Bilanţ 2009, Perspective 2010 - de Corina Creţu

Alegerile parlamentare din 2008 nu a dat câştig de cauză nici PSD, nici PDL, de aceea rolul preşedintelui Băsescu în construirea unei majorităţi guvernamentale a fost disproporţionat şi nefast. Da, alianţa PSD-PDL a fost un eşec, şi eu cred că eşecul a fost programat încă din momentul desemnării lui Teodor Stolojan pentru funcţia de premier. Da, a fost o greşeală din partea PSD să intre la guvernare. Motivele invocate au fost corecte şi morale. O majoritate puternică ar fi permis o guvernare puternică, necesară în vremuri de criză. Numai că guvernul nu a fost condus de Emil Boc, ci de Traian Băsescu. Preşedintele a făcut agenda guvernului, preşedintele a forţat asumarea răspunderii pe legi cu care PSD nu a fost de acord, şi pe care acum Curtea Constituţională le consideră ne-constituţionale.

Eşecul guvernului Boc I, cel din care a făcut parte şi PSD, s-a produs în plan economic. Şi de partea economică a guvernării s-a ocupat PDL. Partid care a refuzat sistematic să aplice soluţiile propuse nu doar de PSD, ci şi de societatea civilă, de reprezentanţii mediului de afaceri.

Ieşirea de la guvernare a PSD a fost premeditată de preşedinte şi de PDL, care a dorit control absolut asupra instituţiilor statului, din motive evidente: intervenţia în procesul electoral în favoarea PDL şi a lui Traian Băsescu. 

Consecinţa fundamentală a anului politic 2009 este faptul că democraţia românească este într-un mare impas. Asupra alegerilor din România vor plana tot mai multe dubii, atât în plan intern, cât şi în plan extern. Ideea că voturile se por cumpăra, ca orice marfă, că există o piaţă pentru asta, un preţ, este coşmarul oricărei democraţii.

O altă consecinţă a acestui an politic o constituie polarizarea extremă a opiniilor politice şi radicalizarea dreptei româneşti, care se confundă, în anumite aspecte doctrinare şi ale practicii politice, cu noua extremă dreapta ce se naşte în Europa.

Am spus că miza acestui an o reprezintă democraţia. Cred că viitorul ne va rezerva mari şi neplăcute surprize în acest sens, în primul rând prin destructurarea partidelor aflate acum în opoziţie. În mai puţin de un an, dacă PSD şi PNL nu vor reuşi să reziste presiunilor partidului stat, ne vom întoarce practic la regimul partidului unic. Începutul a fost făcut prin intermediul Referendumului care reduce parlamentul la o singură cameră, prin desfiinţarea Senatului.

Anul economic 2009  a fost dominat de criză, o criză pe care decidenţii politici au întârziat s-o recunoască şi s-o gestioneze. Măsurile anti-criză s-au rezumat la perfectarea unui acord de împrumut de o valoare excepţională, circa 20 de miliarde de euro, de la FMI, BM şi CE, la acre se adaugă împrumuturile făcute de MF pe piaţa locală, fără ca aceşti bani să determine o schimbare structurală în economie. De fapt, aceşti bani n-au făcut decât să transforme o criză economică şi financiară într-o criză a datoriilor.

Se vorbeşte despre povara pe care o reprezintă statul, costurile lui de funcţionare. Aici se amestecă lucrurile, pentru că nu toţi cei plătiţi de la buget sunt funcţionari în administraţia centrală şi în administraţiile locale. Cei mai mulţi bugetari lucrează în serviciile publice: educaţie, sănătate, transport, ordine publică, asistenţă socială, armată, servicii de securitate, ISU, etc. Aceste servicii publice sunt sub-dimensionate pentru nevoile reale ale unei ţări europene, şi evident, şi sub-finanţate. Nemulţumirea populaţiei nu este legată atât de birocraţie, cât de calitatea acestor servicii.

„Reforma statului” nu urmăreşte raţionalizarea funcţionării lui şi nici creşterea calităţii serviciilor publice, ci doar disponibilizarea unor resurse bugetare, pentru a plăti datoriile făcute în cursul anului 2009, care sunt datorii pe termen foarte scurt.

În anul 2009 s-au desfiinţat peste 100.000 de entităţi economice, dintre care nu toate erau fără conţinut sau fără activitate. Sectorul productiv al IMM este cel mai atins de criză, şi el nu se va redresa fără un sprijin substanţial din partea statului.

Lipsa de resurse se vede şi în capacitatea redusă a României de a atrage fonduri europene, pentru că cei interesaţi au mai dificultăţi în a-şi asigura co-finanţarea de pe piaţa bancară  locală.    

Ce va fi în 2010?

Anul politic 2010 va fi, cred, dominat de două procese. Primul priveşte consolidarea controlului PDL asupra statului şi asupra instituţiilor sale, dar şi asupra celorlalte partide. Primul lucru pe care acesta il va face va fi a-şi „securiza” guvernarea, prin atragerea de noi parlamentari în grupul „independenţilor”. Următorul pas este cucerirea unor parti din organizatiile locale ale PSD şi ale PNL, prin diverse acte administrative, în acest scop fiind folosiţi prefecţii. Din acest punct de vedere judeţul Constanţa este un poligon de încercare. Acolo prefectul a atacat cinci primari ai PSD, sub diverse motive, şi a iniţiat, ca la Cernavodă, referendumuri locale pentru destituirea lor.

Un al doilea instrument al PDL în impunerea controlului total asupra scenei politice îl reprezintă încurajarea fenomenelor centrifuge din PSD şi PNL, la limită ruperea lor.

 Un al treilea instrument de control politic este bugetul de stat.  Am văzut ce s-a întâmplat recent cu fondurile la dispoziţia guvernului, care au fost date doar primarilor PDL şi câtorva din UDMR. Tot mai multe administraţii locale conduse de PSD şi de PNL, dar şi de alţii decât PDL, vor suferi din pricina lipsei fondurilor pentru plata salariilor şi a ajutoarelor sociale, sau a banilor pentru co-finanţarea proiectelor din bani europeni.

PDL nu se va separa de preşedintele Traian Băsescu, cel puţin nu până la alegerile parlamentare din 2012. Mai mult, cred că dependenţa partidului de Traian Băsescu se va accentua, mai ales într-un context social extrem de agitat, care este inevitabil. Este greu de spus care va mai fi influenţa în partid a aripii „liberale”. Mai degrabă se va naşte un grup extrem de radical, format din noua generaţie de politicieni, veniţi în partid dinspre „societatea civilă”, de genul Cătălin Avramescu, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu, Monica Macovei şi alţii. Care îşi va disputa supremaţia cu grupul „baronilor”: Radu Berceanu,  Adriean Videanu, Vasile Blaga.

Partidul se va duce şi mai mult la dreapta spectrului politic, cel puţin la nivelul retoricii, deşi în practică va adopta măsuri şi de stânga, şi de dreapta, în ideea de a obţine voturi în cât mai multe medii. Oportunismul va fi caracteristica principală a acţiunii PDL în 2010 şi în anii următori.

Partidul îşi va mări clientela şi va fi şi mai dependent de finanţatorii săi, care, în schimb, doresc acces privilegiat la banii publici. Episodul Honorius Prigoană, felul în care a fost desemnat candidat în colegiul rămas liber prin plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR spune multe despre cum funcţionează partidul şi care sunt valorile lui.

Al doilea proces priveşte recompunerea scenei politice, în funcţie de un singur criteriu, poziţia faţă de Traian Băsescu şi conţinutul celui de-al doilea mandat al său.

PDL va trăi în continuare în umbra preşedintelui, şi va încerca să minimizeze erodarea datorată participării la guvernare.

UDMR este o organizaţie care luptă pentru supravieţuire, după ce a pierdut monopolul reprezentării minorităţii maghiare. Prin intrarea la guvernare speră să submineze autoritatea Partidului civic Maghiar, care domină în secuime. Asta presupune şi o radicalizare a discursului autonomist, printre altele.

PSD are şi el de gestionat o serie de crize interne. Primul hop îl reprezintă pregătirea Congresului din februarie-martie. Mi-e greu să fac previziuni. Voi reveni cu un articol separat referitor la felul in care vad eu la ora actuala situatia din partid.

Ceea ce este evident este faptul ca PSD trebuie să-şi facă, mai mult ca oricând, o analiză extrem de serioasă a activităţii din aceşti cinci ani, să socotească nu sub imperiul emoţiei, ci calm şi rece, ce a câştigat şi ce a pierdut prin deciziile luate, şi să decidă ce va face în viitor.

Deşi unora dintre colegii mei nu le va place această perspectivă, PSD trebuie să rămână în opoziţie şi să pregătească impecabil alegerile locale şi generale din 2012, fiind extrem de activ în plan parlamentar. Trebuie să-şi prezinte, în anul care vine, candidaţii pentru toate marile oraşe din România, precum şi candidaţii în colegiile pe care nu le deţine acum. Este cazul afirmării noii generaţii de lideri din PSD. Ei trebuie să capete vizibilitate şi notorietate publică.

Nu cred că scenariul scindării PSD va funcţiona. Nu exclud însă, spre exemplu, formarea unui nou partid, sub tutela preşedintelui Băsescu, care să concureze PSD la stânga, cum nu exclud ca unii lideri şi parlamentari ai PSD să se afilieze noului partid. Sigur, nu va fi comod pentru PSD, dar partidul a mai trăit un episod asemănător, în 1997, când s-a format APR.

PNL are şi el probleme asemănătoare, fiind sub presiunea PDL. Şi el a ales opoziţia, şi această alegere are nişte costuri: parlamentari şi aleşi locali dezertori, contestarea actualei conduceri, etc.

Am fost susţinătoarea ideii unei alianţe de guvernare social-liberală. Sper că PSD şi PNL să coopereze, nu să se concureze, acum, în opoziţie fiind.

În plan economic, 2010 va fi anul vârfului de criză în România. Eu nu văd care va fi motorul relansării economiei. Consumul iese din discuţie, câtă vreme va continua scăderea puterii de cumpărare, acum mai abruptă în sistemul bugetar. Deja s-a anunţat că bugetarii nu vor mai primi bonuri de masă, tichete cadou şi nici tichete de vacanţă. De asemenea este posibil ca practica reducerii salariilor prin concedii fără plată forţate. Pensiile nu vor mai fi nici măcar indexate cu inflaţia. 

 Nici exportul nu va fi un motor, pentru că România nu are o economie orientată spre export. Nu discutăm acum de ce am ajuns în această situaţie. Dar să ne amintim că exportul de autoturisme a fost posibil doar pentru că state precum Germania au aplicat măsuri de relansare a economiei. La intern vânzarea de autoturisme autohtone a scăzut.

Deşi ar fi o soluţie, nici 2010 nu va fi un an decisiv în materie de absorbţie a fondurilor europene. Pentru că nu există suficiente fonduri pentru co-finanţare.

De fapt, în 2010 criza economică se transformă în criză a datoriilor statului. Şi politica economică a Guvernului Boc se va rezuma la găsirea fondurilor necesare plăţii datoriilor, prin reducerea consumului statului, asta însemnând şi reducerea veniturilor bugetarilor, şi reducerea numărului lor(undeva între 80 şi 100 de mii de persoane), şi reducerea investiţiilor publice.

Cred că această criză a datoriilor va dura cel puţin trei ani, lucru confirmat de afirmaţiile noului ministru al finanţelor, care prevede îngheţarea salariilor bugetarilor trei ani, precum şi cfra de 400.000 de licenţieri în sectorul bugetar până în 2012.

În plan social, anul 2010 se anunta a fi un an extrem de agitat, cu mişcări sindicale şi sociale de amploare. Nu se ştie cum va evolua climatul social, dar nu sunt excluse violenţele sociale. E drept că în sectorul privat nu mai există o mişcare sindicală coerentă. Dar aici sunt cele mai multe pericole, pentru că nu există parteneri sociali care să intre în dialog.

Va creşte munca la negru, şi legată de ea, evaziunea fiscală. Poate că relansarea economiilor occidentale va reduce presiunea pe bugetul destinat protecţiei sociale, pentru că, altminteri şomajul va fi o mare problemă. Dacă relansarea e viguroasă, se va relua migraţia forţei de muncă.

Din păcate, eu nu văd semne mai bune pentru acest început de an. Important este, aşa cum spuneam în ultimele zile, să gândim pozitiv şi să nu ne pierdem speranţa, în ciuda realităţilor care ne contrazic atât de brutal.