Publicat: 6 Februarie, 2013 - 19:35
Cititi aici stenograma Simpozionului "Editorialul - instrument de lucru pentru istorici"

Miercuri, 6 februarie, Casa Titulescu a gazduit un dublu eveniment organizat de Fundatia AlegRO in colaborare cu Fundatia Europeana Titulescu.

Ziaristul Octavian Andronic si-a lansat ultimul sau volum de publicistica si al treilea din colectia "Cronologia comentata a mileniului III": "Anul 2002: Capitalismul de cumetrie". Lansarea a fost urmata de un simpozion-dezbatere cu tema "Editorialul de presa - instrument de lucru pentru istorici".

In prezenta unei numeroase asistente compuse din diplomati, oameni de cultura, jurnalisti, membri ai Fundatiei si invitati, tematica a fost dezbatuta din perspectiva mai multor puncte de vedere. Discutiile - moderate de catre jurnalistul Octavian Stireanu - au fost deschise de de catre Ion Iliescu, cel care a prefatat cel de-al treilea volum al seriei (precedat de "Anul 2000: Schimbarea schimbarii" si "Anul 2001: Zodia Delfinului") fiind in aceeasi masura autorul popularei sintagme (capitalismul de cumetrie) ce continua sa caracterizeze ansamblul unui anumit tip de relatii. Au glosat, in continuare, pe tema modului in care articolul de ziar isi poate defini conditia de material de constructie al edificiului istoriei, academicianul Razvan Theodorescu, istoricul Adrian Cioroianu, managerul de supranationala cu antecedente jurnalistice Gilda Lazar, specialistul in biblioteconomie Florin Rotaru, analistul politic Dan Mihalache, diplomatul si gazetarul Neagu Udroiu. De-a lungul a peste doua ore simpozionul a reprezentat un veritabil regal intelectual, in care s-au emis opinii pertinente si puncte de vedere valoroase.

Participanții la simpozion văzuți din față: Ion Iliescu, Octavian Știreanu, George Potra și Răzvan Theodorescu

[1. Participanții la simpozion văzuți din față: Ion Iliescu, Octavian Știreanu, George

Potra și Răzvan Theodorescu]
 


 

La succesul manifestarii au contribuit nemijlocit partenerii organizatorilor: Agentia de presa AMOS News, cotidianul AZI, ZIARUL de DUMINICA, canalele de televiziune Neptun TV, TVH 2.0 si SENSO TV, compania JTI, Biblioteca Metropolitana.

2. Ion Iliescu – prefațator; Octavian Știreanu – moderator

[02 Ion Iliescu – prefațator; Octavian Știreanu – moderator]
 



3.Aripa stangă a simpozionului: George Potra, Răzvan Theodorescu, Gilda Lazar

[03 Aripa stangă a simpozionului: George Potra, Răzvan Theodorescu, Gilda Lazar]
 


4. Are cuvântul gazda simpozionului: George Potra

[04 Are cuvântul gazda simpozionului: George Potra]
 

5. Octavian Andronic explică de ce a scris “Capitalismul de cumetrie”

[05 Octavian Andronic explică de ce a scris “Capitalismul de cumetrie”]
 

6. Dialog între autor – Octavian Andronic și prefatator – Ion Iliescu

[06 Dialog între autor – Octavian Andronic și prefatator – Ion Iliescu]
 

7. Scaunul gol dintre Răzvan Theodorescu și Gilda Lazar este rezervat pentru Adrian Cioroianu

[07 Scaunul gol dintre Răzvan Theodorescu și Gilda Lazar este rezervat pentru Adrian

Cioroianu]

8. Imagine dintr-o asistență captivată de tema simpozionului (Presa și istoria)

[08 Imagine dintr-o asistență captivată de tema simpozionului (Presa și istoria)]

9. Răzvan Theodorescu și Gilda Lazar între doua canale TV: Neptun TV și TVH 2.0

[09 Răzvan Theodorescu și Gilda Lazar între doua canale TV: Neptun TV și TVH 2.0]

10. George Potra, Răzvan Theodorescu și Gilda Lazar

[10 George Potra, Răzvan Theodorescu și Gilda Lazar]
 

11. A sosit de la examene și Adrian Cioroianu

[11 A sosit de la examene și Adrian Cioroianu]
 

12. Vorbește Florin Rotaru. Il asculta Dan Mihalache, Neagu Udroiu și Octavian Andronic

[12 Vorbește Florin Rotaru. Il asculta Dan Mihalache, Neagu Udroiu și Octavian

Andronic]
 

13. Răzvan Theodorescu trage concluzii...

[13 Răzvan Theodorescu trage concluzii...]
 

14. Adrian Cioroianu recuperează întârzierea

[14 Adrian Cioroianu recuperează întârzierea]
 

15. Politologul Dan Mihalache despică firul presei în patru

[15 Politologul Dan Mihalache despică firul presei în patru]
 

16. Diplomatul Neagu Udroiu rememorează algoritmul jurnalismului

[16 Diplomatul Neagu Udroiu rememorează algoritmul jurnalismului]
 

Dan Mihalache, Octavian Andronic, Ion Iliescu și Octavian Știreanu

[17 Dan Mihalache, Octavian Andronic, Ion Iliescu și Octavian Știreanu]
 

Oana Georgescu (SENSO TV) nu pleacă fără un autograf

[18 Oana Georgescu (SENSO TV) nu pleacă fără un autograf]
 

19 Ovidiu Marian iși completează colecția de autografe

[19 Ovidiu Marian iși completează colecția de autografe]
 

20 Octavian Andronic își îndeplinește obligațiile de autor

[20 Octavian Andronic își îndeplinește obligațiile de autor]

 

21 O reuniune memorabilă

[21 O reuniune memorabilă]

 

22 Impresii finale: Octavian Andronic și Ovidiu Marian

[22 Impresii finale: Octavian Andronic și Ovidiu Marian]

 

23 Ion Iiliescu, Florin Rotaru, Oana Georgescu, Octavian Ursulescu și Octavian  Andronic, la finalul simpozionului

[23 Ion Iiliescu, Florin Rotaru, Oana Georgescu, Octavian Ursulescu și Octavian Andronic, la finalul simpozionului]

Galerie foto...

STENOGRAMA SIMPOZIONULUI

G. Potra: Doamnelor şi domnilor, avem plăcerea de a asculta un eminent coleg, un om care urmăreşte fenomenul politic, viaţa politică românească şi nu doar, un om înzestrat pentru scris, un om care are forţa de a analiza acest domeniu şi un om care face acest exerciţiu de mai mult de 40 de ani. Cei care ţineţi un jurnal ştiţi cât de greu e să faci aşa ceva zilnic. Făcând concurenţă cu tine însuţi, fiind nemulţumit de tine însuţi, fiindu-ţi frică de primirea sau neprimirea acceptului public, nemulţumit întotdeauna de ce ai făcut, odată ce ai câştigat un loc simţi o presiune asupra ta, publicul te aşteaptă, angajamentele pe care le ai faţă de un trust de presă, de un patron de presă. Sunteţi de acord cu mine, cei care l-aţi urmărit că dl Andronic, că este un om foarte echilibrat. ... De 20 şi ceva de ani îl citim ca pe un autor cu puncte de vedere echilibrate. Îmi permit să spun că domnul Andronic este un cronicar modern. Nu sunteţi prima dată aici, domnule Andronic, aţi fost primit nu doar cu preţuire, nu doar cu cordialitate şi ospitalitate, nu doar cu căldură, ci şi cu dorinţa de a vă revedea. Lucrările dvs. au trezit interes, inclusiv acea suită dedicată liderilor politici ai României, Băsescu, Iliescu şi Năstase. Înainte de a-l ruga pe dl Octavian Ştireanu să modereze acest simpozion, vreau să vă asigur cu toată onestitatea că volumul pe care-l lansează autorul este o lectură interesantă, vă permite să vă rememoraţi momente de satisfacţie şi de insatisfacţie, veţi vedea câte lucruri ar fi putut să fie altfel, dacă observaţiile judicioase, de bun simţ ar fi fost citite fără reţinere. Dl Andronic scrie frumos, scrie româneşte, într-o curată limbă română. Şi în spiritul celor care au scris puţin, rămâne pentru mine o invidie permanentă pentru că în puţine cuvinte reuşeşte să spună multe. Nu întâmplător l-am rugat pe dl Ştireanu să modereze. Ştiu – nu este potrivit să spun - sunt puţini cei care au cutezat acest exerciţiu de a scrie în fiecare zi. Mă plec în faţa domniilor voastre, cu sfiiciune, mă bucur că sunteţi aici şi că toată această manifestare în prezenţa dvs., dle Iliescu, este un respect pentru presă şi facem acest lucru într-un moment în care văd că se pierde respectul pentru presă. Este momentul când parcugem nişte riscuri şi nu ştim ce ne rezervă viitorul. Oricum, important e faptul că vorbim aici, la Casa lui Titulescu, un om care a iubit presa şi care atunci când şi-a început mandatul a spus: eu vă sunt dator şi aş vrea să pot să fac în fiecare săptămână o conferinţă de presă pentru că dvs. duceţi întregul meu mesaj spre opinia publică. Vă salutăm, dle preşedinte şi vă mulţumim că sunteţi aici şi dau cuvântul colegului Ştireanu. 
 
O. Ştireanu: Este o onoare pentru mine să fiu amfitrionul şi, cumva, mediatorul ideilor dvs. Totodată, este o obligaţie de politeţe să vă mulţumesc pentru disponibilitatea de timp şi disponibilitatea spirituală de a fi prezenţi aici şi mă aliniez dlui prof. Potra şi spun că prezenţa dvs., a atâtor personalităţi, astăzi, la Fundaţia Titulescu, semnifică şi un respect faţă de presă, faţă de cei care fac această profesie cu multă responsabilitate şi devoţiune, şi e o perioadă în care se înregistrează o nouă acută în privinţa statutului presei româneşti şi, totodată, subliniez şi flexibilitatea spirituală deosebită a Fundaţiei de a aborda un portofoliu larg de teme, de la subtilităţile de ordin diplomatic ale politicii externe, observaţiile de filigran care se fac în acest templu, până la abordări directe legate de presă, de realitatea aşa cum este ea reflectată de presă. Această disponibilitate a Fundaţiei denotă modernitatea ei şi permanenta ancorare a acestei instituţii non-guvernamentale în realitatea care ne înconjoară. O să îl rog pe Octavian Andronic să prezinte pe scurt acest al treilea volum din "Cronologia comentată a mileniului 3" şi îl întreb când are de gând să se oprească. Apoi, îl rog pe dl preşedinte Ion Iliescu să explice motivaţia pentru care a consimţit să scrie prefaţa la acest volum, al treilea, şi o să fiu foarte atent la observaţiile dânsului, mai ales că şi eu l-am rugat pe dl Iliescu să scrie prefaţa la un volum de-al meu – fiind invidios pozitiv pe Ando – în care adun editorialele apărute în ziarul AZI, unde am scris trei ani şi jumătate zi de zi, pentru că e un exerciţiu de chirurg, de romancier, apoi o să-l rog pe dl acad. Răzvan Theodorescu să facă trecerea de la faptul concret al apariţiei acestei cărţi la tema care este asociată acestui eveniment publicistic, şi anume o deschidere spre măsura în care editorialul de presă poate să reprezinte un instrument de lucru pentru istorici. Aici sunt iluştri slujitori ai acestei discipline ştiinţifice, a istoriei şi cred că o privire dinspre această profesiune către presă ar fi de folos tuturor ziariştilor prezenţi în sală. Ce înseamnă editorialul din presă astăzi, pentru că fiecare blog poate să conţină un editorial? 
 
O. Andronic: Mulţumesc, stimate şi distinse coleg pentru introducerea făcută. Nedispunând de uşurinţa pe care o are Tavi Ştireanu de a vorbi direct, eu mi-am notat cele câteva gînduri pe care vreau să vi le împărtăşesc şi am să vă cer permisiunea să acceptaţi acest mod de prezentare. 
 
"În primul rând, aş vrea să explic de ce m-am apucat de această întreprindere, obositoare şi costisitoare în acelaşi timp: 10 – de fapt 11 volume – de scos pe cât de repede îmi permit resursele. Explicaţia constă într-o oportunitate: angajamente profesionale au făcut ca, începând din 1999, să scriu zilnic câte un editorial inspirat de actualitatea politică şi socială. Făcusem asta şi înainte, dar nu cu regularitatea impusă de un contract ferm. Am constatat că în acest fel am acoperit, practic, intervalul primului deceniu al noului mileniu. Aceasta este prima explicaţie. Cea de-a doua: prin anii '96-'97, pe când încă mai conduceam ziarul Libertatea – seria de dinaintea tranzacţiei cu grupul Ringier – am avut intenţia de a face o retrospectivă a primilor ani de presă liberă, independentă. Am luat colecţiile ziarului, le-am răsfoit şi am făcut o constatare dezamăgitoare: cel puţin pentru anii '90 şi '91 nu se putea face o trecere în revistă a evenimentelor propriu-zise. Pentru că ziarul Libertatea – la fel ca toate celelalte – era copleşit de emoţionalitate. Se scria mult şi cu simţire despre toată gama de trăiri pe care le generau nişte evenimente pe care nimeni nu se mai obosea să le şi consemneze. Erau prea bine cunoscute, prea de la sine înţelese. Importantă era atitudinea – nu doar pentru jurnalişti, ci şi pentru cititori. Aceştia din urmă citeau ziarele din dorinţa de a-şi confrunta propriile opinii cu cele ale gazetarilor. Acolo unde coincideau, se năşteau cele mai calde adeziuni şi aprecieri. Cei doi poli ai jurnalisticii – informaţia şi comentariul – s-au cristalizat relativ târziu în presa românească, nici până astăzi distincţia nefiind tranşată într-un mod prea clar. 
 
Pornind de la această constatare am încercat, atunci când m-am angajat în realizarea comentariului cotidian (probabil primul de tip sindicalizat din presa românească - în unele perioade "punctul pe Y" era preluat de câte 7-8 publicaţii din Bucureşti şi din ţară) să păstrez o legătură cât mai clară între evenimentele pe care le evocam şi natura comentariilor. Acest lucru mi-a permis să cred că din cele trei volume de "Cronologie comentată a mileniului 3" apărute (cel de-al patrulea este în acest moment sub tipar) cercetătorul sau "persoana fizică" propriu-zisă care doreşte să rememoreze succesiunea evenimentelor dintr-o anumită perioadă poate să se bazeze pe consemnările mele. De aici a decurs şi ideea organizării acestui simpozion, la sugestia domnului Ion Iliescu, care a avut amabilitatea şi disponibilitatea de a prefaţa ultimul volum pe care îl lansez astăzi. Se află, la această masă, persoane faţă de care nutresc o deosebită stimă, a căror competenţe şi expertiză în domeniu sunt unanim recunoscute. Domniile lor pot pune mai bine decât oricine altcineva în evidenţă modul şi condiţiile în care comentariul de presă poate fi un instrument de lucru pentru istorici. Pot spune cum şi în ce măsură se poate desprinde din noianul de producţii gazetăreşti filonul de autenticitate şi credibilitate necesar reconstituirii unei imagini cât mai veridice a timpului pe care-l parcurgem. Sau, pur şi simplu, dacă se poate conta, din punct de vedere istoric, pe izvorul, adeseori contradictoriu şi contestabil, al presei. 
 
N-aş încheia înainte să menţionez câteva lucruri: în primul rând, un demers de o asemenea amploare, lipsit evident de scop lucrativ, n-ar fi fost posibil fără o susţinere, pe cât de generoasă, pe atât de dezinteresată, din partea unuia dintre cei mai importanţi sponsori culturali ai momentului: compania JTI. Deasemenea, datorez recunoştinţă editorului Ştefan Dulu şi editurii SEMNE care au produs volumele la un nivel de calitate superior costurilor. Fără sprijinul direct al colegilor de la Fundaţie nu m-aş fi încadrat, poate, în răgazul de timp pe care l-am estimat pentru definitivarea proiectului. Şi nu în ultimul rând, le mulţumesc celor care m-au încurajat şi m-au sprijinit direct prin prefeţele volumelor, dintre care trei – Adrian Cioroianu, Ion Iliescu şi Dan Mihalache – sunt de faţă, în timp ce cel de-al patrulea – Adrian Năstase – absentează în mod cu totul şi cu totul nejustificat. Exprimându-mi speranţa că vom putea fi împreună la fiecare dintre lansările care urmează până la finele proiectului, vă dau, cu recunoştinţă, cuvântul."
 
O. Ştireanu: Mulţumim, am înţeles proiectele, motivaţiile acestor proiecte ale lui Octavian Andronic. O să-l rog pe dl preşedinte să facă o explicitare a acestei sintagme faimoase, "Capitalismul de cumetrie", care a făcut carieră publică de la momentul lansării ei şi până în zilele noastre. Vă rog, dle preşedinte.
 
I. Iliescu: În primul rând, am salutat ideea pe care a avut-o Octavian Andronic de a aduna în volume cronicile sale, pentru că eu l-am apreciat chiar de la început ca ziaristul care s-a ancorat imediat, de fapt el este chiar cel care a fondat primul ziar liber "Libertatea" şi apoi a continuat să fie, consecvent, unul dintre cronicarii care au urmărit cu atenţie întregul eveniment românesc aşa încât scrierile sale, aceste selecţii de presă, sunt realmente o cronică a vieţii noastre politice. De aceea, am încercat şi acest modest cuvânt introductiv la volum, care cred că este o reflectare fidelă a acestui timp care analizează anul 2002, inclusiv sintagma la care se referea Ştireanu, "capitalismul de cumetrie". Era o dispută atunci între noi şi am spus-o şi public, într-o prezentare mai amplă în faţa Parlamentului României. Fenomen care cred că continuă. O expresie a caracateristicilor acestei societăţi, deci dacă vreţi să ne raportăm la un Caragiale al secolului 19, poate să apară şi un Caragiale al secolului nostru, iar Andronic este unul dintre cei care concură la această operaţiune, pentru a dezvălui aceste năravuri pătrunse profund în mentalitatea membrilor societăţii noastre. Deci, am salutat această apariţie şi cred că ea oferă o lectură interesantă pentru cei care vor să cunoască îndeaproape fenomenele şi viaţa societăţii româneşti în această perioadă. Şi eu sunt curios să văd dezvoltându-se acest proiect în volumele următoare, care pot să constituie în sine o cronică amplă a societăţii româneşti din prima decadă a secolului nostru. 
 
O. Ştireanu: Vă mulţumesc, dle preşedinte pentru prezentarea făcută. O să-l rog pe dl acad. Răzvan Theodorescu să facă trecerea de la lansarea de carte la tema simpozionului. Aş fi curios să ştim în ce măsură crede domnia sa că istoricii de astăzi se pot baza pe presă, în ce măsură aceasta poate să fie credibilă, astfel încât imaginea unei anumite perioade să fie cât mai fidelă cu percepţiile generaţiilor următoare.
 
Acad. Răzvan Theodorescu: Mulţumesc pentru invitaţie. Într-adevăr, istoria românească foarte recentă are în permanenţele ei o realitate a continuităţii pe care acest volum al dlui Andronic o subliniază convingător. Editorialul de presă la dispoziţia istoricilor. Ai zice că istoricii construiesc imagini ale trecutului pe baza acestor editoriale. Cu respect atrag atenţia că, într-adevăr, istoria prezentă a României poate fi refăcută şi pe baza editorialelor dlui Andronic. Atunci, din 2002, la 12 ani diferenţă, am găsit similitudini cutremurătoare şi interesante. Acele reveniri istorice. Nu l-am bănuit pe preşedintele Iliescu de capacitatea de a găsi sintagme care spun tot, până la "Capitalismul de cumetrie" şi "prostănac" – acele etichete lexicale ale dlui Iliescu, în cazul unui om sau în cazul unui fenomen. Am urmărit cu mare interes aceste editoriale pentru că am făcut parte din echipa guvernamentală a omului căruia, pe drept cuvânt, Octavian Andronic îi aduce un omagiu prin ceea ce a spus. Absentul de astăzi, Adrian Năstase este, într-un fel, eroul acestei cărţi, alături de preşedintele Iliescu şi nu întâmplător. A fost anul NATO, cu asta se termină editorialul din 31 decembrie. A fost anul în care PDSR-ul era majoritar în faţa unei Opoziţii în care singura voce era cea a primarului Traian Băsescu. Mi-am notat câteva titluri: "Baroni transpartinici", "Gazetarii la bulău", "Istorii liberale", "Epoca Stoica- Stolojan". Istorii care continuă... "Erorile sistemului electoral", "Pescuitul în ape tulburi" cu dl Voiculescu - o spun public şi am spus-o şi la televizor, eu cu acest personaj exotic nu mă voi împăca. Ce frumos aţi scris, dle Andronic despre George Becali când nici nu bănuiam că respectivul domn va face o carieră, şi profilul lui Traian Băsescu, cu şcoala cea dură a porturilor şi a mării. Noi ne-am obişnuit cu marea, dar cu porturile mai puţin. Greşelile – pentru că Armaghedonul nu a fost o poveste foarte inteligentă – prefecţii şi consilierii destul de terni pe care îi aveam, nu toţi, dar erau. Important este faptul că în 2002, ca şi 2003, 2004, România avea doi lideri importanţi care rămân şi acum: Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Noi acum nu mai avem lideri, ne place sau nu – ăsta-i punctul meu de vedere - avem conducători de partide, băieţi de ispravă, avem băieţi de mingi, băieţi de serviciu (sau servicii), dar noi nu mai avem un lider politic. Acest moment e surprins foarte bine. Dl Andronic nu ştia pe atunci tot ce se va întâmpla. Ştia însă că dl Iliescu nu va mai continua să fie preşedinte şi mulţi dintre noi vorbeau despre epoca post Iliescu. Nimeni nu-şi închipuia că lucrurile vor arăta aşa. Nimeni nu se gândea că portul sau marea vor avea emanaţia pe care a avut-o. Toţi ne gândeam la o normalitate – "o zodie a Delfinului" - doi oameni politici de prim plan care se succed. N-a fost aşa pentru că Romania are o marotă istorică, pentru că două partide importante din România şi-au decapitat doi preşedinţi care au fost şi prim-miniştri şi au adus în locul lor băieţi de ispravă sau băieţi de mingi. "Elogiul normalităţii" – în cazul dlui Iliescu, căruia i s-au reproşat de atâtea ori temporizări. I s-a reproşat că a închis totul şi a acceptat uneori corupţia. N-am să uit niciodată, am participat la o întâlnire la Snagov, cel care a găsit sintagma "capitalismul de cumetrie" le-a vorbit baronilor PDSR-ului, le-a vorbit miniştrilor, celor care erau în sală despre marile erori care se fac în materie de corupţie. Ştiţi care a fost răspunsul? Murmur în sală. Nu era unul sau doi. Era un murmur de dezaprobare a celui care a creat acest partid şi care era preşeditnele României. Mai mult nu putea să facă. Deci, a fost un om normal din acest punct de vedere, dar dacă partidul a intrat în aprilie 2005 în faimoasa lui decădere din care a ieşit câştigătoare echipa mai tânără – atât cât a putut să iasă - s-a datorat acelei poziţii. Ion Iliescu a încercat să le ţină piept. Se vorbeşte în carte, la un moment dat, de politica externă. Ţin minte un drum de trei zile, alături de dl preşedinte, la Strasbourg, Bruxelles şi la sfârşit o întâlnire cu cei care reprezantau NATO şi acolo îţi puteai da seama ce înseamnă politica externă a României şi aş putea spune că era o continuare faţă de politica externă bună de pe vremea lui Ceauşescu pe care, acum, o aruncăm prea uşor la gunoi. S-au făcut multe prostii de pe urma cărora am suferit toţi. Exista un nivel la care Ion Iliescu personal crea un respect pentru România, pe care acum nu-l mai avem. Are dl Andronic un foarte frumos editorial al "Duminicii orbului", la o aniversare de 20 mai, când am avut şansa să conduc Televiziuna Română . Noi n-am avut în România o întâlnire a candidaţilor la preşedinţie ca aceea de la 17 mai, ţineţi minte? Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi Ion Iliescu. Noi nu am mai avut aşa ceva de atunci. Şi tot ceea ce spuneţi dvs. despre acel 20 mai, nu face parte din istoria care se poate repeta. Nu ştiu când o să apară ceva similar şi închei cu personajul mereu prezent: Adrian Năstase. Nu obosesc să spun în toate intervenţiile mele că Adrian Năstase rămâne importantul om politic al acestui ceas. Nu ştiu când va reveni între noi. Îndrăznesc să spun că nici nu ştiu cât de bucuros este USL-ul de revenirea unui lider ca Adrian Năstase. Octavian Andronic spune cu o savoare deosebită despre tânărul Ponta: Adrian Năstase trimite o clasă politică fără liceu direct la facultate. Şi la tot ce este pozitiv, este recunoscută întotdeauna partea lui Adrian Năstase. 
 
Şi de unde să ştiţi ce se va întâmpla cu acest admirabil om de stat, Adrian Năstase?! Editorialele lui Octavian Andronic sunt un elogiu adus acestui cel mai important prim-ministru postdecembrist al României şi celui care, alături de Ion Iliescu – dincolo de neînţelegeri, căci sunt generaţii diferite - a format o echipă. Adevăratul tandem creat de dl Ion Iliescu nu a fost cu Petre Roman, ci cu Adrian Năstase. Acela dă sensul unei întregi guvernări şi mă gândesc la ea cu nostalgie. M-aţi făcut nostalgic. Editorialul de presă din 2002 este valabil, în mare parte, după 11 ani. Asta este concluzia mea. Şi oameni care scriau precum dl Andronic sunt necesari în continuare. În concluzie, istoria românească se repetă. Mai puţin liderii. Într-un deceniu nu e uşor să se mai nască un lider politic – din ce vezi cu ochiul liber. Asta e deosebirea faţă de 2002. Vă mulţumesc. 
 
Octavian Andronic: De altfel, evocarea pe care aţi făcut-o îmi dă prilejul să menţionez faptul că am primit în urmă cu o jumătate de oră, prin bunăvoinţa fiului său, Andrei, ultimul volum scris de Adrian Năstase în intervalul cînd nu s-a aflat printre noi. Este vorba de "Reprezentarea României la UE în contextul reglementărilor interne şi europene". Aştept cu nerăbdare să o citesc şi am ţinut să o menţionez cu acest prilej. 
 
O. Ştireanu: Mulţumim, dle academician. Vă mulţumim pentru referirea remarcabilă la personalitatea lui Adrian Năstase pe care aţi făcut-o. Dl prof. Potra are de făcut un anunţ.
 
G. Potra: Dl Andronic mi- a adus o carte care arată că, de fapt, nu trebuie să punem un scaun liber, pentru că Adrian Năstase este prezent. Chiar dacă se confirmă că cei care fac afirmaţia că acest spaţiu nu este frecventabil şi care dădeau buzna peste Adrian Năstase, au declarat acum că acest spaţiu nu este frecventabil. Acum, unii care îi datorează prea mult, mulţi oameni consideră că nu e bine să discutăm despre Năstase. Şi că nu e bine că avem această fundaţie. Tot în legătură cu prietenul şi colegul Adrian Năstase, pe data de 9 februarie 2013 se lansează alte două volume. Această lansare va avea loc la Muzeul Hărţilor Vechi. Intrarea liberă. Se doreşte să vină oamenii de bună credinţă şi de bun simţ. Vă aşteptăm acolo. Această carte, evocată de colegul Andronic, la începutul săptămânii viitoare va fi pusă în vânzare în librării. Mulţumesc cu precădere acad. Răzvan Teodorescu, omului care arată că putem să depăşim momentele acestea de decădere morală sau că mai avem putere să nu decădem toţi moral. Vă mulţumesc.
 
O. Ştireanu: Continuăm. O invităm pe dna Gilda Lazăr, ziarist redutabil să facă referire şi la carte, dumneaei poate avea o distanţă critică faţă de ceea ce se întâmplă acum în presă, în a vedea spectacolul de astăzi al presei şi cred că această distanţă în timp, de două decenii, îi oferă posibilitatea de a face recurs la obiectivitate. 
 
G. Lazăr: Mulţumesc Octavian Ştireanu, mulţumesc Octavian Andronic. Mă bucur să fiu aici pentru că, într-o perspectivă "clasică", eu aş reprezenta "cealaltă parte" a presei, pe când Octavian Andronic reprezintă o "anumită parte" a presei. Marea diferenţă între atunci şi acum este că presa era a noastră, a jurnaliştilor. Existau convingeri de stânga sau de dreapta, dar erau convingeri reale, asumate, exista aciditate şi exista umor, ironie, satiră. Nu exista isterie şi nu exista pagina "a-5-a" păcătoasă. Octavian Andronic aparţinea unui întreg, venea din garda veche, iar eu aparţineam presei noi şi a existat posibilitatea să ne abordăm şi să ne reîntîlnim într-un mod civilizat şi în afara presei. Între noi mai există şi un exerciţiu de admiraţie pentru faptul că a reuşit să continue, că face presă de plăcere, că o face cu pasiune în continuare, în timp ce alţii s-au retras sau nu şi-au mai găsit locul. El a avut puterea să-şi adune în volume texetele de atunci. Am încercat, la un moment dat şi eu să fac acest exerciţiu şi am descoperit că multe dintre articolele mele din urmă cu 15 ani sau 20 de ani sunt încă valabile, teme publicabile pentru că sunt problemele rezultante ale trecutului care trenează. Octavian Andronic este un cronicar al timpului său şi poate să-i inspire şi pe alţii, aşa încât presa vremii, de stânga , de dreapta, de centru să poată să devină un izvor istoric... Octavian Andronic are un stil al său, personal, raportat la politic, la realităţile vieţii – ceea ce nu este deloc uşor. În încheiere, mulţumesc pentru încredere, l-am sprijinit din tot sufletul pe dl Andronic aşa cum am făcut-o şi cu alţi foşti colegi dintre care unii, nu mai sunt printre noi. 
 
O.Ştireanu: Noi vă mulţumim. Prezenţa dvs. ne convinge cât de mult a pierdut presa din ceea ce au câştigat transnaţionalele. Astfel de idei şi aprecieri despre presa de astăzi sunt binevenite oricând. Îngăduiţi-mi să salut prezenţa dlui profesor Cioroianu, prefaţatorul primului volum care a deschis această serie şi pe care o să-l rog să intervină, dar după ce dl profesor Rotaru va face o mediană între jurnalism şi istorie.
 
Prof. Florin Rotaru: Dacă ar fi în ordinea lucrurilor de aici, eu ar trebui să vă contrariez, astfel încât dacă dl Cioroianu nu a reuşit încă să se aclimatizeze, o să vorbesc eu. Aş vrea să vă spun că profesia mea nu îmi permite să vorbesc decât în baza unor documente. Anul trecut în februarie, la Paris, întreaga lume bibliotărească ne-am întâlnit şi a fost declarat - România participă cum participă, cu atitudine din asta mai mult haiducească - Anul digitalităţii presei - pentru că întreaga intelectualitate, mai ales istoricii, au spus că atunci când vom avea digitalizată presa, se va rescrie istoria întregii Românii. Deci, cu editorialul de azi care este efemerul de mâine ne aflăm în faţa unei noi provocări, ceea ce de 200 de ani aruncăm la coşul de gunoi devine pentru prima dată document fundamental al istoriei. Ar fi prima atitudine a mea, prin care cred că vă contrazic; a doua - aş vrea să vorbesc despre starea de lucruri din România. E o datorie de conştiinţă. Eu aveam pregătită o comunicare, dar îmi dau seama că sunt în afara spiritului acestei reuniuni. În momentul de faţă în România nu numai că nu se discută, dar nu există nici măcar intenţia de a realiza această arhivă digitală, nu vorbesc de presa pe suport de hârtie... Vreau să vă spun că situaţia noastră, de fapt istoria noastră în acest domeniu, este catastrofală. Vreau să vă spun că suntem pe marginea prăpastiei. Nu ştiu situaţia din Albania sau din Bulgaria, dar 60 la sută din periodicele în limba română sunt într-un singur exemplar la Biblioteca Academiei Române. Arată într-o stare jalnică, nu mai pot fi reconstituite. Dacă aş publica acest document, vă spun că noi nu am mai fi pe harta culturală a lumii. Prezint numai situaţia ziarului Timpul. Dacă de poetul nostru naţional avem grijă cum avem, ce să ne mai mirăm de restul? Există un singur om din această ţară – şi vă rog să mă scoateţi din România să pot să reconstitui 90 la sută din ce este pierdut - este vorba de dl Vatamaniuc căruia nu i s-a permis să mai stea în Bucureşti şi sper să reuşesc împreună cu domnia sa să plec prin ţară şi să reconstituim măcar o parte din ziarul Timpul de pe vremea lui Eminescu. Să vă spun ce se petrece în ultimii 5 ani. Au apărut multe cotidiane care din cauza situaţiei financiare nu mai pot să supravieţuiască pe suport hârtie, ci doar pe internet. Nu există în România instituţie care să arhiveze presa, în format electronic, nici emisiunile de radio nu le arhivează nimeni, la tv la fel. Dacă vreau un articol din Gândul de acum cinci ani nimeni nu mi-l poate da. Dacă vom merge aşa, în următorii 20 de ani, asta e tragedia din ţara asta. Din ce discut cu specialiştii, vom fi socotiţi o naţiune legumă fără trecut. Nu este cazul aici să vă spun ce trebuie făcut în ţara asta, ce legi trebuie modificate. Eu îi sunt recunoscător aici dlui Octavian Andronic pentru că aparţine nobilimii presei din România. Echilibrat, responsabil de profesia sa, un om care se gândeşte la viitorul naţiunii. Mi-a dat posibilitatea să iau acest cuvânt... Vă imaginaţi, nu pot să scriu, în străinătate, în Franţa o să-mi apară un studiu, nu o să spun ce se întâmplă în România, am speranţă că am putea să îndreptăm acestă situaţie catastrofală în care ne aflăm. Nu pot să uit că, fiind înţeles în 2001de ministrul Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, de primul ministru Adrian Năstase, de preşedintele României de atunci, Ion Iliescu am introdus în bugetul Ministerului Culturii expres capitolul pentru biblioteca virtuală. Vă mulţumesc că v-aţi amintit de personalitatea lui Adrian Năstase. Aş vrea să vă spun că pe data de 11 februarie va fi cea mai fericită zi din viaţa mea, când la Cinema Studio, la 17.30, ambasadorul Rusiei va citi ordinul prin care preşedintele Putin îmi acordă cel mai înalt ordin cultural al Rusiei – medalia "Puşkin". Aş fi vrut să fie acolo, lângă mine, prietenul Adrian Năstase. Vă mulţumesc foarte mult. 
 
O. Ştireanu: Vă mulţumim, dle profesor. Intervenţia dvs. a avut elemente tulburătoare. Efemerul devine un instrument... Este cel mai frumos omagiu care poate fi adus jurnalistului. Vă prezint un volum apărut în toamna anului trecut, "Istoria jurnalismului din România", enciclopedie cronologică coordonată de un pasionat al istoriei din România, condusă de prof. Radu de la Cluj. Am lucrat împreună cu vreo 150 de colegi. Este pentru prima dată când se realizează o imagine sintetică a ceea ce reprezintă presa românească de la începuturile ei. Sunt citate aici peste 18.000 de publicaţii, agenţii de ştiri şi sunt amintiţi 34.000 de jurnalişti. O mărturie a ceea ce înseamnă această profesiune pentru România şi pentru spiritualitatea românească, iar problema digitalizării va fi mai acută acum când explozia informatizării este practic de nestăpânit. Eu cred că în sală se află oameni care au sensibilitate faţă de domeniu. Am să-l rog pe Ionuţ Vulpescu, prezent în sală, deputat, să susţină în Parlament un proiect legat de digitalizarea presei. E păcat ca preocupările dvs. să nu fie valorificate. Îl rog acum pe dl prof. Cioroianu să se înscrie în această dezbatere care porneşte de la o serie al cărei prim volum a fost prefaţat de domnia sa şi sfârşeşte cu problemele actuale ale presei noastre.
 
Adrian Cioroianu: Mulţumesc, dle Ştireanu. Îmi cer scuze pentru întârziere, am avut un examen cu studenţii de la Facultatea de Istorie. Şi am făcut o constatare. Ei nu mai ştiu să citeze. De citit citesc, nu spun nu. Această poveste a internetului, a site-urilor de internet pe care le inserează în lucrări - şi asta îmi dă ocazia să deschid un subiect: mie nu mi-e deloc clar în ce măsură Internetul este o binecuvântare, dimpotrivă, este un blestem pentru informaţie. Uneori sunt mai tentat să spun că e un blestem, pentru că uneori acutizează informaţia, o depersonalizează. Primul paradox ţine de această civilizaţie a internetului, al doilea nu ştiu cum se face că la noi presa – cea scrisă – pentru că, permiteţi-mi să vă spun, presa scrisă poate să fie un instrument de lucru pentru istorici şi a fost întotdeauna, respectul faţă de Timpul, de Albina, văd că deja sunt lucruri la care ne uităm ca la icoane. Asta mă face, dle profesor Rotaru, să cred că noi niciodată nu am fost foarte grijulii în a arhiva, chiar şi din primele noastre publicaţii. Niciodată nu am excelat la acest capitol. Spuneam într-un articol că e o scădere şi calitativă şi cantitativă. Chiar şi în rândul celor care supravieţuiesc a fost o scădere calitativă, nu vreau să îi acuz pe cei care fac astăzi presă, în special cei tineri, nu vreau să-i critic, dar pe de altă parte nu pot să nu-mi aduc aminte de talk-show-urile televizate ale dlui Andronic. Mi-aduc aminte de o dezbatere moderată de dânsul între Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. A fost un model de discuţie, în ciuda tensiunilor politice. Dar nivelul discuţiei, maniera în care a fost condusă discuţia, cu eleganţă, aş vrea să-l căutaţi azi în dezbaterile televizate, astăzi, când miza este mult mai mică decât a fost atunci. Din acest motiv nu numai că am prefaţat primul volum, dar îl admir pe dl Andronic pentru încăpăţânarea cu care îşi strânge opera în volume. Astea cu siguranţă vor fi documente istorice. A treia problemă pe care v-aş propune-o - stau şi mă întreb dacă nu cumva este vorba de o boală a memoriei, eu nu vrea să zic că alte arhive din lume s-au păstrat mai bine, dar în momentul în care un site ar depăşi New York Times-ul, asta ar fi o schimbare de cadru, de model în toată lumea occidentală. Presa scrisă îşi trage ultimele suflări, citeam că în Marea Britanie în următorii zece ani nu va mai exista presă scrisă. Marea Britanie, care adaugă titluri emblematice şi nu numai în lumea de astăzi, nici un ziar nu mai are ambiţia aceasta. Aparent, internetul oferă această şansă de a găsi acolo tot ce cauţi. Dar găsim totul într-o disoluţie atât de avansată, ceea ce este esenţial în acest bombardament de informaţie. Un filosof, profesor american, spune că internetul categoric ne dă toate răspunsurile, dar până la urmă civilizaţia bibliotecilor este cea care te ajută să-ţi pui întrebările. Cea care te ajută rămâne încă presa scrisă şi, ca şi dvs., nu pot decât să mă agăţ de ideea că vom rămâne o minoritate care vom căuta o lume a revistelor pe care le apreciem şi păstrăm nostalgia unei ţări cu presă scrisă şi a unui om care, vă spun deschis, citeşte şi foarte puţină presă românească, din cauza faptului că acel card pe care îl avem în buzunare ne permite să facem abonamente la presă străină. Citesc cu mare plăcere săptămânalul Economist, dar regret perioada în care România avea o revistă de politică externă care se chema Lumea. Informaţia nu e totul. Poţi găsi informaţii în orice site străin, dar uneori simt nevoia de a vedea o perspectivă românească a acestei informaţii sau o perspectivă a unor oameni cu care pot să stau de vorbă, dincolo de tradiţia pe care noi o avem în editoriale de presă, gândiţi-vă că Tavi Ştireanu sau Tavi Andronic sau cei care mai sunt în activitate astăzi sunt la capătul unei tradiţii care începe cu primele nume ale presei româneşti. Ce se va întâmpla cu această tradiţie? N-aş putea să garantez că va putea fi dusă mai departe. Altfel nu am nici o încredere în transpunerea pe internet, mă gândesc la digitalizarea unor exemplare rarisime, dar altfel n-am încredere... Sunt ziare care au dispărut cu site cu tot. Munca de ani de zile dispare în neant. Poţi să cauţi şi n-o vei găsi niciodată. Îl felicit pe Octavian Andronic pentru încăpăţânare, n-am nici un fel de îndoială că în această toamnă sau la anul va tipări şi "2003". În amintirea perioadei din adolescenţa mea politică, ca telespectator, n-am să uit eleganţa cu care a condus acele memorabile dezbateri electorale din 1996. Daţi-mi voie să citez, la întâmplare din volumul prezent: era în octombrie 2002 şi spunea autorul: "Devine tot mai evident că orice va face Saddam – dacă-i va primi nu doar pe inspectorii ONU, ci şi pe mamele şi nepoţii lor, nu doar pe la obiectivele unde se presupune că se fabrică arme de distrugere în masă, ci şi în propriul său dormitor – Bush tot va declanşa atacul asupra Irakului". S-a întâmplat, dar în martie 2003. Vreau să spun că mi-aş dori să mai avem astfel de ziarişti care să sugereze un lucru pe care numai un om educat, citit, cu simţul responsabilităţii ar putea da încredere. Nu-i vorba numai de complimente la persoană, ci de o generaţie excelentă de ziarişti. Mi-aş dori să avem astăzi astfel de ziarişti care să facă lumină într-un hăţiş de informaţie care să arate o logică, astfel încât şi eu să vin la întâlniri ale noastre în condiţiile în care şi studenţilor le va fi uşor să citeze surse credibile, pentru că altfel trăim într-o dictatură a informaţiei care nu spune nimic. 
 
O. Ştireanu: V-aţi apropiat foarte mult de lucrurile dureroase ale presei astăzi. Îmi place să cred că apariţia internetului nu va desfiinţa presa scrisă. Pentru că a fost semnalat ziarul Azi, îmi permit să vă relatez un efort redacţional pornit din aceeaşi nostalgie. Noi am încercat să sintetizăm 22 de ani ai acestui ziar în trei volume, dar am găsit de cuviinţă să lăsăm într-o bibliotecă mărturia acelor momente şi le supunem încă odată tuturor judecăţilor posibile celor care au curaj să judece. Din această generaţie face parte şi colegul nostru Dan Mihalache, jurnalist redutabil, în prezent analist şi om politic...
 
Dan Mihalache: Este extrem de onorant pentru mine să-mi dea cuvântul omul care, acum 21 de ani, se uita lung la un tinerel care era pe jumătate decât este acum şi a avut încredere să-l lase să scrie într- o zonă în care era mai mult spaţiu de libertate, nu era atâta cenzură, sau nu era deloc cenzură, nu era atâta dictatură a interesului economic şi cred că acolo s-au format câteva generaţii de ziarişti talentaţi. După cum e foarte onorant pentru mine să vorbesc după dl preşedinte Ion Iliescu, de la care am avut de învăţat foarte multe lucruri de-a lungul anilor în politică. Politică pe care am ales-o în detrimentul jurnalisticii. Dl Adrian Cioroianu foarte interesant a vorbit despre tendinţe, a deschis o perspectivă foarte interesantă, a vorbit despre lucruri pe care le percepem cu toţii. Există tendinţe care se produc la nivel mondial: internetul, dispariţia presei scrise, însă cred că peisajul trebuie completat cumva cu un anumit tip de gradare specific românesc. Şi care nu ţine doar de presă, ci ţine de un ansamblu de elemente ale societăţii de la politică la lideri şi care, sigur, e însoţit şi de presă. La începutul fiecărui an mă întreabă cei abilitaţi dacă vreau un teanc de ziare, dacă vreau abonamente zilnice la ziare şi am început să spun că nu mai vreau. Mi-amintesc cu nostalgie anii 90 când dimineaţa mă interesau câteva semnături care mi se păreau că dau direcţie, opinie, interpretare, inclusiv pentru un om care părăsind presa a devenit analist politic, apoi politician. Pur şi simplu primesc câteva reviste ale presei făcut de câteva instituţii, pe care nu prea ştiu cum să le citesc. Cred că a scăzut şi calitata editorialului politic, indiferent dacă el e publicat pe suport de hârtie sau pe net. Eu cred că România a creat un spaţiu media foarte atipic în care am putea sesiza tendinţe generale, şi asta poate să fie o barieră în calea exploatării editorialului de presă ca instrument de lucru pentru istorici. În 2002, România părea să se aşeze în normalitate. Instituţiile păreau mai solide, erau turbulenţele de rigoare, dar era una din cauze. Când ne uităm la societatea românească vedem efecte care nu mai sunt foarte încurajatoare. România a mers din 2002 până acum spre normalitate. Am sentimentul că democraţia s-a consolidat, am sentimentul că presa joacă un rol critic. Dar, cât timp presă mai există, există şi sentimentul de manipulare. Urmează şi cel de al patrulea volum al seriei - e o onoare pentru mine să-l prefaţez - şi cred că acele eforturi din acea vreme merită, pentru faptul că Octavian Andronic are un echilibru şi un sistem de valori. Are un spirit critic şi un veritabil simţ intelectual şi asta face ca radiografia sa zilnică asupra evenimentului politic să aibă valoarea de instrument istoric.
 
O. Ştireanu: Mulţumesc, Dan pentru această abordare. Îl rog acum pe dl Neagu Udroiu să intervină în această dezbatere asupra subiectelor abordate aici şi nu numai.
 
Neagu Udroiu: Inevitabil, plasarea mea la sfârşitul alfabetului îmi crează şi astăzi dificultăţi, dar am venit aici cu plăcere. Pe de o parte, avem aici o carte, un autor şi avem acest simpozion care este pus în ecuaţia "editorialul şi istoricul, ca posibil utilizator al acestuia". Dle Ştireanu, nu am primit cartea decât astăzi, nu am citit-o, aştept cu încântare să o citesc, dar spre binele ambelor părţi nu am stat azi noapte să o răsfoiesc, pe de altă parte cât îl priveşte pe autor îndrăznesc să-i adresez nişte vorbe grele – pentru că se poartă – şi încep prin a spune de ce mi se pare atât de bine plasat în lumea presei Octavian Andronic. El a avut o înclinaţie remarcabilă pentru munca de manager de presă, e adevărat, dânsul nu a inventat "fata de la pagina 5". A trebuit să aşteptăm ca trustul Ringier să preia ziarul, ca să facă aceste lucruri "fundamentale" pentru existenţa noastră. În al doilea rând, Octavian Andronic este unul dintre condeiele remarcabile ale gazetăriei româneşti. Punctul 3: este un creion cu totul remarcabil şi asta o ştim de decenii încoace. Condeiul se îmbină atât de fericit cu creionul, încât face din el o personalitate atipică, plină de interes în presa noastră. Dar, i-aş mai spune dlui Andronic şi câteva chestiuni pe care le observ eu în calitate de sociolog de ocazie. Pe de o parte, este de o onorabilitate ieşită din comun. Dl Andronic dovedeşte o fidelitate aproape condamnabilă singularizându-se prea tare. Fidelitatea în zilele noastre este un lucru rar. Marele câştig pentru definirea omului de ieşit în public. Dar ca şi cum acestea nu ar fi de ajuns, dl Octavian Andronic este expresia unei loialităţi absolut entuziasmante. Toate aceste calităţi fac din Octavian Andronic un CINEVA din presa noastră. Eu nu ştiu unde vrea dânsul să ajungă, de la terminarea facultăţii până astăzi şi cu ce ne-a propus şi cu ce ne-a sprijinit. Cu editorialul mai este şi altceva. Depinde cine scrie, ce cuprinde şi cu ce se lasă. În tinereţea noastră gazetărească circulau tot felul de lucruri... cineva întreba o masă de ascultători interesaţi ce este editorialul? Răspunsul: bun sau prost, într-o caserolă sau în cealaltă. Dincolo de faptul că poate să treneze într-atât pentru ideea de gen, pentru că editorialul este un gen gazetăresc, ce zicem noi, ce zic cei de la Oxford, Cambridge, sunt minime diferenţe, cei care se ocupă de aceste precizări au aceeaşi sursă or au convenit ce să vorbească între ei. Cei care doresc să se explice poziţia autorului sau a publicaţiei într-o problemă importantă a momentului. Cine scrie? Întotdeauna editorialul a aparţinut numelor sonore. Aici intervine şi altcineva. În presa americană există două identităţi diferite pentru editorial. Semnat, de regulă de redactorul şef şi este editorialul zilei. Pe interior sunt selecţionate nişte coloane consacrate editorialului, dar reprezintă poziţia ziarului în legătură cu acea problemă. Revenind: păi Eminescu tot ce scria era editorial şi, la fel, Nicolae Iorga în Neamul Românesc, ce putea să fie decât editorial? Oameni politici au fost celebri prin scrisul lor, dar între războaie au fost nume care au pus editorialul la o statură imbatabilă. Vreau să spun că erau acolo oameni care, prin semnătură, imprimau o colecţie de înţelesuri. Asta e suma de virtuţi care vrea să intre în atenţia contemporanilor. După 90 s-a creat o formă foarte ambiţioasă a editorialelor, cu extrem de multă energie, eu cred că la ora actuală a scăzut atât de mult preocuparea pentru editorial să fie o piesă de şah încât ne întrebăm ce e de făcut. Andronic are şansa de a oferi, de a prelungi această lecţie, pentru că sper să vadă şi alţii că totul e nu numai să scrii ci şi să ştii să scrii, unde lucrurile se măsoară cu foarte multă exigenţă. Eu îl rog ca următorul volum să mi-l dea mie să-l prefaţez.
 
O. Ştireanu: Avem rare ocazii să ascultăm asemenea demonstraţii de erudiţie. Şi de subtilitate. 
 
Ion Iliescu: Nu vreau să trag concluzii, nici nu e cazul. Câteva elemente aş vrea să punctez: felicit această întreprindere a lui Octavian Andronic, pentru interesul major generat de articolele sale, care fiecare punctează o idee, un concept. Adunarea în volume a analizelor prilejuite de evoluţiile de pe scena politică dintr-un anumit moment istoric este un adevărat eveniment de presă, de literatură şi de cultură şi cred că este un lucru bun că am avut prilejul să o facem. A doua chestiune, în legătură cu reducerea calităţii presei, ea reflectă reducerea calităţii dezbaterii politice din societate românească. Nu mai avem aşa ceva. Asta e problema fundamentală care trebuie să-i preocupe pe toţi. Aceasta reflectă o stare de fapt. Dacă vrem să ieşim din inerţie trebuie să gândim ceva de acest fel. În al treilea rând, noi vrem, la Clubul de la Bucureşti, să evocăm un moment istoric, se împlinesc anul acesta 120 de ani de social democraţie organizată, de la crearea partidului, este un moment de istorie care arată că România s-a aflat în consonanţă cu Europa în dezvoltarea sa politică. Va fi un moment de istorie care vorbeşte despre evenimentele societăţii româneşti într- un moment dat şi vrem acest lucru să-l dezbatem şi să facem un eveniment din această chestiune. Altminteri, vreau să apreciez această iniţiativă a Fundaţiei Titulescu de a aduce în atenţie astfel de apariţii care marchează existenţa unei vieţi spirituale valoroase pe care trebuie să o întreţinem. 
 
Octavian Ştireanu: Îl felicit pe Octavian Andronic pentru faptul că a creat ocazia de a ne reîntâlni. Îi urăm să recupereze decalajul, să scrie despre preşedinţia lui Băsescu în perioada în care mai este preşedinte Băsescu. (6 februarie 2013)