Publicat: 3 Septembrie, 2013 - 13:28

HISTORY va difuza în această seară primul episod al celei de-a patra serii din “Războiul depozitelor”. Seriile precedente au înregistrat un mare succes în rândul românilor, intrând rapid în topul celor mai vizionate seriale de pe HISTORY. Noile episoade îi vor urmări pe protagoniştii de acum faimoşi, ce sunt mereu în căutarea celei mai bune afaceri.


“Războiul depozitelor”, cel mai iubit serial al vânătorilor de comori de pe HISTORY, se întoarce, iar licitatorii sunt pregătiţi pentru noi senzaţii tari. În sezonul 4, Darrell revine după cel mai mare câştig din istoria serialului, alături de Barry, Nabila, Jarrod şi Brandi, pentru a căuta noi comori în depozitele din California. După ce Darrell a tras lozul cel mare în sezonul al treilea, rivalii săi sunt mai hotărâţi ca niciodată să îl ajungă din urmă.

Noile episoade ale sezonului 4 vor fi difuzate în fiecare marţi, de la 21:00, pe HISTORY.

Mai multe detalii despre această serie, despre personaje şi despre noile episoade sunt disponibile pe pagina oficială HISTORY România.

HISTORY este numărul 1 pe nişa televiziunilor de documentare din România, printre locuitorii mediului urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, conform datelor furnizate de ARMA (Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor). HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013 şi, începând cu această lună, a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunea HISTORY este disponibilă prin Digi, Romtelecom (DTH), UPC, iNES IPTV şi Orange TV.

Pentru mai multe detalii, accesaţi site-ul local HISTORY, pagina de Facebook HISTORY Romania sau canalul local de YouTube.

HISTORY® face istoria mult mai atractivă oferind o imagine proaspătă asupra trecutului nostru. Prin poveşti captivante, spuse dintr-o nouă perspectivă şi cu ajutorul unor reconstituiri uimitoare, programele sale de înaltă calitate dau viaţă istoriei. Serialele HISTORY provoacă zi de zi telespectatorii şi percepţiile acestora asupra istoriei din viaţa lor. Conţinutul HISTORY este inedit şi captivant, prezentând realitatea fascinantă a istoriei.

HISTORY, televiziunea lansată pentru prima dată în Marea Britanie în noiembrie 1995, ajunge acum în peste 330 de milioane de locuinţe, din mai mult de 150 de ţări, cu conţinut tradus în peste 38 de limbi.

A+E Networks UK, un joint venture între A+E Networks şi BSkyB, este lider de piaţă având un portofoliu de televiziuni tematice cu conţinut de calitate precum HISTORY, HISTORY HD, Lifetime, Crime & Investigation Network, Crime & Investigation Network HD, BIO şi H2. A+E Networks UK s-a lansat în noiembrie 1995, activează în 100 de ţări, din UK, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa Sub-Sahariană şi Orientul Mijlociu şi ajunge în peste 71 de milioane de locuinţe, cu conţinut tradus în 18 limbi.