Publicat: 19 Martie, 2015 - 18:52

Faptele săvârșite de Marian Vanghelie sunt grave, având în vedere consecinţele acestora asupra bugetului local, infracţiunile fiind de natură să provoace rezonanţă negativă în societate, se arată în motivarea instanţei supreme.

"Privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, măsura arestării preventive fiind şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, dar şi suficientă pentru realizarea scopului astfel cum prevede art.202 alin.1 Cod procedură penală, ordinea publică însemnând, printre altele, un climat social firesc care presupune funcţionarea normală a activităţilor economice, financiare, fiscale", conform motivării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Sursa citată arată că există o stare de pericol pentru ordinea publică dacă Vanghelie ar fi lăsat în libertate, fie prin activitatea ulterioară faptelor din dosar, fie prin reacţia negativă declanşată în societate.

"Faptele presupus săvârşite sunt de natură a provoca rezonanţa negativă în societate, infracţiunile presupus a fi fost săvârşite sunt grave, avându-se în vedere şi consecinţele acestora asupra bugetelor autorităţilor locale", potrivit motivării instanţei.