13 Feb 2018 - 08:29

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală: 

Ungurii și polonezii ne hrănesc de un miliard/an(Jurnalul Naţional)
Mâncăm mere, struguri, tomate, cartofi din import. La fel şi laptele şi produsele lactate, dar şi carnea şi produsele din carne ne vin de la vecinii europeni. România importă mărfuri alimentare pe bandă rulantă pentru că nu mai este în stare să producă aici necesarul pentru populaţie. Diferenţa dintre importuri şi exporturi s-a ridicat la 2,8 miliarde de euro în anul 2016 şi la 2,6 miliarde de euro în primele 10 luni ale anului 2017, potrivit datelor BNR. Sectorul alimentar autohton este unul dintre cele mai puțin performante la nivel european, în pofida potențialului agricol ridicat al României. O spune Banca Naţională a României în cel mai recent raport asupra inflaţiei publicat la sfârşitul săptămânii trecute. Documentul citat a identificat patru categorii de produse care ne umflă importurile alimentare şi care ne fac să dăm miliarde de euro vecinilor europeni în loc să-i investim în ţară. Este vorba despre legume şi fructe, cafea şi cacao, lapte şi produse lactate, respectiv carne şi preparate din carne. Dacă la cafea şi cacao nu prea avem ce face, la restul produselor nu avem scuze. Cultivăm ca acum 100 de ani Fructele şi legumele reprezintă o treime din deficitul comercial generat de mărfurile alimentare, ceea ce este cu atât mai surprinzător cu cât o mare pondere o au produsele cu tradiție pe plan local, precum merele, strugurii, tomatele şi cartofii. Făcând abstracție de inf luența factorului sezonier, la toate aceste culturi producția din ultimii 10-20 de ani a stagnat sau chiar a scăzut, fenomen asociat, în primul rând, absenței unor creşteri în planul randamentelor, la care se adaugă restrângerea, în general, a suprafețelor cultivate, inclusiv a suprafeței serelor, arată raportul BNR.

Un dezastru urban în capitala României: Gările Otopeni, Tunari şi Pipera stau închise, în timp ce corporatiştii pierd ore întregi în trafic. Milioane de euro se pierd anual pe drum sau din venituri potenţiale, inclusiv pentru stat(Ziarul Financiar)
Zona de nord a Bucureştiului, unde sunt concentrate mai multe clădiri de birouri şi peste 100.000 de corporatişti, are patru gări – Otopeni, Tunari, Băneasa şi Pipera -, care ar putea deservi angajaţii din împrejurimi. Dintre acestea însă, Tunari, Pipera şi Otopeni nu sunt staţii de cale ferată pentru călători, potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR). Nici gara Băneasa nu este însă folosită pentru traficul de călători decât ocazional, în special în timpul verii, când acolo opresc două trenuri cu destinaţia Mangalia. „Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are în administrare staţiile CF Bucureşti Băneasa, Bucureşti Obor, halta de mişcare Otopeni, precum şi staţia Bucureşti Nord grupa B (Basarab). Tunari şi Pipera nu sunt staţii de cale ferată sau puncte de oprire pentru trenurile de călători. Cu excepţia haltei Otopeni, celelalte staţii nominalizate sunt deschise traficului de călători”, spun reprezentanţii CFR. „Celelalte” înseamnă Basarab – staţie care încă nu se află în centrul unui pol semnificativ de birouri, deşi zona urmează să se dezvolte, şi Băneasa, unde circulaţia trenurilor este ocazională. Într-un răspuns transmis în 2014 de CFR către ZF, oficialii companiei spuneau că gara Băneasa este operaţională, însă folosirea acestei staţii pentru îmbarcarea/debarcarea de călători este opţiunea exclusivă a operatorilor de transport feroviar, care solicită traseele pentru mersul de tren, inclusiv staţiile de oprire.

 

Un nou CICLON va LOVI PUTERNIC România. ANM a anunțat ce FENOMENE meteo EXTREME ne așteaptă (Evenimentul Zieli)
Vremea a reușit să le facă doar mici probleme celor din sudul României. Spre surpriderea tututor, duminică a fost mai frumos la munte, dar a nins în sudul ţării. ANM anunța că de la mijlocul acestei săptămâni, un nou ciclon cu vreme rea se va abate peste țara noastră. „Urmează o vreme de iarnă potrivită pentru această perioadă. ANM va emite fie informări, fie atenţionări pentru că ne aşteptăm la precipitaţii posibil însemnate cantitativ asociate şi cu intensificări ale vântului”, a declarat Mihai Hustiu, meteorolog ANM, conform Știrile Pro TV. Meteorologii aşteaptă un ciclon dinspre Marea Mediterană care va aduce ploi şi lapoviţa în sud şi ninsori în nord, în vest şi la munte. Temperaturile vor scădea în nordul ţării până la minus 10 grade noaptea.    

 

De ce se împuţinează românii. Soluţii pentru oprirea declinului demografic(Adevarul)
Lipsa de speranţă şi măsurile incoerente i-au determinat pe români să facă mai puţini copii în 2017, adâncind astfel declinul demografic pe care ţara noastră îl înregistrează de foarte mulţi ani. Criza şi instabilitatea economică şi socială din ultimul an şi jumătate au făcut ca declinul demografic să se acutizeze în 2017, când România a pierdut 70.000 de persoane, cu 27,5% mai mult decât în anul anterior. Aşa arată cele mai recente statistici furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora natalitatea a scăzut dramatic. „Spre exemplu, de câte ori a venit PSD-ul la putere, a scăzut natalitatea. Când au venit opozanţii PSD-ului, a crescut natalitatea, capitalul de speranţă a fost mare. Mai exact, când nu ai sentimentul stabilităţii mai amâni momentul în care faci copii”, a explicat, pentru „Adevărul”, sociologul Alfred Bulai. Concret, în 2017 s-au născut 191.496 copii, cu 5,8% mai puţini decât în 2016. Totodată, numărul deceselor a fost anul trecut de 260.775, cu 1,3% mai multe decât în anul anterior, evidenţiază INS. „Ne confruntăm cu scăderea fertilităţii, se nasc mai puţini copii, asta şi pentru că femeile preferă să se implice mai mult în profesia lor şi pun accent pe carieră. Chiar dacă legea te protejează, atunci când lipseşti doi ani de la locul de muncă e clar că nu revii cu aceeaşi viteză. Astfel că amână foarte mult momentul şi, de regulă, dacă primul copil apare târziu, renunţă să-l mai facă şi pe al doilea”, a arătat, la rândul său, şi sociologul Mircea Kivu, precizând că tinerii pot fi încurajaţi să devină părinţi doar dacă nivelul de trai va fi îmbunătăţit.  Cum au procedat occidentalii Însă chiar şi aşa, efectele s-ar vedea în zece – douăzeci de ani, afirmă specialiştii. „De regulă, ca să creşti populaţia trebuie să ai politici. Occidentalii au avut aceste probleme demografice şi ei, dar în urmă cu mai multe decenii. Problemele demografice în străinătate s-au rezolvat şi prin imigraţie: aduci oameni, îi inveţi limba, îi înveţi cultura. E un model cultural la care trebuie să ne gândim”, a completat Alfred Bulai. Şi prăbuşirea masivă a natalităţii după anii 1990 şi-a adus semnificativ aportul la adâncirea declinului demografic. „Majoritatea acestor oameni care au plecat din România sunt oameni tineri. Au plecat români care au între 17 - 18 ani şi 40 de ani. Cei mai mulţi sunt oameni tineri, activi. Mai mult, procesul migraţiei masive are deja un deceniu şi jumătate, ceea ce înseamnă că aceşti oameni care au plecat la 20 de ani au acum copii, dar nu în România, ci în străinătate, unde politicile sunt complet diferite, ceea ce îi face să nu se mai întoarcă în ţară. De asemenea, în prezent avem mai puţini tineri care pot avea copii pentru că a scăzut natalitatea în 90. Fenomenele demografice sunt pe termene lung. Sunt fluctuaţii mic dar efectele sunt pe termen îndelungat”, a explicat Alfred Bulai. Sociolog: „Localităţile mici sunt decapitate” „Generaţia tânără ar trebui să aibă acces la spaţiu locativ, să obţină mai uşor credite, să li se ofere locuri de muncă. Ideal ar fi să ajungem la trei copii de cuplu pentru a nu asista la depopularea României. Şi toţi se uită apatici şi nu înţeleg că prin migraţie, nu este exclus ca în zeci de ani să nu mai fim majoritari”, a arătat şi profesorul Marin Burlea, medic pediatru. De altfel, România a ajuns deja în situaţia de a avea o populaţie îmbătrânită, cu sate şi oraşe mici unde scăderea populaţiei este dramatică. „Localităţile mici sunt decapitate. Politicienii nu văd aceste lucruri, dar scăderea demografică e o problemă majoră a României pentru că pe măsură ce trece timpul, ţara noastră va scădea ca populaţie şi vom coborî sub 15 milioane de locuitori. Atunci când vom ajunge la o dimensiune critică.

 

Primăria Capitalei vrea să introducă o nouă taxă auto. Care sunt maşinile vizate(Gandul)
Introducerea unei taxe pentru maşinile care circulă prin centrul Bucureştiului este una dintre măsurile luate în calcul de Primăria Capitalei pentru fluidizarea circulaţiei şi reducerea poluării, la pachet cu încurajarea folosirii transportului în comun. Primăria Capitalei a organizat, luni, o şedinţă de dezbatere publică privind Planul de Calitate a Aerului, în care au fost prezentate principalele măsuri pe care Municipalitatea vrea să le pună în practică pentru a reduce efectele poluării. Potrivit PMB, traficul este principala sursă de poluare. Potrivit reprezentanţilor PMB, cea mai mare pondere în ceea ce priveşte poluarea din Bucureşti o reprezintă traficul foarte aglometat, urmată de încălzirea rezidenţială, iar principalii poluanţi din cauza traficului sunt oxizii de azot, benzenul şi monoxidul de carbon. „Planul de calitate a aerului a fost întocmit având în vedere măsurile, investiţiile preconizate prin Planul de Mobilitate Durabilă şi prin toate planurile care vizează dezvoltarea Bucureştiului. Astfel, a trebuit să corelăm toate măsurile cu cele de transport sau cu acţiunile de mediu, cu strategia de dezvoltare a serviciului de salubrizare, cu planul de acţiune de reducere a zgomotului, înnoirea parcului auto şi creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe”, a precizat Ioana Şuteu, şefa Serviciului de Monitorizare a Calităţii Mediului din cadrul PMB. Practic, potrivit Ioanei Şuteu, Planul de Calitate a Aerului trebuie să fie în strânsă legătură cu alte măsuri pe care PMB le-a luat deja sau le are în plan. De exemplu, spune reprezentantul PMB, măsurile privind fluidizarea traficului sunt cele mai importante pentru reducerea poluării.

Format: 

Topic: