Publicat: 19 Mai, 2017 - 20:10

Efective ale Batalionului 9 Jandarmi-Protecţie Instituţională au asigurat transportul operei „Cap de copil”, a lui Constantin Brâncuşi. Obiectul de patrimoniu a fost preluat de la Muzeul Colecţiilor de Artă şi a fost transportat la Muzeul de Artă Veche Apuseană, unde va fi expus în intervalul 20-21 mai, între orele 16:00-02:00. Transportul special a fost executat în beneficiul Academiei Române şi a durat 30 de minute.
Totodată, Jandarmeria Bucureşti va asigura ordinea şi siguranţa publică în zona muzeului la care va fi expusă statueta, dar şi la alte 20 de instituţii culturale din Bucureşti, deschise publicului în noaptea de 21 mai 2017, cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”.
        
 Peste 100 de jandarmi vor supraveghea desfăşurarea vizitelor la muzee şi la alte instituţii culturale din Bucureşti şi vor patrula pe principalele trasee de deplasare ale vizitatorilor, pentru prevenirea incidentelor. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde există mari aglomerări de persoane, în staţiile R.A.T.B. şi pe liniile mijloacelor de transport în comun, care duc către obiectivele deschise.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări:
- cei care participă la acest eveniment să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;    
    - în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi aflate în apropiere;
    - să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale;