Publicat: 1 Iunie, 2013 - 11:10

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:

Un român, eroul de zi cu zi al americanilor(JN)
Când a venit pentru prima dată în America, lui Sebastian nici prin cele mai îndepărtate gânduri nu i-a trecut că într-o bună zi o să se vadă aşa: pe un gazon verde, aruncând găini în aer pentru a educa publicul american. Sau că oamenii din această ţară îndepărtată şi fascinantă vor ajunge să dea mâna cu el în fiecare zi, în semn de recunoştinţă şi admiraţie. Ionuţ Budişteanu, tânărul magnific de inteligent, a adus României faimă şi respect la nivel internaţional, numele lui şi al ţării noastre fiind pronunţate cu mândrie şi admiraţie vreme de câteva zile la rând.Sebastian Borneas, un român printre sutele de milioane de americani, aduce respect şi admiraţie pentru români aproape în fiecare zi de 7 ani încoace.

EXPERIENŢA A ÎNCEPUT CU O LECŢIE DE GEOGRAFIE
Nu i-a fost uşor să devină pompier/paramedic în America. Într-o echipă de peste 500 de persoane, în majoritate bărbaţi, Sebastian a trebuit mai întâi să dea o lecţie de geografie colegilor săi. Din ce ţară este, din ce zonă a Europei, şi de ce vorbeşte engleza cu accent. ”E pentru că vorbesc mai multe limbi, asta le-am spus. Ei încearcă să mă tachineze, dar nu prea le merge”, râde şi priveşte spre cerul albastru în timp ce-şi încheie catarama căştii sub bărbie. Se pregăteşte pentru o altfel de misiune. Este pentru prima dată când Departamentul de Pompieri din Prince William County organizează pe viu o demonstraţie despre pericolul utilizării incorecte a unui grătar şi riscurile focurilor de artificii. Oficialităţile au adus pentru acest eveniment o găleată de artificii, legale şi ilegale, pe care le vor arunca în aer, şi în plină zi. Localnici şi mass-media vor vedea în prim plan cât de periculoasă poate fi această activitate, aparent distractivă şi inofensivă. O găină grasă care, în mod normal, ar aparţine interiorului unei oale cu morcovi, ceapă şi pătrunjel, e răstignită între doi ţăruşi pe gazon, legată de aripi şi pulpe. În interiorul ei, puţini ştiu, se află o petardă, nu mai mare de 3 centimetri. În câteva minute, oficialii ne vor demonstra cât de periculoasă este ”umplutura” acestei găini. ”Fire in the hole!” strigă un coleg de-al lui Sebastian. ”Three, two, one ... ” şi ”boom!” găina. Făcută în milioane de fragmente spulberate în aer.

Piaţa auto pe judeţe: judeţele care aproape au dispărut de pe hartă(ZF)
pieţei auto în primele patru luni ale acestui an a fost susţinută de 11 din cele 42 de judeţe la nivel naţional, acestea înregistrând o creştere a vânzărilor de maşini, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În România, în primele patru luni s-au vândut 13.400 de maşini noi. Cea mai mare creştere din primele patru luni ale acestui an a fost înregistrată în judeţul Vaslui, de aproape 80%, la 51 de maşini, sau echivalentul a patru maşini noi la 10.000 de locuitori din populaţia civilă medie, potrivit datelor corelate cu cele de la Comisia Naţională de Prognoză.
Printre judeţele mari care au crescut se numără Cluj, cu un avans de 15%, la aproape 1.100 de maşini. Din aceeaşi categorie face parte şi Argeş care a urcat cu 1% în acelaşi interval, la 733 de maşini. Vânzările de maşini în Bucureşti şi Ilfov au scăzut în intervalul ianuarie-aprilie cu 8%, la puţin peste 9.000 de maşini.

 

Dezvăluiri incendiare despre Armata Română: rebelii albanezi, la un pas să captureze generali şi ofiţeri români(Adevarul)
Mult prea multele exemple de memorii publicate de către cei care au îmbrăcat haina militară în timpul regimului comunist - şi după - au creat Armatei Române de atunci şi de acum o aură sclipitoare, urcând-o pe un piedestal de neatins.
Nu e şi cazul „Memoriilor în bocanci“, care-l au drept autor pe Călin Hentea; aceasta e o carte savuroasă, care vorbeşte despre lucrurile bune, dar mai cu seamă despre hibele sistemului militar, ascunse cu obstinaţie de ochii opiniei publice. Mărturiile lui Hentea sunt scrise cu sinceritate şi ironie, fără cosmetizările şi limbajul de lemn cu care-a fost obişnuit cititorul de memorii militare; sunt mărturii autentice, „pe bune” – şi, fie şi numai pentru asta, lectura volumului este un exerciţiu necesar. Cartea va fi lansată duminică, 2 iunie, ora 15.30 la Târgul de Carte Bookfest, la standul editurii Polirom.„Am devenit ofiţer în armată în 1986, prin pile şi pentru bani”, mărturiseşte dezarmant Călin Hentea despre înregimentarea în haină kaki. Mai mult decât atât: când s-a îmbrăcat în uniformă pe viaţă („apevist cum se spunea atunci, provenind de la Armată Pe Viaţă), autorul mărturiseşte că n-a simţit o diferenţă prea mare de viaţa de zi cu zi, căci în ultimii ani ai dictaturii comuniste cea mai mare parte a societăţii româneşti supravieţuia obligatoriu „înregimentată” într-o formă sau alta. Cât despre sarcinile primite la început în armată, acestea erau identice cu cele de dinainte de înregimentare: „urma să fac acelaşi lucru ca în civilie – proiectare la planşetă de instalaţii mecanice – dar pentru un salariu mult mai mare”. Trebuia doar să suporte lungile şedinţe lunare de partid, dar şi aici ocuparea unui loc în spatele sălii de şedinţe putea asigura „liniştea” necesară pentru o lectură sau un somn de voie. Revoluţia din decembrie 1989 l-a ţinut cantonat două săptămâni în cazarmă pentru a păzi cu glonţul pe ţeavă unitatea de teroriştii care urmau să atace din elicopter: „Mie mi-a fost frică doar să nu împuşc din greşeală pe vreun coleg” .
În 1991, Călin Hentea a decis să se transfere de la Centrul de Cercetări ştiinţifice la Inspectoratul (ulterior Direcţia) de cultură a armatei, în speranţa urmării unor studii de sculptură; noul loc de muncă avea să îi aducă însă mari deziluzii. Se transferase într-un colectiv populat cu ofiţeri superiori care făcuseră toţi parte din defunctul Consiliu Politic Superior al Armatei. „Unii erau oameni inteligenţi şi mai citiţi decât media ofiţerească a timpului, dar erau îmbibaţi de naţionalism-comunismul specific epocii recent defuncte. Alţii erau foşti secretari de partid recunoscuţi pentru aroganţa şi acreala de care nu se despărţeau niciodată sau foşti activişti ţanţoşi-libidinoşi, un pic mai şmecheri decât ceilalţi”.
 

Comentarii la Palmaresul Cannes 2013 (Romania Libera)
Pînă la urmă, în acest an cel puţin, Cannes înseamnă comerţ şi politică. Iar cel mai bine se vînd filmele care îmbracă haine cu sclipici, unde sclipiciul e o încercare de a monta pe ecran obsesiile lumii actuale într-o formă (care ar trebui să fie) culturală. Iar pentru a vedea care sînt obsesiile populare actuale e suficient să deschidem ziarele cu tirajul cel mai mare sau televiziunile cu audienţă majoră: dezbrăcarea, lascivitatea, promisiunile sexuale oferă cărbunii care ţin minţile contemporane în viaţă. Şi atunci poate că nu e de mirare că două filme care arată foarte mult sex, cît se poate de explicit – La vie d’Adèle şi Stranger by the Lake – au primit premii(le) de top în această ediţie a Festivalului. Şi în ambele filme e vorba de homosexualitate – în primul despre cea feminină, în al doilea despre cea masculină –, iar o temă politică importantă astăzi este cea a legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi cea a dreptului acestora de a înfia/creşte copii.

 

Susținut pentru DONAȚII: Călugări de la muntele Athos, în vizită la Becali(EVZ)
Doi călugări au apărut în această dimineață la poarta penitenciarului Rahova, unde își execută pedeapsa George Becali. Cei doi au cerut să li se permită să-l viziteze pe parlamentarul condamnat și să țină o slujbă.

Cei doi călugări sunt de la muntele Athos și au venit, sâmbătă dimineaţa, în România pentru a merge la Gigi Becali la penitenciarul Rahova, informează România TV.

Călugării vor să îl susţină pe Becali şi chiar să ţină o slujbă la biserica închisorii.

De-a lungul timpului, Groege Becali s-a lăudat cu sumele consistente donate călugărilor din mănăstirile de pe Muntele Athos.

Proprietarii de locuinţe care încă nu s-au vândut, profită de sezonul estival(Curierul National)
Braşovul şi Constanţa sunt cele mai importante destinaţii în această perioadă
Imobilele care încă nu şi-au găsit un cumpărător au fost scoase la închiriat

Perioada concediilor se aproprie cu paşi repezi, de aceea proprietarii au postat pe internet din timp numeroase oferte tentante pentru cei care doresc să-şi petreacă câteva zile sau chiar luni la munte sau la mare. Oferta de închirieri în regim hotelier este bogată în această perioadă, iar preţurile fac concurenţă serioasă hotelurilor, conform unei analize Imobiliare.net. "Închirierea în regim hotelier reprezintă o soluţie pentru persoanele care doresc să facă economii, dar care în acelaşi timp vor concedii prelungite. Acest tip de cazare este potrivit şi pentru familiile cu copii care doresc să regăsească confortul de-acasă. În acest fel chiriaşii sezonieri au parte de un preţ mic şi condiţii optime de locuit", a explicat Alina Petrescu, Marketing Manager Imobiliare.net.
În această perioadă oferta de închirieri în regim hotelier în judeţe precum Braşov şi Prahova este destul de generoasă atât din punctul de vedere al numărului, cât şi al preţurilor. Aşadar, proprietarii de la munte ajung să închirieze o garsonieră mobilată chiar şi cu 70 de lei pe noapte în Poiana Braşov, iar preţul poate urca în lunile iulie şi august la 75 de lei.
O garsonieră sau un apartament la poalele Tâmpei, în cartierul Răcădău, poate fi închiriată în regim hotelier începând cu 79 de lei pe noapte, tariful schimbându-se în funcţie de numărul de zile pe care doriţi să-l petreceţi în această zonă, şi de perioada în care vă alegeţi să vă petreceţi concediul. Tot la poalele Muntelui Tâmpa o pensiune de trei stele oferă cazare începând cu 83 de lei pe zi pentru o cameră dublă.
O altă ofertă interesantă este a unui proprietar care vrea să închirieze o vilă cu living şi 5 garsoniere  în Zărneşti. Toată casa poate fi închiriată cu suma de 5.400 de lei/lună, dar dacă nu se doreşte a fi rezervată întreaga vilă, atunci se poate închiria şi o garsonieră cu 45 de lei pe zi. O ofertă generoasă pentru grupuri mari este închiriere unei  vile cu 10 camere duble, în Predeal, unde pot fi cazate 26 de persoane cu suma de 1.000 de lei pe zi.

Pe Litoral, proprietarii forţează mai mult preţurile

Un concediu pe Litoralul românesc este mai scump decât o vacanţa la munte, dar şi în aceste condiţii ofertele în regim hotelier sunt destul de tentante. Cu 70 de lei poate fi închiriată o garsonieră mobilată chiar în oraşul Constanţa.
Un alt proprietar de pe Litoral oferă spre închiriere în regim hotelier un apartament cu 2 camere, situat în zona Cireşica-Campus Universitatea Ovidius din Constanţa. Chiria este de 120 de lei pe zi.
Şi în staţiunea Mamaia există oferte interesante. Astfel, un apartament cu 2 camere poate fi închiriat cu 150 de lei pe zi. Preţul variază între 150 şi 400 lei pe zi pentru întreg apartamentul, în funcţie de perioadă şi de durata şederii.
Un apartament cu 3 camere poate fi închiriat în regim hotelier începând cu 200 de lei pe zi. Amplasată tot în Constanţa, locuinţa este complet mobiliată.
 

Peste 200.000 de români riscă amenzi pentru că nu şi-au depus la timp declaraţia de venit. Câţi bani ar putea încasa statul(Gandul)
În jur de 40% dintre românii care aveau obligaţia de a-şi depune declaraţia 200 privind venitul realizat în 2012 riscă să fie amendaţi pentru nerespectarea termenului legal, respectiv 27 mai, potrivit datelor provizorii furnizate de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) pentru gândul. Fiscul ar putea încasa amenzi în valoare de circa 48,4 milioane de lei, echivalentul a 10,8 milioane de euro la un curs mediu de 4,45 lei/euro, de la contribuabilii care au întârziat, reiese din calculele gândul.

Fiscul a înregistrat până la data de 29 mai 357.938 de declaraţii privind venitul realizat în 2012. Numărul contribuabililor care aveau obligaţia să depună formularul 200 se ridică însă la circa 600.000 de persoane, estimează reprezentanţii ANAF.
 
Cei care nu şi-au declarat la timp veniturile riscă, potrivit legislaţiei în vigoare, amenzi între 50 şi 500 de lei. Reiese astfel că, dacă Fiscul îi va sancţiona, în medie, cu 200 de lei pe cei circa 242.000 de contribuabili care au întârziat, încasările din amenzi s-ar ridica la circa 46,4 milioane de lei.

Formularul 200 privind veniturile realizate în anul 2012 trebuie depusă de către persoanele fizice care au câştigat anul trecut bani din activităţie comerciale, de către persoanele fizice care practică profesii libere (avocat, notar, consultant etc.) precum şi de către persoanele fizice care au avut venituri din drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor, brevete, mărci etc.).