Publicat: 6 Decembrie, 2017 - 19:50
- voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

O familie cu nouă copii din localitatea Nuci, judeţul Ilfov, a fost vizitată, în această seară, de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Copiii au primit de la voluntari multe dulciuri, decoraţiuni pentru pomul de Crăciun şi un brad pe care l-au împodobit împreună cu voluntarii. Rezultatul îl puteţi vedea din imaginile următoare:

 

"Ne bucurăm pentru că am ajuns, din nou, în localitatea Nuci. Sunt nişte oameni minunaţi, aici. La activitatea de data trecută am întâlnit această familie foarte frumoasă cu nouă copii şi am promis că vom reveni de sărbători ca să le aducem daruri. Astăzi, de Sfântul Nicolae le-am adus mai multe daruri şi un brăduţ frumos cu globuri pe care l-am împodobit împreună cu copiii. Aici, este o parohie cu totul deosebită, de aceea, am şi revenit, sunt foarte multe familii cu mulţi copii, familii frumoase, nu neapărat cu probleme sociale, ci familii care se bucură de faptul că au foarte mulţi copii, sunt familii frumoase care merită sprijinite, mai ales, când discutăm de 9 copii. Am revenit cu mare drag în această localitate. Pe aceasă cale, ţin să felicit părinţii parohi de aici care sunt foarte apropiaţi de comunitate, în general, tot timpul sunt în mijlocul ei, cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă fiecare familie şi asta cred că aduce un foarte mare plus comunităţii acesteia. Cu siguranţă că vom reveni şi de Crăciun la această familie minunată cu multe alte surprize. De altfel, activităţile acestea caritabile vor continua acum cu ocazia sfintelor sărbători. Vom desfăşura din ce în ce mai multe acţiuni social-filantropice, vom continua cu Campania de ”Prevenţie și Educaţie pentru Sănătate”. Sâmbătă, vom continua cu campania "Rămâneţi în şcoală" şi ne vom deplasa împreună cu elevii Centrului de zi George Călinescu la Muzeul Aviaţiei. Acolo, vom prezenta copiilor câteva aspecte frumoase despre arma aviaţiei, în special, meseriile care se regăsesc în domeniul aviaţiei, vom face activităţi de mentorat cu ei, va veni un pilot, un tehnic de aeronave şi pe lângă acest lucru, copiii vor vizita şi Muzeul Aviaţiei. Totodată, la finalul evenimentului, elevii vor primi încălţăminte şi hăinuţe pentru sezonul rece", a declarat coordonatorul grupului de Voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, Dănuţ Prună.

 

"Ne bucurăm pentru brădut, noi nu aveam. Am primit decoraţiuni de brad şi foarte multe dulciuri. Mulţumim!", a spus unul dintre cei 9 copii ai familiei vizitate de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

 

"Suntem bucuroşi că am împodobit, deja, bradul împreună cu voluntarii şi că a ieşit foarte frumos. Suntem încântaţi", a adăugat fratiorul acestuia.

 

"Cu bucurie am primit voluntarii. Cadourile sunt superbe şi generoase", a spus mama copilaşilor.

 

"Am primit cu bucurie darurile oferite de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Bradul este împodobit superb. Copiii sunt foarte fericiţi datorită acestei surprize neaşteptate", a declarat tatăl micuţilor.

 

"Faptul că mă aflu în mijlocul acestei famiilii numeroase şi când văd atât de multă dragoste în jur şi zâmbetele de pe faţa copilaşilor este o mare bucurie, deopotrivă, şi pentru mine", a punctat Sorina Nicoleta Aurica, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

"Vizita Voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este o surpriză deosebită. Darurile primite de aceşti nouă copii în ziua Sf. Nicolae sunt binevenite, atât dulciurile, cât şi bradul pe care l-au împodobit foarte frumos cu voluntarii. Copiii s-au bucurat foarte mult, chiar şi noi cei care am participat la eveniment. Vreau să le mulţumesc voluntarilor pentru că de fiecare dată când au poposit în parohia noastră, au venit cu daruri bune şi cu gânduri frumoase pentru cei mai în vârstă - la Campania ”Sanatate pentru sate”, apoi pentru elevi, în cadrul campaniei "Rămâneţi în Şcoală!". Multumim Bunului Dumnezeu, Sf. Nicolae şi voluntarilor care îşi rup din timpul lor şi vin în ajutorul semenilor, al celor care au mai puţine posibilităţi materiale", a subliniat Popescu Gheorghe Nuţă părintele paroh, de la Parohia Nuci.

 

 

 

Localizare: