Publicat: 22 Aprilie, 2014 - 09:42

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro) a încheiat un Protocol de Colaborare cu Centrul Cultural „Casa Artelor” Sector 3, ce are ca obiect consultarea şi susţinerea reciproca în iniţierea şi derularea de Programe şi Campanii de Educare şi Informare a consumatorilor în domeniul culturii.

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Centrul Cultural „Casa Artelor” Sector 3 instituţie publică de cultură cu personalitate juridical funcţionând în subordinea Consiliului Local Sector3, a fost înfiiţat de Primăria Sectorului3 la data de 1 februarie 2013. Directorul fondator al instituţiei este regizorul de teatru şi opera Alice Barb. In 2013, Centrul Cultural Casa Artelor a realizat 14 evenimente, a colaborat cu peste 650 de artişti români şi străini iar evenimentele  realizate au fost  aplaudate de peste 80.000 de spectatori.

Prin semnarea Protocolului, cele doua organizatii confirma o colaborare indelungata si se angajeaza institutional sa o dezvolte pe multiple planuri, in beneficiul consumatorilor conformitate cu dezideratele europene  prin initierea si unor proiecte cultural si educationale cat si respectarea drepturilor de proprietatea intelectuala prin eliminarea contrafacerilor.