Publicat: 12 Iunie, 2013 - 09:41
Marți, 18 iunie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, ora 19:00

Cel mai mare eveniment al pieței de artă în licitațiile de sezon, Licitația de Vară, aduce la Artmark peste 200 de opere de artă, a căror valoare totală depășește 1,5 milioane de euro, în condițiile în care 59% dintre acestea au prețul de pornire situat sub valoarea de 1.000 de euro. Vedetele licitației, două tablouri semnate de Nicolae Tonitza, au valoarea estimativă cuprinsă între 70.000 și 120.000 de euro și fiecare dintre acestea tratează  câte o tematică în care Tonitza a excelat: copilăria și feminitatea.

Prima dintre operele lui Tonitza prezente în licitație, intitulată „Noapte bună!“, provine dintr-o colecție privată din SUA. Opera a aparținut unei familii de evrei din industria textilă, apropiați și protectori ai lui Tonitza, nevoiți să părăsească țara din cauza mișcărilor antisemite și a comunismului. Familia ajunge mai întâi în Argentina, apoi în Statele Unite, fără a se despărți însă de averea cea mai de preț luată din țara natală: colecția de tablouri. Deși colecționarii nu au mai reușit să se întoarcă în țară, acest lucru este posibil pentru capodopera lui Tonitza.

Cel mai cunoscut tablou semnat de Tonitza, având ca tematică lumea copilăriei, tranzacționat pe piața de artă în primăvara anului trecut, „Trei frați”, a fost adjudecat la Artmark cu 170.000 de euro.
Cea de-a doua pictură a lui Tonitza prezentă în cadrul Licitației de Vară, „Bretonă”, aflată la poziția 144 din catalogul expoziției Grupului celor Patru din 1933, sub titlul modest de “Cap de femee - studiu”, ne oferă măsura calităților picturale pe care le poartă creația lui Tonitza. Era un an extrem de important în cariera artistului - moment al revenirii pe scena artistică, după o perioadă relativ nefastă a carierei. Anii petrecuți în Constanța, unde în final va eșua în a finaliza pictura catedralei Sf. Gheorghe, aveau să fie recompensați prin expoziția Grupului celor Patru (martie 1933), unde Nicolae Tonitza, cu 70 de lucrări expuse, printre care și opera „Bretonă”, a fost foarte bine primit de critica vremii.

Din Licitația de Vară nu lipsesc operele lui Pallady („Narcise și lalele” - valoare estimativă: € 35.000 - 55.000), Petrașcu („Interior la Târgoviște” - valoare estimativă: € 14.000 - 24.000), Baba („Pieta” - valoare estimativă: € 20.000 - 30.000), Ressu („Turnul Negru spre Șcheii Brașovului” - valoare estimativă: € 9.000 - 16.000), Iser („Nud în grădină la Toulon” - valoare estimativă: € 14.000 - 24.000), Șirato („Tătăroaice la Mangalia” - valoare estimativă: € 20.000 - 30.000) sau Dărăscu („Natură statică tradițională” - valoare estimativă: € 10.000 - 18.000).

Licitația de Vară la Artmark se desfășoară marți, 18 iunie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, ora 19:00. Expoziția de Artă „Visul unei Nopți de Vară“ este deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță.