Mineri răniţi în Mina Lonea

Trei mineri care lucrau în subteran la Mina Lonea au suferit arsuri pe faţă şi pe mâini, după ce un transformator la care lucrau în subteran a făcut scurtcircuit în noaptea de Miercuri spre Joi.

Răniţii au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Aceştia au fost diagnosticaţi cu arsuri de gradele I şi II la faţă şi la mâini. Potrivit medicilor, starea lor este stabilă.
 
La Mina Lonea a fost începută o anchetă pentru a fi stabilite împrejurările în care a avut loc accidentul colectiv de muncă.
   
Mina Lonea este una dintre cele şapte unităţi miniere de la Compania Naţională a Huilei Petroşani.