Publicat: 4 Mai, 2018 - 20:14
Comentariu de Șerban Cionoff

 Sunt indivizi care, după ce și-au compromis numele sau, după caz, semnătura, în tot soiul de împrejurări murdare, aleg să se retragă din viața publică,încercând, astfel, să își facă uitate faptele rele. Alții,însă, recidivează, vroind, probabil, prin asta, să ne arate că puțin le pasă de oprobriul cu care colectivitatea le răsplătește faptele. Din această ultimă categorie face parte, se vede treaba, și Ion Petrescu, persoană care se recomandă a fi analist militar și cofondator al Clubului Român de Reflecție Euroatlantică. Aceste două calități recomandându-l atenției publice, așa încât opiniile și analizele pe care le editează să fie primite cu oareșce interes și să fie comentate, în primul rând, în cercurile de specialitate.

 Din păcate, numele publicistului Ion Petrescu este asociat și, cu siguranță că va mai fi!, în rândul membrilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și în presa noastră scrisă și audiovizuală, cu acel sinistru comando cu epoleți care anul trecut a încercat și, pentru scurtă vreme a și reușit, un puci în asociația reprezentativă a creatorilor din lumea jurnaliștilor, confiscând - la propriu și la figurat - sediul, cheile, ștampila și pagina de internet a UZPR. Iar, ca să fie tacâmul complet,aceiași puciști l-au constrâns pe președintele statutar ales al UZPR, Doru Dinu Glăvan, să se autosuspende din funcție, după care, Ion Petrescu și acoliții săi, au pornit o abjectă campanie de denigrare a  gazetarilor care au avut demnitatea și curajul de a nu pactiza cu ei. Din fericire, justiția a tranșat lucrurile fără drept de apel, așa încât Ion Petrescu și ai săi au fost înlăturați, definitiv și irevocabil, din funcțiile în care se auto-proțăpiseră.

 Corect și cinstit ar fi fost, atunci, și din partea lui Ion Petrescu, să revină la preocupările sale în domeniul analizelor militare și geostrategice, meserie pentru care a dovedit a avea indubitabile calități. Numai că personajul nu vrea să înțeleagă că începe să apună timpul scandalurilor de mahala și a înjurăturilor ca la ușa cortului. Și, pentru că gazetele la care,încă, îi mai publică textele nu mai sunt dispuse să îi publice și dejecțiile la adresa breslei, insul a ales să le dea publicității pe pagina sa:,,Linia de miră’’.

 Până aici, toate bune și frumoase, de vreme ce, pe propria pagină, fiecare e liber ca pasărea cerului să scrie ce îi trece prin cap. Asta,însă, cu condiția să se păstreze în limitele unei minime decențe și ale elementarului bun simț. Mărturisesc deschis, nu aș fi scris aceste rânduri și l-aș fi lăsat în plata Domnului pe individ, dacă, de data asta, el nu ar fi ajuns cu nemernicia până la a-l ataca, în niște termeni absolut incalificabili, pe unul dintre acei minunați conaționali, un om de o excepțională valoare din toate punctele de vedere, care ne reprezintă cu cinste șu cu o impecabilă ținută. Mă refer la o anumită postare pe care Ion Petrescu a publicat-o, nu demult, pe pagina sa sub titlul ,,Pe cine resuscităm în arena publică?’’

 Un text absolut grobian din care citez un singur pasaj: ,,Îmi este pur și simplu MILĂ de cine a invitat, din ordin imagologic de doi bani, pe micul ecran, la un monolog penibil, pe primul și ultimul cosmonaut român, de sorginte sovietică, brusc resuscitat de… un minuscul interes pentru ceea ce nu a fost, nu este și nu va mai fi (sublinierile îi aparțin autorului n.n.)un subiect de interes public, fiind mai degrabă tehnic, decât de interes general’’.

După care urmează niște haotice, alambicate aserțiuni cu pretenții de considerații geostrategice pe tema vecinătăți țării noastre cu doua state din fosta URSS. Pentru ca, mai apoi, autorul să revină cu această zicere absolut năucitoare:,,Sunt ofițeri acoperiți, cu fustițe, care au alte ordine condamnabile?’’

  La prima vedere, am putea să spunem că Ion Petrescu are ceva de împărțit cu o reporteră de la un post de televiziune sau chiar cu acel post și, nedorind să le facă reclamă, nu le dă și numele, în schimb îi face cu ou și cu oțet.De fapt, toarnă peste ei nu una ci intolerabil de multe găleți de spurcăciuni. Dar de aici și până la atacul sub orice limită împotriva cosmonautului generalul Dorin Dumitru Prunariu este o cale foarte-foarte lungă și total de neacceptat pentru orice om care respectă și promovează valorile reprezentative ale României și ale românilor. Cu atât mai puțin pot fi tolerate acuze- de-a dreptul aiuritoare- de teapa:,,cosmonaut român de origine sovietică’’.

 Este o chestiune ce ține de regimul unei minime decențe ca, dată fiind gravitatea uriașă a acuzației, Ion Petrescu să fi adus și dovezi solide. Chiar dacă , din motive obscure, autorul alege să producă un  textișor pe cât de otrăvit pe atât de scrâșnit și de închisnovat. Care nu este- și nici nu poate fi considerat- decât ca o delațiune de drept comun. La toate acestea aș mai adăuga încă o circumstanță- și ea, foarte agravantă!- și anume că autorul nenorocitului atac împotriva generalului Dumitru Prunariu se recomandă și iscălește colonel ® dr. Ion Petrescu!

  Situație în care mă întreb și, la rândul meu, întreb: este sau nu este acest demers – prin care, bag seama, autorul a dorit să se reseteze în arena publică- o extrem de gravă ofensă aducă onoarei militare și Armatei Române? Și dacă DA, cine și cum trebuie să se sesizeze și să ia atitudine? Fără doar și poate, în regim de maximă urgență!

(Atenție: în fotografie apare colonelul Petrescu, nu soldatul Cionoff)

                                                           

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: