Publicat: 23 Octombrie, 2017 - 13:20

În premieră, o casă poate fi cumpărată și amenajată exact cum arată în imaginile virtuale de prezentare, realizate de arhitecți, în noul ansamblu rezidențial din zona Pipera, Millo Village. De la mobilier - canapea, scaune, mese, fotolii, paturi ș.a.m.d și până la perdele și lustre, chiar și cu tablouri verzi, realizate din plante naturale, toate pot fi achiziționate exact ca în imaginile din prezentare, la comandă, vilele fiind astfel disponibile exact ca în catalog.

„Împreună cu Nova Development, dezvoltatorul ansamblului, am gândit că este mult mai practic pentru cumpărător și îl scutește pe acesta de mult timp irosit. Este important pentru acesta să aibă la îndemână astfel de soluții complete de amenajare, să poată achiziționa vila și suplimentar să o poată amenaja exact cum și-a imaginat-o prima dată, când a văzut randările (imaginile virtuale) arhitecților. Astfel de soluții de mobilare și utilare sunt facilități pentru cumpărători, dar generează și un potențial de business pentru investitori” declară Robert Morel, senior consultant Nordis.

Cum arată interioarele care pot fi amenajate exact ca în imaginile virtuale, în complexul Millo Village.

 
Complexul rezidențial Millo Village, vândut în exclusivitate de Nordis, este situat în zona Pipera și se află la 5-6 minute de mers cu mașina și la 10-15 minute de mers cu bicicleta de zona de birouri Aviației.
Ansamblul Millo Village se adresează în special familiilor cu copii, pentru care locurile de joacă și liniștea zonei sunt primordiale. Amplasat lângă Pădurea Andronache, complexul este format din 44 de vile, 20 cuplate și 24 înșiruite, dispuse pe mai multe niveluri: parter, etaj și mansardă, design-ul fiind o îmbinare între modern, cu ferestre mari dispuse pe toată înălțimea camerelor, încălzire în pardoseală, și clasic, cu fațade inspirate din arhitectura engleză, decorate cu cărămidă.
Suprafețele vilelor sunt generoase, cuprinse între 204 mp construiți și 213 mp construiți, iar fiecare vilă se vinde împreună cu 2 locuri de parcare.
Întregul complex este proiectat în ideea de confort și eleganță. De aceea, tot ce oferă acest complex este gândit pentru o viață relaxantă alături de cei dragi și folosirea ingenioasă a timpului. 

 Lucrările de construcție au demarat, urmând ca primele locuințe să fie finalizate în primul trimestru din 2018.

Constructorul are experiență de 25 ani

Millo Village este primul proiect dezvoltat de Nova Development. Pentru un ansamblu de calitate, dezvoltatorul a apelat la o echipă de specialiști în construcții, arhitectură, dezvoltare și proiectare. 
Astfel, considerăm că am adunat cunoștințele fiecăruia dintre noi, pentru un parteneriat de succes.
  
 Nova Development a ales Coral Construcții ca și antreprenor general. Coral Construcții are o experiență de peste 25 de ani în domeniul construcțiilor civile, industriale și edilitare, având în portofoliu un vast număr de proiecte realizate. 
  
 Pentru designul ansamblului, Nova Development a ales ca și arhitect compania SMAA, firmă cu un portofoliu deosebit de proiecte rezidențiale, comerciale și office. 
  
 Pentru a maximiza potențialul zonei și pentru a oferi clienților încredere, proiectul Millo Village beneficiază și de know-how-ul semnificativ în consultanță imobiliară a companiei Nordis.