Publicat: 4 Noiembrie, 2017 - 13:27

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat caravana „Alege Oaia”, şi a stat de vorbă cu crescătorii de ovine.

„Preţul cărnii de oaie nu este mare. Preţul va fi stabilit de piaţă, noi nu impunem preţuri, dar trebuie să fie convenabil. Fiecare trebuie să se gândească la un câştig, dar cât mai mic cu putinţă, să nu fim lacomi în a câştiga, pentru că această lăcomie nu ne ajută. Astăzi poate ne umple buzunarul, mâine ne lasă cu buzunarul gol. (...) Uitaţi ce zi frumoasă. Aseară a plouat. După întâlnirea asta o să plec în câmp să văd cum râde grâul la agronom când se uită la el şi natura l-a ajutat să iasă din sol, apoi să înfrăţească. Râde şi grâul şi râde bine, şi frumos chiar”, a declart ministrul.

Caravana campaniei „Alege oaia!”, desfăşurată sub coordonarea Ministerului Agriculturii, se află sâmbătă şi duminică, 4-5 noiembrie, în Piaţa Obor din Bucureşti.