Publicat: 9 Octombrie, 2017 - 21:52

Motto: „Nenea Drăgulin, ne dați și nouă mingea?”
La debut de săptămână va propun un succint slalom printre „telegramele” zilei : Adunarea parlamentară NATO l-a adus la București pe însuși secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care s-a întâlnit cu președintele Iohannis și cu gazdele reuniunii - Dragnea și Tăriceanu STOP  În discursul său, Iohannis le-a bătut obrazul parlamentarilor din țările  care nu s-au simțit să urmeze modelul românesc și să cheltuiască 2% din PIB pentru înarmare STOP  Pentru unii sunt prea mulți bani (corespunzător PIB-urilor mai mari) iar alții pot să-și producă singuri armamentul, fără să-l mai cumpere de la Trump STOP  România este un model și prin faptul că nu s-a pretat (precum polonezii) la meschinăria de a condiționa achiziția rachetelor Patriot de offsetul prin care s-ar fi putut reduce costurile, producând componente sau asigurând mentenanță STOP  Plătim cash, vreo patru miliarde, pentru că nu putem face altceva atâta timp cât Boc, în 2010, a modificat legea care condiționa achizițiile de armament de contracte de offset STOP  Din chestia asta cu rachetele reiese și un lucru bun, pe care Stoltenberg a ținut să-l sublinieze: România este un stat esențial al alianței pentru zona apărării balistice! STOP  Chiar dacă americanii au decis să nu mai investească nici un dolar la Deveselu, ceea ce deja există acolo e de natură să-i facă pe ruși să se gândească de două ori înainte să lanseze atacurile aeriene despre care ne vorbea ambasadorul Klemm STOP Vigilentul diplomat american a mai descoperit o vulnerabilitate românească: atacarea, în presă, sau de către politicieni a multinaționalelor, în special cele americane, sub pretextul că și-ar transfera profiturile și n-ar plăti taxele datorate statului gazdă STOP  Asta ar putea să fie - dacă nu chiar este - o influență nocivă a Rusiei! STOP  Cu care - crede Iohannis, pe post de ideolog al alianței - trebuie să avem dialog, dar de pe o poziție puternică STOP  Tot el atenționează Bruxellesul că programele UE sunt complementare cu ale NATO. Nu trebuie să existe o alternativă militară europeană la NATO! Se aude, Merkel, Macron? STOP  Se vorbește (în șoaptă) că ar fi niscai tensiuni la vârful Puterii. Generate de faptul că sesizarea Curții Constituționale pe tema conflictului instituțional în cazul Dosarului Belina, pe care inițial ar fi trebuit să o facă Toader sau Tudose, dar care s-au derobat elegant, ar fi fost trecută în contul lui Tăriceanu, care nici el nu se înghesuie, așteptând probabil vreo ofertă concretă, la schimb, din partea colegului de cameră. Cel direct interesat STOP  Evident că Dragnea neagă: ce conflict? Între cine și cine? STOP  Printre comentatori s-a dus vestea că, impresionat de un sondaj al lui Pieleanu, Tudose ar vrea să se retragă. Sau măcar să renunțe la vreo doi dintre miniștrii cu care nu se potrivește la caracter STOP  Fiori reci îi trec pe șira spinării pe pesediști: în Jihadul anunțat de Orban se va implica, cu toate resursele, și Geoană! Dacă îl mai capacitează și pe Ponta, e de rău! STOP  În loc de post-scriptum: grava problemă a crizei de forță de muncă primește rezolvări șocante: trei ciobani, disperați că n-au cu cine să-și îngrijească turmele, au răpit mai multe persoane pe care le-au ținut în captivitate ca să-i ajute la treabă...(PUNCTUL PE Y)

Topic: 

Format: 

Rubrici: