Publicat: 25 Ianuarie, 2017 - 13:08

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20.01.2017, a inculpatului ISTRATIE DANIEL-NICUȘOR, ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București — Secția 22 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Prezentăm comunicatul de presa al DNA pe acest subiect:
"În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iunie 2015 — ianuarie 2017, inculpatul Istratie Daniel-Nicușor, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Poliției Capitalei — Secția 22 Poliție, cu atribuții pe linia Sistemelor de Pază, a pretins și primit de la reprezentantul unei firme de pază (martor în cauză) suma totală de 5.900 lei reprezentând 'taxă de protecție' (corespunzătoare sumei de 300 lei pe lună, exceptând luna august 2015, când a primit 200 lei).

La data de 19 ianuarie 2017, ca urmare a înțelegerii anterioare, inculpatul Istratie Daniel-Nicușor a primit de la martor suma de 1.200 lei de la reprezentând 'taxa de protecție', aferentă perioadei lunilor octombrie 2016 — ianuarie 2017, inclusiv, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Banii respectivi au fost pretinși și primiți de ofițerul de poliție pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să protejeze firma de pază în sensul neaplicării de sancțiuni contravenționale în raport cu neregulile constatate pe linia sistemelor de pază, lucru care s-a și întâmplat.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Istratie Daniel-Nicușor trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

f) să nu exercite profesia de polițist,

g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Istratie Daniel-Nicușor i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".