Publicat: 21 Iunie, 2018 - 08:53

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat miercuri, 20 iunie 2018, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cadrul căreia prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a prezentat stadiul procesului de pregătire şi temele de interes care vor sta la baza programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, mandat pe care ţara noastră îl va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

"Parlamentul României este un partener esenţial pentru buna reuşită a Preşedinţiei noastre la Consiliul Uniunii Europene. De aceea, prezentarea susţinută de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă reprezintă dovada bunei noastre colaborări şi un exemplu de transparenţă şi responsabilitate faţă de cei desemnaţi de cetăţeni pentru a-i reprezenta. Împreună cu formaţiunile politice parlamentare şi grupul minorităţilor naţionale am lucrat la definirea temelor de interes ale României în perspectiva Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene şi tot împreună vom acţiona pentru a demonstra că, în jurul proiectelor de interes general, suntem capabili să conlucrăm în favoarea cetăţenilor. De altfel, sub îndrumarea doamnei prim-ministru, am decis, la nivelul Consiliului Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, să prioritizăm promovarea acelor iniţiative şi dosare europene care generează beneficii în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor", a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, la finalul şedinţei.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Preşedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene şi prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial şi tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe. Preşedinţia trebuie să acţioneze ca un mediator imparţial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.