Publicat: 29 Aprilie, 2015 - 18:31

În perioada 23-25 aprilie 2015, reprezentanții Asociației Comunităților Locale Riverane Dunării (CLDR România), membră a Platformei Urbane a Regiunii Dunării (Viena), au întreprins o vizită în Croația și în Serbia.

În prima parte a vizitei, delegația a luat parte la lucrările Dialogului Financiar Dunărean, organizate la sediul Arhivelor Naționale Croate de către Coordonatorul Ariei Prioritare 10 din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), în parteneriat cu Agenția Metis, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Croației, Băncii Naționale Croate, Ministerului Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene al Republicii Croate, precum și al Biroului de Reprezentare al Municipalității Viena la Zagreb COMPRESS.

În cadrul reuniunii, au avut loc câteva prezentări de proiecte considerate promițătoare care au fost propuse de diferite organizații și instituții în Statele Membre SUERD. Puține dintre aceste propuneri de proiecte prezentau atributele unor proiecte cu 'valoare adăugată dunăreană', în special în privința creării de noi locuri consistente de muncă pentru cetățeni, transferului real de bune practici din amonte în aval, standardelor de planificare urbană promovate de statele avansate din zonă, precum și al capacității de inter-conectare cu alte macro-regiuni stabilite de Uniunea Europeană.

Totuși, proiectele românești referitoare, de pildă, la protecția transportului naval de produse pe cursul Dunării, la prelucrarea și utilizarea paleților din lemn în vederea producerii de biomasa, la salvarea sturionilor sau la monitorizarea poluării pe Dunăre s-au bucurat de un interes aparte.

În cursul celei de-a două zile au avut loc prezentări ale instrumentelor de finanțare actuale și în curs de lansare din partea următoarelor instituții: Comisia Europeană, BERD, Fondul European de Investiții, Agenția pentru Promovarea Cercetării din Austria, Centrul pentru Inovare Socială și Banca Europeană de Investiții.

Reprezentanții CLDR România au avut întrevederi sau discuții speciale cu Coordonatorul SUERD din cadrul DG REGIO-Comisia Europeană, Dl Marco ONIDA; Coordonatorul Ariei Prioritare 10, Dl Kurt PUCHINGER; reprezentantul Europpotunities, Dl Franck BROTTIER; precum și cu participanți din România, precum Coordonatorul Național SUERD, Dna Carmen PODGOREAN; Președintele Consiliului Județean Arad, Dl Nicolae IOTCU; Prorectorul Universității de Vest 'Vasile Goldiș', Dl Horațiu ȘOIM; Directorul Executiv al Fundației GIEDD, Dna Cristiana SÂRBU; Directorul Executiv al Asociației pentru Industrie Regenerabilă — SUNE, Dna Manuela DRĂGHICESCU.

Cu același prilej, mulțumită amabilului sprijin oferit de Comisarul European Corina CREȚU, s-a convenit realizarea unei misiuni de documentare și lobby instituțional al Asociației CLDR România la diverse instituții UE de la Bruxelles, la începutul lunii iunie 2015.

În cea de-a treia zi, la sediul Primăriei Kladovo — Serbia, a avut loc o reuniune pentru stabilirea bazelor de cooperare a Grupului de Lucru Transfrontalier Romania-Serbia, inițiată în parteneriat de Dr. Ing. Marcel BURDUCEA (Drobeta Turnu Severin, România) și Dl Momir IVASKOVICI (Kladovo, Serbia).

La întâlnire au participat: reprezentanți ai primăriilor Obstina, Kladovo, Korbovo, Grabovic din Serbia și reprezentanții primăriei Devesel (Mehedinți) din România, precum și Președintele Executiv CLDR România, Dl Sever AVRAM, Dna Florina VLAD, Asociația Professional Consult 2009 și Dl Teclu CODRESI, Fundația Acțiunea Ecologică Romană.

În final, a fost agreată o declarație de bune intenții în privința cooperării între CLDR și nouă organizație pe cale de constituire în zona Porțile de Fier ÎI, care cuprinde atât comunități de pe malul sârbesc, cât și românesc.

Concentrarea în perioada următoare va fi pe elaborarea și depunerea de proiecte comune, atât în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Romania-Serbia, cât și în cadrul altor linii de finanțare ce se vor deschide în cursul anului 2015.

Secretariatul Tehnic CLDR România