Publicat: 14 Octombrie, 2015 - 15:17
Simpozion organizat de RNP Romsilva, la aniversarea a 130 de ani de la naștere

În urmă cu 130 de ani – 1885, de Sf. Parascheva, se năștea, într-un sat amărât din Giurgiu, într-o familie nevoiașă, cel care avea să devină apostolul respectului și dragostei pentru neprețuita zestre naturală care este pădurea.

Regia Națională a Pădurilor a ținut să marcheze exemplar momentul printr-un simpozion de cea mai bună calitate științifică, dar și umană, în care conferențiarii au evocat etapele vieții și activității celui care a pus bazele cercetării științifice și administrării moderne a pădurii.

În fața unui prezidiu în care au luat loc personalități din domeniu, conferențiarii au prezentat comunicări deosebit de interesante și de valoroase sub raportul documentării și informării.

Seria vorbitorilor a fost deschisă de dr. ing. Ovidiu Badea, autor – împreună cu acad. Victor Giurgiu - al comunicării „Marin Drăcea, personalitate marcantă în orientarea și dezvoltarea cercetării silvice românești„ – o fixare în cadrul istoric și științific a celui care avea să dobândească deplin meritata calitate de acad. abia post-mortem și fără a cărui contribuție nu ar fi fost de conceput evoluția cercetării științifice actuale.

Ilie Mihalache la prezidiu

Ing. Mihai Daia, director în cadrul Regiei, a realizat o emoționantă și plină de căldură evocare a începuturilor: Sărac, dar ambițios și perseverent, micul Drăcea și-a făurit drum în viață în ciuda lipsei mijloacelor materiale prin excepționala sa capacitate de asimilare și de judecată, pătrunzând în mediul universitar unde avea să-și impresioneze dascălii. Ing. Romică Tomescu, directorul Institutului de Cercetări Silvice, ale cărui baze au fost puse de Drăcea printr-o voință și putere de muncă remarcabile, a dat comunicării sale un ton polemic, referindu-se la dificultățile institutului actual de a recupera patrimoniul istoric de la o primărie a Sectorului 1 deloc interesată să facă lumină în această problemă care trenează de mai bine de 10 ani – timp în care este foarte probabil ca terenurile cumpărate de Drăcea pentru institut să fi fost „restituite„ vreunui vânător de drepturi litigioase.

Prof. Curtu, decanul Facultății de specialitate din Brașov, s-a referit la fazele instrucției școlare și universitare pe care le-a parcurs Drăcea, reușind chiar să găsească consemnarea, în arhivele unei ilustre universități din Munchen, tezei de doctorat a lui Marin Drăcea, recompensata cu Magna cum Laudae. Despre actualitatea unor concepte ale marelui înaintaș a vorbit comunicarea susținută de dr. Adam Crăciunescu și dr. Ion Machedon, printr-o inspirată paralelă între aserțiunile acestuia și replica modernă ce reiese din politica actuală a Regiei.

La 130 de ani de la nașterea marelui înaintaș și la 25 de la fondarea Regiei, în textele academicianului (post mortem, pentru ca noul regim l-a scos, din 1945, din toate functiile pe care le detinuse, ca exponent al vechiului regim) s-au găsit inspirate și realiste puncte de vedere referitoare la rolul și contribuția unei entități pe care chiar el o numea, încă de pe atunci, „"regie"„. (Octavian Andronic

Ovidiu Badea

Prezentare: Marin Drăcea - personalitate marcantă în orientarea și dezvoltarea cercetării silvice românești

 

​Romică Tomescu

Prezentare: Profesorul Marin Drăcea - Simbol al cercetării silvice instituţionalizate din România

​Lucian Curtu

Prezentare: Profesorul Marin D. Drăcea – personalitate de prim rang a învățământului superior silvic

Click pe imagine pentru a descărca şi vedea prezentarea de mai sus!

Adam Crăciunescu

​Cuvântul Directorului general:

Stimate Domnule  Academician Cristian  Hera

Stimate Domnule  Academician Victor Giurgiu

Stimate Domnule  Preşedinte al Consiliului de Administraţie

Stimaţi invitaţi

Distinsă  audienţă

Sunt onorat să mă adresez excelenţelor voastre, astăzi, 14 octombrie 2015, Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, zi în care în urmă cu 130 de ani s-a petrecut un eveniment important  în istoria silviculturii româneşti, pentru evoluţia profesiei noastre, a acelora, care ne-am închinat energia şi priceperea creşterii şi îngrijirii pădurilor.

În ziua aceea, a venit pe lume, un titan al îndeletnicirii noastre, ce avea să scrie istorie în silvicultura ţării, prin tot ce a realizat, prin tot ce ne-a lăsat, prin căile pe care le-a deschis pentru urmaşii săi, care, urmându-i învăţătura,  au aflat  cum să pună în valoare potenţialul  pădurii.

Noi, cei care ne-am hrănit profesional din geniul creaţiei sale, a marelui silvicultor MARIN  DRĂCEA, avem datoria onorantă să îi cinstim memoria, să ne oprim din când în când, din cotidianul preocupărilor noastre spre a-l respecta şi a ne respecta respectându-l.

Fără creaţia sa, fără începuturile gândite şi proiectate de el, profesia noastră, probabil, ar mai fi căutat mult timp soluţii şi rezolvări.

Iată  de ce, am stabilit ca astăzi, când toate neadevărurile ce i-au îngreunat  activitatea şi i-au înnegurat  apusul vieţii s-au  spulberat, să-i aducem recunoştinţa noastră, pentru opera ce a făurit-o, ajutându-ne, prin  tot ce a gândit şi înfăptuit pentru pădurea românească şi pentru slujitorii ei.

Acesta este obiectivul  manifestării noastre de astăzi, să-l omagiem pe marele nostru înaintaş, MARIN DRĂCEA.

Precizăm faptul că, Simpozionul este organizat în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare şi Devoltare în Silvicultură “Marin Drăcea”.

Imi este deosebit de plăcut să anunţ prezenţa la lucrările Simpozionului a:

Domnului Academician Cristian  Hera - Vicepresedinte al Acedemiei Romane
Domnului Academician Victor Giurgiu , preşedintele Secţiei de Silvicultură a ASAS
Domnului Doctor Inginer Ilie Mihalache - preşedintele Consiliului de administraţie al RNP şi Director General în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Domnului Doctor Inginer Ovidiu Badea  - membru corespondent al Academiei Române, director ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare şi Devoltare în Silvicultură “Marin Drăcea”
Domnului Doctor Inginer  Romică Tomescu -  Director General al Institutului Naţional de Cercetare şi Devoltare în Silvicultură “Marin Drăcea”
Domnului Profesor doctor inginer Lucian CURTU, Decanul Facultaţii de Silvicultură şi exploatări Forestiere din Braşov

Participă la lucrările simpozionului, doctorii ingineri din cadrul Romsilva - membrii ai Consiliului Știinţific Consultativ, profesorii ingineri  de la Colegiul Silvic din Brăneşti,  directorii  unor direcţii silvice, precum şi personalul cu funcţii de conducere din centrala regiei.

Sunt prezenţi de asemenea, aşa cum se întâmplă la toate manifestările organizate de regie, prietenii noştrii constanţi din mass-media centrală, pe care îi salutăm cu respect.

Vă multumim că aţi dat curs invitaţiei noastre.

Sunt deosebit de onorat să îl invit pe domnul academician Cristian Hera să ne adreseze mesajul domniei sale.
Îi adresez rugămintea domnului doctor inginer Ilie Mihalache, să ne transmită câteva cuvinte.

În continuare intrăm în prezentarea comunicărilor, conform programului.

​Ion Machedon

​Mihai Daia

A răsărit şi s-a-nălţat în arşiţa câmpiei, lipsite de păduri

“Un copac bătrân, uitat undeva în câmp, la o margine de drum, este cea mai vie legătură a noastră cu vremurile şi cu oamenii de altă dată. Cine nu-l iubeşte nu are nimic sfânt pe aici: este un venetic adus şi mânat de vânturi, ca ciurlanul pe câmpurile pustii; cine-l taie, îşi curmă toate legăturile cu trecutul celor de un sânge cu el şi vrea să se usuce ca şi arborele pe care îl desprinde de pământul de care a fost legat sute de ani.” Marin Drăcea, 1937

In anul 1973, domnul Stancu Nedea, învăţătorul satului, după 40 de ani de muncă la catedră şi cu sănătatea şubrezită, s-a mutat la Giurgiu, cu gândul de a aşterne pe hârtie ce încă nu încăpuse în toate câte publicase despre istoria Câmpiei Bumazului, despre viaţa truditorilor pământului “negru şi mănos ca icra”, despre fiii satelor, pe care-i învăţase carte, sau despre care ştia că făcuseră cinste meleagurilor natale.

Aflase că fusesem admis la Facultatea de silvicultură din Braşov si m-a chemat să-mi spună: "În primăvara asta a fost tăiată şi ultima fărâmă de pădure, ce înverzea pământul între Hodivoaia, satul de unde a pornit văpaia în 1907 în Regat şi până hăt... spre Drăgăneşti de Vlaşca.
Era de fapt perdeaua plantată prin grija domnului Marin.
„Dar ştii dumneata, tinere, cine a fost domnul Marin?
Dacă te-ai încumetat s-o apuci pe acest drum, al învăţării ştiinţei de-a îngriji păduri, ai să afli multe din cele câte a gândit, a scris, a întemeiat, a propovăduit* a înfiinţat, şi mai cu seamă cu câte s-a luptat, unul dintre cei mai de seamă fii ce s-a născut şi s-a-nălţat în arşiţa câmpiei Bumazului.
Eu aş vrea să ţii minte şi să nu laşi să se aştearnă praful peste ceea ce eu am să-ţi spun, peste ceea ce-ţi voi lăsa scris despre cel mai mare, despre cel mai bun, despre cel mai valoros învăţat, deschizător de orizonturi şi făuritor de scoale, fiu al acestor meleaguri lipsite de păduri.
Şi dacă vei putea, aş vrea să-mi mai îndeplineşti o dorinţă: îndreaptă nedreptatea ce s-a făcut acum, tăindu-se şi ultima noastră pădure, plantează şi dumneata măcar un petec de pădure, aici de unde a plecat domnul Marin.”

Am plecat de la domnul învăţător al satului nostru când am simţit că oboseala îi înmoaie glasul.
Până în anul 1983, când sufletul i s-a-năltat la Domnul, ne-am întâlnit de mai multe ori.
Azi, tot ce vă spun despre domnul Marin, ştiu de la dânsul.
A venit pe lume în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, a anului 1885, în casa din Cacaleţi de Vlaşca, azi Izvorul, din judeţul Giurgiu, a soţilor Dumitru şi Maria Drăcea. Mama, născută Fota, l-a copleşit de mic cu dragoste nemărginită (primul copil n-avusese parte de zile) şi i se rupea inima când vreo tuse sau vreo fierbinţeală îi supărau copilul.
De mic, multe vroia să ştie copilul oacheş, cu faţa rotundă, cu ochii-ntr-un continuu neastâmpăr, lacom să afle, să vadă, să păstreze.
Când vremea şcolii a venit, aşteptată cu nerăbdare de tată, de bunic, de marna care plănuiau feciorului lumina cărţii şi a învăţăturii, Marin nu s-a gândit o clipă că va bîjbâi în întunericul neştiinţei.
Primele clase le-a făcut cu domnişoara Florica Mărgineanu, o învăţătoare tânără ce nu şi-a aflat odihna până ce nu a reuşit să convingă copiii satului să vină la şcoală, de fapt o căsuţă cu două odăiţe, veche de tot, învelită cu olană, gata să se dărâme de greutate şi de bătrâneţe. Clădirea mirosea a muced, copiii se codeau să intre în ea, dar Dumitru Drăcea avusese grijă să vorbească şi să-i dea domnişoarei învăţătoare o legătură cu mere din cele mari, ca să momească zilnic băiatul cu câte unul, să nu i se pară şcoala atât de străină.
Cu învăţătoarea Florica Mărgineanu va învăţa din septembrie 1891 şi până în 1894 - primele 3 clase primare... îi va rămâne vie icoana acesteia toată viaţa şi chiar îi va aminti mai târziu, cât de mult îi datorează recunostintă.
La 1 iunie 1894, o vijelie năpraznică întinde focul din curtea gospodăriei lui Socolovici şi umflă vâlvoarea peste sat, arzând tot ce a cuprins în 125 de curţi, inclusiv şcoala şi primăria. în anul acela, carte nu s-a mai făcut în sat.
Bunicul şi tatăl bat drumul Giurgiului şi nu se opresc până nu-l înscriu la şcoala de pe lângă gimnaziu pe şcolarul Drăcea Marin.
Despărţirea de casa părintească, de locurile natale a fost o piatră de încercare pentru copilul care, nu se îndura să o părăsească pe mama, pe surorile sale, satul natal, cu toate obiceiurile locului.
Ce s-o fi petrecut în sufletul baiatului, frământat de rugămintea şi întristarea mamei, de supărarea bunicului, că după ce a pregetat minute bune, a rupt-o la fugă peste câmp şi s-a urcat din mers în carul tras de boi, al lui Dumitru Drăcea.
La Giurgiu, Marin a intrat în clasa a-II-a, lucru care l-a necăjit şi mai mult decât plecarea de acasă, poate urmare deosebirilor de atunci dintre învăţământul de la oras, fată de cel de la sat.
Învăţător i-a fost Ion Boldescu, un neîntrecut cercetător al trecutului, ce a lăsat nenumărate monografii ale satelor din Vlaşca.
Elevul Drăcea se distinge între toţi elevii şi ia premiul întâi.
În clasa a treia schimbă gazda.
Iată un citat dintr-o scrisoare a profesorului Marin Drăcea:
“Istoria familiei lui Nicolae Marinescu mă interesează din mai multe puncte de vedere: este în definitiv omul care, fară să ştie a contribuit la alegerea carierei mele: era de lângă noi, din Gogoşari. O întâmplare nelămurită a făcut să am în gazdă în clasa a-III-a primară, în Giurgiu, la aceeaşi spălătoreasă, la care stătuse si el.”
Nicolae Marinescu urma atunci Gimnaziul, şi mai târziu va ajunge student absolvent al Şcolii din Brăneşti în 1917 a murit pe front.
Numele său este înscris în holul Ministerului Agriculturii.
In anul şcolar 1897/1898, elevul Drăcea se afla înscris în clasa I a Gimnaziului din Giurgiu, al cărei director era Nicolae Droc Barcianu, un eminent profesor, patriot venit din Ardeal, care preda limba latină, limba română, franceza si istoria.
Faima fiului de ţăran a cuprins oraşul, nu era obiect de învăţământ la care să nu obţină eminenţa. Memoria şi inteligenţa nebănuite, seriozitatea timpurie şi disciplina în muncă, trezesc repede admiraţia corpului profesoral.
La serbarea de sfârşit de an, în sunetele fanfarei, în prezenţa notabilităţilor oraşului şi a întregului corp profesoral, Drăcea Marin primeşte cununa premiului de onoare, în timp ce exigentul director al Gimnaziului lăuda în grai ardelenesc, sârguinţa copilului de ţăran, uriaşa forţă a neamului, energiile ce nu ar trebui să zacă ascunse în anonimatul satelor.
Tânărul Marin capătă încredere în forţele sale, sentimentul satisfacţiei intelectuale îl împinge mai mult spre lectură, spre studiu mai aprofundat în acelaşi compartiment cu profesorul Traian Lălescu - eminentul matematician, pe acea vreme suplinitor la Giurgiu.
Din vorbă în vorbă, s-a prezentat profesorului, care, auzindu-i numele si-a amintit:
„Da, îţi cunosc numele de la Gazetă, dumneata ai dat cele mai multe soluţii problemelor rămase nerezolvate, unele de 5-6 ani.”
Viaţa la internat îi înlesneşte şi mai mult aplecarea spre studiu. Citeşte în original, ceea ce publicaţiile vremii nu traduceau. îl atrag deopotrivă literatura universală şi cea naţională. Are o mare admiraţie pentru opera lui Caragiale, îl atrag concizia stilului, muşcătura ce nu cruţă trufia, ignoranţa, parvenitismul. Citeşte toate tratatele de istorie ale lui Xenopol, ale lui Nicolae Iorga, spre a-şi potoli setea de cunoaştere a trecutului zbuciumat.
În vacanţe citea. Citea fară răgaz. Rar făcea câte o vizită prietenilor din satele vecine, liceeni şi studenţi, zăbovind ore întregi pe drumurile dintre sate, discutând despre diverse probleme de ştiinţă ori de literatură, adesea fiind însoţit de consăteanul cu patru ani mai mic Marin Chiriţescu, licean, cel ce mai târziu va ajunge profesorul universitar Chiriţescu Arva.
Nu se arată niciodată mândru faţă de cei de-o seamă, vorbea respectuos cu bătrânii care se mândreau cu aşa fiu învăţat ce avea satul.
A terminat liceul cu mare succes, aşa cum terminase fiecare clasă.
Şi-a ales silvicultura, nu atât pentru graţia uniformei, cât pentru ceea ce îi sugerase Nicolae Marinescu şi mai ales pentru fiorul cel simţise în copilăria petrecută în arşiţa câmpiei lipsite de păduri, din care a răsărit şi s-a-nălţat.
Cât s-a-năltat de sus ati studiat, stiti, ati aflat aici si veti afla în continuare.
Aniversarea a 130 de ani de la naşterea marelui silvicultor, azi, se constituie într-un bun prilej de a readuce în conştiinţa semenilor noştri contribuţia excepţională pe care marele nostru înaintaş a avut-o la dezvoltarea silviculturii.
Cât de mare a fost contributia sa veti putea constata si astăzi.
Eu, astăzi, m-am aplecat asupra răsăritului şi asupra creşterii, asupra primilor paşi spre culmile operei sale.
Aş fi putut să vă ofer aspecte şi asupra apusului marelui nostru înaintaş. Un apus trist, înegurat şi nedrept (1944 - înlăturat de la preşedenţia Societăţii „Progresul silvic”; 1946 - înlăturat de la conducerea Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră; 1947 - îndepărtat din învăţământul superior silvic; lipsit de dreptul de a cerceta şi de a publica).
Un apus oferit de o societate căreia i-a dat totul, i-a dat foarte mult, şi de la care a primit foarte puţin, iar ceea ce a primit a fost foarte târziu, graţie eforturilor iluştrilor înaintaşi V.N. Stinghe, C.D. Chitiţă, academicianului Victor Giurgiu.
Apreciez că noi românii, societatea în ansamblul ei, prin diversele-i sectoare, îi suntem datori cu toţii marelui nostru înaintaş.
Ne apasă o mare datorie morală. Am făcut puţin pentru Marin Drăcea.
Chiar şi noi urmaşii consăteni ai domnului Marin am făcut foarte puţin pentru memoria lui: câte un parastas de pomenire, dezvelirea unui bust, a unei plăci comemorative, o resfinţire a monumentului lui funerar, câteva omagieri...
În memoria sa, am mai domolit arşiţa ce ia marcat copilăria lui Marin şi i-a luminat drumul spre excelenţă marelui silvicultor Marin Drăcea: am durat o pădure de salcâm întinsă pe şaptezeci de hectare, ce-i va purta numele peste ani.
Este o umbră pe care o lăsăm, spre a nu se aşterne praful peste naşterea, copilăria si tineretea aceluia, care a răsărit si s-a-năltat în arsita câmpiei... MARIN DRĂCEA.

Dr. ing. Mihai DAIA