a protestat în Piaţa Universităţii, trecut în rezervă

Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, întrunit în şedinţă, pentru a analiza abaterile de la ordinea şi disciplina militară comise de locotenentul Gheorghe Alexandru, a constatat că ofiţerul a încălcat prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a altor prevederi ale regulamentelor militare.

Astfel, Consiliul a propus trecerea în rezervă a acestuia.

Faptele pentru care locotenentul Gheorghe Alexandru a fost gasit vinovat de catre Consiliul de judecata al ofiterilor din Flotila 71 Aeriana sunt urmatoarele:

- participarea in data de 23.01.2012 la mitingul din Piata Universitatii-Municipiul Bucuresti, fapta interzisa

- purtarea uniformei militare pe timpul participarii la miting

- neinstiintarea comandantului despre deplasarea si in alte localitati pe timpul parasirii garnizoanei.

La sedinta Consiliului au fost prezenti locotenentul Alexandru si aparatorul ales de acesta.

Pronuntarea hotararii s-a facut in prezenta ofiterului judecat, acesta refuzand sa ia la cunostinta, prin semnatura, de continutul hotararii, fapt care a fost consemnat intr-un proces-verbal.

Potrivit prevederilor art. 23 din R.G.-8, ofiterul judecat poate formula o cerere de apel impotriva hotararii adoptate de Consiliul de judecata, in termen de doua zile lucratoare de la data luarii la cunostinta de continutul acesteia.