Publicat: 12 Septembrie, 2016 - 18:15

Discursul susținut de ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, la ceremonia de deschidere a anului școlar 2016-2017, organizată la Colegiul Național 'Mihai Eminescu' din București

Excelența voastră, domnule președinte,

Stimate domnule primar,

Stimate domnule inspector școlar general,

Stimată doamnă director,

Dragi elevi, profesori și părinți,

Reîntoarcerea la școală, în fiecare toamnă, este un moment de mare bucurie și de puternice emoții pentru noi toți, cei care suntem în diferite feluri legați de viața școlii. și cine nu este? De fapt, toți suntem absorbiți și participăm intens la experiența transformatoare și pedagogică de zi cu zi a școlii: eleve și elevi, profesori, părinți și familii.

Dragi eleve și elevi, și în mod deosebit voi, cei mai mici elevi, pentru care aceasta este chiar prima zi de școală din viața voastră: emoția așteptării nu poate fi comparată cu nimic. Vă veți aduce aminte mereu de aceste clipe în care în viața voastră se deschide un drum nou care vă va duce oriunde veți dori voi: drumul aventurii cunoașterii literelor și a cifrelor care vă va deschide larg cartea adevărurilor despre natură și societate și vă va purta, peste ani, în lumea oamenilor mari. Veți găsi în școală învățătoarele și profesoarele, învățătorii și profesorii care cu tact, devotament și profesionalism vă vor călăuzi și vă vor îndruma pe drumul către autonomie, independență și maturizare.

Educația și școala sunt recunoscute de către noi toți ca fiind de o importanță vitală pentru socializarea, formarea și pregătirea pentru viață a tinerelor generații și tocmai pentru aceste temeiuri atenția critică a întregii societăți se îndreaptă către tot ceea ce înseamnă viața școlii: planuri-cadru și curriculum, calitatea științifică și accesibilitatea manualelor, pregătirea cadrelor didactice și valoarea educațională a orelor de curs și a pregătirii practice, numărul de elevi într-o clasă, dar și profesionalismul conducerii și a leadership-ului școlilor, neîngrădite sau necondiționate de obediențe politice, și nu în ultimul rând calitatea și funcționalitatea clădirilor în care funcționează astăzi școlile în țara noastră.

Ei bine, toate acestea la un loc și fiecare în parte merită întreaga noastră atenție și o privire critică obiectivă și onestă. Suntem încă departe de școala pe care ne-o dorim și pe care copiii noștri merită să o aibă. Vedem an de an cum, în fiecare generație, zeci de mii de elevi încheie studiile liceale fără să poată obține diploma de bacalaureat și fără să aibă o calificare sigură care să le permită să aibă o carieră semnificativă și să poată duce o viață decentă și îndestulătoare. Iar dacă la acest dezolant rezultat mai adăugăm procentele alarmante ale celor care abandonează școala înainte chiar de a parcurge ciclul școlar obligatoriu sau pe aceia care în fiecare generație se plasează pe locuri modeste în testările internaționale, se conturează un tablou îngrijorător al stării școlii și educației în România. Dar să fie acesta adevărul întreg despre școala românească de azi? Să fim drepți și să adăugăm la această parte a tabloului și pe aceea, poate mai puțin reprezentativă statistic, dar fără îndoială existentă în mod real, la care contribuie consistent școlile, liceele și colegiile naționale în care elevii primesc educație de calitate, talentul și curiozitatea lor pentru cunoaștere sunt cultivate, hrănite și răsplătite de profesori devotați misiunii lor, pedagogi autentici, împătimiți de munca lor nobilă, dar atât de grea și din păcate atât de puțin recunoscută și apreciată de cele mai multe ori.

Iar dacă opinia larg împărtășită în societatea românească de azi converge, totuși, către ideea că distanța care ne separă de școala pe care o vrem este încă una îngrijorătoare și că suntem departe de ceea ce ne dorim și putem realiza, atunci este legitim să ne întrebăm cât de departe? Suntem noi, oare, de pildă, mai aproape anul acesta de modelul de școală pe care dorim să-l vedem transpus în realitate decât în anii anteriori? Dar știm noi, totuși, ce fel de educație și ce fel de școală vrem să avem în România?

Care este finalitatea educației preuniversitare și profilul sau profilurile absolvenților? și cât de clar este modelul însuși pentru noi toți? Sau poate că ar trebui să fie vorba de mai multe modele și nu doar de un unic model care să corespundă tuturor nevoilor educative și formative sau care să acomodeze și să îmbrățișeze diversitatea excepțională a stilurilor cognitive și a trăsăturilor de personalitate ale elevilor?

Toate aceste întrebări ne atrag atenția asupra unui fapt important. Este puțin probabil că vom rezolva probleme tehnice, într-un mod care să îi satisfacă pe cei mai mulți dintre noi, dacă nu vom clarifica și nu vom obține un consens prin suprapunere parțială ('overlapping consensus', John Rawls) asupra valorilor, viziunii și misiunii sistemului de educație publică din țara noastră.

'România educată' este exact cadrul și proiectul care ne vor permite să articulăm această viziune și infrastructură valorică de care școala românească are în mod esențial nevoie, pentru a da sens acțiunilor noastre și pentru a avea repere și criterii pentru ce anume reprezintă o soluție pentru problemele cu care ne confruntăm.

Școala modernă trebuie să își modifice și să își adapteze metodele și structura curriculară pentru a celebra diferențele reale, aptitudinile și aspirațiile diverse ale elevilor săi. Fiecare individ este bun la ceva și orice om aspiră către împlinire și fericire. Este misiunea școlii să descopere ce poate face cel mai bine fiecare din noi și să ne ajute să punem în acord aspirațiile noastre cu mijloacele, talentul și deprinderile pe care educația le modelează în fiecare din noi. De aceea, nu cred în 'școala industrializată' (expresia provine de la Sir Ken Robinson), acest mod de educație fundamentat pe șabloane depersonalizate. Dar cred că, pentru nevoile actuale ale societății românești, dezvoltarea învățământului profesional-dual, alături de filierele teoretică și vocațională, poate fi o soluție consistentă și realistă la problema abandonului școlar sau a reducerii numărului de elevi care nu obțin diploma de bacalaureat.

Pentru a își întări rolul educativ, formator și transformator, pe care noi toți ne dorim ca școala să și-l asume cu mai multă energie și cu efecte vizibile cuantificabile, învățământul nostru trebuie să treacă prin multe schimbări structurale. Una dintre acestea mi se pare că iese în evidență prin importanța generală a consecințelor pe care le va avea asupra felului în care trebuie să facă educație școlile. Ne dorim de la școală să îi facă pe copii să gândească mai bine, mai clar și mai precis, pentru a putea analiza situații și a decide ce este cel mai bine și mai potrivit în diverse situații concrete care apar în viața lor de zi cu zi. Desigur, ne dorim, de asemenea, ca școala să formeze atitudini și să cultive emoții nobile, care să motiveze comportamente bune și corecte în diverse momente ale vieții noastre.

Doamnelor și domnilor,

Vorbeam de un anume fel de școală care hrănește visele copiilor și le face posibile. Cum ajungem acolo? Sunt pași mulți, dar nu imposibil de făcut, și pentru aceasta educația are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi: profesori, părinți, comunitate locală.

De aceea, îi invit pe toți acei profesori dedicați care au preferat, ani la rând, să rămână discreți, dar să lucreze intens cu elevii lor, să se implice și în conducerea școlilor lor. Totodată, îi invit pe toți profesorii noștri să fie parte a unui proces de schimbare profundă a școlii românești: acela de a oferi fiecărui copil posibilitatea de a fi el însuși și de a se simți bine și împlinit la școală. Să transformăm școala în spațiul dezvoltării armonioase pentru fiecare elev.

Suntem într-un moment emoționant și frumos al începutului unui nou an școlar, un moment cu o rezonanță aparte în sufletele micilor boboci, care vin astăzi pentru prima dată la școală. Vă doresc tuturor, elevi, profesori și părinți, un an nou școlar bun! Un an în care provocările se transformă, prin efort comun, în reușite și experiențe frumoase.

Vă mulțumesc!