Care popor şi câţi români? - de Octavian Ştireanu

De pildă, după cum lesne se poate constata, dl. Traian Băsescu vorbeşte deja în numele „poporului“ şi al „românilor“ ori de câte ori anunţă câte o măsură sau intenţie care îi aparţin domniei sale sau camarilei pe care o conduce. De pildă, pune pe seama „voinţei poporului“ şi a „românilor“ intenţia de a decima partidele politice (prin arestări în stradă, prin recompensarea trădătorilor şi inventarea grupului parlamentar al independenţilor), de a reduce parlamentul la un fel de Mare Adunare Naţională de tip ceauşist, ascultătoare faţă de Conducătorul iubit şi obedientă la dorinţele camarilei acestuia, de a emite o lege care să consfinţească partidul-stat PDL, prin desăvârşirea epurărilor politice din administraţia de stat, pentru ca apoi, cu clienţii PDL numiţi pe funcţiile eliberate, să pretindă (idee mai proaspătă!) semnarea de către partidele excluse din administrarea ţării a unui „Pact politic pentru stabilitatea funcţiilor publice“, ocupate, bineînţeles, între timp numai cu pedelişti şi udemerişti!

Tot ceea ce ticluieşte dl. Băsescu este pus pe seama „poporului“ şi a „românilor“. De aceea, din respect pentru adevăr şi pentru a arăta cum stau lucrurile, este bine pentru istorie şi pentru memoria colecţiei să ne întrebăm şi să cercetăm mai atent răspunsul la întrebarea „Care popor şi câţi români?“ sunt cei în numele cărora vorbeşte de fapt dl. Traian Băsescu. Aici nu este vorba despre funcţia constituţională a preşedintelui, de reprezentare, mai ales pe plan extern, a statului român. Pentru că, potrivit art. 80 din Constituţie (dacă-l mai interesează pe dl. Băsescu acest document!), preşedintele reprezintă statul – nu poporul, nu românii! Deci prima corecţie care se impune în discursul dlui Băsescu este una clară şi profund constituţională: să spună că dumnealui reprezintă statul şi că vorbeşte în numele statului, nu al poprului şi nici al românilor!

Poporul este altceva, iar românii în numele cărora şi-a arogat dumnealui dreptul de a vorbi sunt şi ei altceva! Iar acest „altceva“ este dat de rezultatele seci ale scrutinului prezidenţial, pe care le prezentăm în tabelul alăturat.

Ce rezultă din acest tabel? Păi câteva lucruri importante, şi anume că:

1.Traian Băsescu a pierdut alegerile pe teritoriul României.

2.Traian Băsescu a câştigat datorită voturilor raportate din străinătate, de la secţiile la care, datorită diferenţelor de fus orar, a continuat să se voteze după ce, în ţară, urnele de vot s-au închis.

Relativ la voturile aduse din străinătate, precizez că nu mă refer la voturile puse în urne de venerabilii cetăţeni români pe care-i tot tămâiază dl.Băsescu şi care şi-au exercitat acest drept într-un număr de zece (!) ori mai mare decât la alegerile anticomuniste care l-au propulsat preşedinte pe Emil Constantinescu! Mă refer la voturile numărate din urne de băieţii care au avut misiune specială în acest sens. Dictonul cunoscut încă din vremea alegerilor bolşevice, despre „nu contează cine votează, ci cine numără“, a fost pe deplin respectat şi în cazul de faţă.

Că lucrurile au stat astfel au confirmat, fără să vrea, chiar în acea noapte, atât dl.Băsescu, cât şi dl. Videanu. Primul declara, atunci când a furat startul, cu 4-5 minute înainte de ora 21, că „ ştia încă de la ora 19 că a câştigat!“. Or, acest lucru era imposibil, la ora 19 domnia sa era perdant, pentru că perdant avea să fie şi la ora 21, când s-au închis urnele de pe teritoriul României. E adevărat că, la ora 19, când dl.Băsescu se dădea sigur câştigător (ştia dumnealui ce ştia!), mai erau 3 ore de vot la Paris, Roma, Viena, Budapesta , 4 ore de vot la Londra şi Dublin, şi între 7-11 ore de vot pe coasta estică, respectiv, vestică, a SUA, acolo unde neamul lui Prigoană era pe baricade şi pompa din greu voturi spre urne („m-am implicat puternic!“, avea să mărturisească juniorul, mai zilele trecute). Deci dl Băsescu ştia el ce ştia când se dădea câştigător la ora 19: atunci, misiunea de luptă din străinătate abia începea când urnele din România se închideau!

De altfel, şi dl.Videanu s-a „scăpat“ în acelaşi sens , în faimoasa sa convorbire cu Viorică Hrebenciuc de pe la ora 2 noaptea (când la Chicago mai erau 2 ore de vot, iar la Los Angeles 6!), spunându-i liderului PSD că aşteaptă 50.000 de voturi din străinătate şi că „se pune PSD-ul cu PDL-ul?!“... De unde ştia, oare, dl. Videanu această cifră atât de exactă?! – o întrebare retorică, desigur.

Toate acestea sunt de-acum istorie, dar le-am pus în pagină, cum afirmam mai sus, tocmai din respect pentru adevăr şi pentru memoria colecţiei; şi ca să nu creadă dl.Băsescu et Co., în euforia puterii lor astfel dobândite, că toţi pot fi prostiţi sau cumpăraţi pe lumea asta.

Fără putinţă de tăgadă, dl.Băsescu este şi va rămâne Preşedintele Diferenţei de Fus Orar. Pe scurt – PDFO.

Iar „poporul“ şi „românii“ în numele cărora dl.PDFO pretinde că vorbeşte se rezumă, cel mult, la cei 5.275.808 votanţi. Alţi peste 13.000.000 de cetăţeni – tot români, tot popor şi ăştia! – nu l-au votat, asta ar trebui să ţină dumnealui minte.

E drept că, potrivit regulii democratice, cei peste 7,5 milioane care nu s-au prezentat la urne şi-au delegat tacit dreptul lor de vot celorlalţi care s-au prezentat. Dar asta nu-i dă nicicum dreptul dlui PDFO să vorbească şi în numele lor. Domnia sa poate să vorbească în numele statului, pentru că aşa scrie la Constituţie, şi, eventual, cel mult în numele alegătorilor săi; nu al poporului, nu al românilor.