Publicat: 13 Februarie, 2015 - 12:19

Recent întors în rândurile luptătorilor Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, locotenentul Andrei MIHOC, îmbină deja amintirile misiunii încheiate în Afganistan, cu prezentul, alături de colegii lui.

Timp de şapte luni, în perioada iulie 2014 – februarie 2015, ofiţerul jandarm a participat în cadrul contingentului românesc din Afganistan, la misiunea NATO International Security Assistance Force – Enduring Freedom (ISAF).
În teatrul de operaţii afgan, alături de colegii lui, jandarmul timişorean, a fost medaliat cu distincţia NATO - ISAF pentru „merite deosebite şi aportul adus la executarea misiunilor NATO”. Recunoaşterea meritelor jandarmilor români din Kabul a fost făcută în contextul aprecierii unanime a partenerilor internaţionali, pentru  profesionalismul şi conştiinciozitatea de care au dat dovadă aceştia, precum şi pentru curajul şi tăria de caracter în executarea misiunilor încredinţate.
La încheierea misiunii, cei 24 de jandarmi, au fost întâmpinaţi de viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, dl. Gabriel OPREA care le-a urat „BINE AŢI VENIT ACASĂ!” Totodată, acesta a ţinut să sublinieze importanţa misiunii desfăşurate de către jandarmi în Afganistan, felicitându-i „pentru modul în care v-aţi făcut datoria în cadrul celei de-a şaptea misiune internaţională sub egida NATO în Afganistan.”
    În cadru festiv, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, s-a desfăşurat ceremonia prilejuită de întoarcerea jandarmilor români, în cadrul căreia, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, dl. Gabriel OPREA, le-a acordat cea mai înaltă distincţie a Guvernului României pe linia securităţii naţionale. Tot în acest sens, acesta a ţinut să le mulţumească pentru modul în care au reprezentat România în teatrul de operaţii, spunând: „Sunteţi cei mai buni ambasadori ai României în întreaga lume. A fost o onoare deosebită pentru mine de a vă fi alături în aceste clipe!”

Întoarcerea acasă a reprezentat un motiv de bucurie pentru jandarmul timişorean.
Lt. Andrei Mihoc raportează: MISIUNE ÎNDEPLINITĂ! Iar noi, colegii lui -jandarmi, îi suntem recunoscători pentru toate riscurile asumate şi sacrificiile făcute la mii de kilometri de ţară!

„Per ansamblu, misiunea desfăşurată a fost un real succes, bucurându-ne de aprecierea tuturor colegilor din toată lumea. Incidentele petrecute şi rezolvate ne-au întărit şi au făcut să devenim şi mai puternici. Am închegat relaţii foarte bune atât cu militarii coaliţiei internaţionale cât şi cu militari afgani.” – lt. Andrei MIHOC.