17 Iul 2017 - 08:28

 AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:

Game of Thrones în PSD. Cine vrea capul boierului Dragnea?(JN)
Direcţia Naţională Anti­corupţie dă târcoale afacerii Tel Drum şi i-a pus sub urmărire penală pe apropia­ţii lui Liviu Dragnea într-un dosar separat de evaziune fiscală. La toate acestea se adaugă un iminent verdict pe fond în dosarul în care liderul PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual la Instanţa supremă. În acest context, Jurnalul Naţional a încercat să desluşească harta de putere din interiorul PSD şi eventualele oaze de opozi­ţie la adresa conducătorului suprem.
După ce au început urmă­rirea penală pe numele lui Adrian Gâdea (urmaşul lui Liviu Dragnea la şefia CJ Teleorman) pentru abuz în serviciu în „afacerea lacul Belina” – locul preferat de pescuit al liderului PSD, DNA i-a pus sub acuzare şi pe alţi apropiaţi ai preşedintelui PSD. Omul de afaceri Marian Fişcuci (fost coleg de liceu al lui Liviu Dragnea şi primul patron al firmei Tel Drum), fostul deputat PSD Adrian Simionescu (fost lider al PSD Teleorman şi vicepreşedinte al CJ Teleorman) şi fiul acestuia, alături de Florinel Marinaş (fostul cumnat al lui Liviu Dragnea) sunt urmăriţi penal într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 5,7 milioane de lei. Oamenii lui Dragnea sunt acuzaţi că, pentru a nu plăti TVA, au folosit fictiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de Simi­onescu, pentru a livra în ţară utilaje agricole cumpărate de la firme din UE. Ultimele acţiuni ale procurorilor, care se apropie tot mai mult de „cercul zero” din PSD, l-au făcut pe Liviu Dragnea să aibă o nouă răbuf­nire la adresa şefei DNA.„Ştiţi ceva, mă aştept să fiu audiat de doamna Kovesi pentru orice se întâmplă în ţara asta. Şi dacă plouă. Nu cred că mai e vreun secret pentru cineva că sunt ţinta acestei doamne de foarte mult timp. N-am nicio legătură cu Tel Drum”, s-a apărat liderul PSD. Întrebat cu ce arme luptă în acest război, Dragnea a spus că el nu are „decât partidul şi Parlamentul, atât”. Peste toate acestea apare ca iminentă prima sentinţă a judecătorilor în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat la ÎCCJ pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu menţinerea în funcţie a două angajate ale DGASPC Teleorman care lucrau, în realitate, la sediul judeţean al PSD. Ultimele termene din acest proces sunt programate în toamnă, iar o nouă condamnare a liderului PSD i-ar putea şubrezi auto­ritatea în partid. În tot acest context, JN a încercat să deslu­şească harta centrilor de putere din interiorul PSD, în ideea de a identifica o alternativă viabilă pentru succesiunea la tron. De o ipotetică prăbuşire a actualului lider ar putea profita mai mulţi actori din interiorul PSD.

Cum RECUNOAȘTE Kovesi, șefa DNA, că a fost în SUFRAGERIA lui Oprea în seara ALEGERILOR din 2009(evz)

Actualul procuror-șef al DNA, Laura Kovesi, a recunoscut, în partea a doua a interviului pentru Ziare.com, prezența în casa lui Oprea în seara alegerilor prezidențiale din 2009.    
Laura Codruța Kovesi, Procuror General al României în momentul alegerilor prezidențiale din 2009, susține că întâlnirea cu șeful SRI din momentul respectiv, George Maior și cu prim-adjunctul acestuia, Florian Coldea, alături de alți politicieni și decidenți, în casa vicepremierului, pe atunci, Gabriel Oprea, este o temă de cancan.Cu toate acestea, actuala șefă a DNA refuză un răspuns tranșant, iar ulterior se concentrează pe posibilitatea de a infuența rezultatul alegerilor, în care s-au înfruntat Traian Băsescu și Mircea Geoană, prin discuțiile avute la întâlnirea respectivă.Iată fragmentul relevant din interviul acordat ziare.com:
„Ați fost la Gabriel Oprea acasă în seara alegerilor prezidențiale din 2009? Este deja o întrebare retorică dacă am fost sau nu am fost. Este o temă lansată în spațiul public de un inculpat și între timp a devenit o temă de can-can, nu comentez can-can-uri, dar vă răspund la întrebări care nu vizează can-can-uri.
Ați făcut ceva pentru a influența rezultaul alegerilor prezidențiale din 2009? Este ceea ce anchetează și comisia parlamentară. Nu. Nu. Și mă întreb cum aș fi putut influența rezultatul alegerilor. Seamănă a scenariu de film. Aveți cunoștință ca cineva dintre persoanele pe care le cunoașteți, dl Coldea sau dl Maior de exemplu, să fi încercat sau chiar reușit influențarea rezultatului alegerilor din 2009? Nu am niciun fel de informație, date, probe că s-au fraudat algerile. Dacă aveam o astfel de informație, aș fi fost prima care aș fi deschis un dosar penal și aș fi verificat. Nu am niciun fel de informații, date, probe cu privire la aceste suspiciuni”.

Motivare: de ce a fost condamnată fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru favorizarea lui Horia Simu(Adevarul)
Declaraţiile unor procurori DIICOT şi ale unor martori cu identitate protejată au fost decisive pentru condamnarea la 3 ani şi 6 lui de închisoare a fostei şefe DIICOT, procuroarea Alina Bica. Detaliile apar în motivarea sentinţei date de Curtea Supremă. Alina Bica a susţinut că este nevinovată şi a cerut achitarea.Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica (43 de ani), l-a favorizat pe milionarul Horia Simu (42 de ani), prin acţiuni care au dus la clasarea unei anchete care-l viza pe omul de afaceri. Aceasta este concluzia la care a ajuns un complet de la Curtea Supremă, format din magistraţii Leontina Şerban, Geanina Cristina Arghir şi Cristina Rotaru. Sentinţa: Bica a fost condamnată la 3 şi 6 luni de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. Fosta şefă a DIICOT fusese trimisă în judecată pentru luare de mită, dar magistraţii au arătat că nu sunt probe pentru această acuzaţie şi au schimbat încadrarea. În acest caz, Horia Simu, trimis în judecată pentru dare de mită,  a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, iar fostul şef al Fiscului, Şerban Pop, trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită, a primit pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Instanţa a mai dispus confiscarea de la Pop a sumei de 150.000 de euro şi a ridicat sechestrul de pe bunurile Alinei Bica.

Ascunse sub fustele celor de la FMI, Bruxelles, BNR şi ale presei, marile companii, băncile şi clasa de business s-au trezit încălecate de o haită din PSD şi de un public care aplaudă(zf)
Spre stupefacţia marilor companii, a băncilor şi a clasei de business, PSD - un partid care le era favorabil şi de pe urma căruia au obţinut multe facilităţi fiscale în trecut, ştergeri de datorii, ajutoare de stat, privatizări – a devenit, sub conducerea lui Liviu Dragnea, un partid care s-a întors împotriva lor. Şi nimeni nu ştie de ce.
Dintr-o dată, multinaţionalele, corporatiştii şi cei care s-ar putea încadra în clasa de mijloc au devenit inamicii noii conduceri a PSD.
Cineva a început să ceară socoteală multinaţionalelor, spre bucuria celor din aparatul de stat, a pensionarilor sau a antreprenorilor mici şi mijlocii care au pierdut în criză, care au fost scoşi din piaţă de către companiile străine.
Eliminarea plafonului pentru plata contribuţiilor de asigurări sociale, o idee venită peste noapte şi aplicată imediat după ce PSD s-a instalat la Palatul Victoria, a produs rumoare în rândul corporatiştilor, care s-au trezit că li se reţine mai mult din salariu, asta dacă firma unde lucrează nu a acoperit diferenţa.
În programul de guvernare PSD 2, citit de noul premier Mihai Tudose, toată clasa de business s-a trezit cu impozitul pe cifra de afaceri în loc de impozitul pe profit. De asemenea, a intervenit şi taxa de solidaritate, care de fapt este un impozit mai mare pe venit. Urmează noul nivel al redevenţelor, o temă extrem de controversată.
Cu acest impozit pe cifra de afaceri, marile companii, organizate în Coaliţia pentru Dezvoltarea României, Consiliul Investitorilor Străini, AmCham, Camera de Comerţ Franceză, Camera de Comerţ Germană, AOAR şi RBL-Romanian Business Liders, au făcut front comun pentru prima dată. Nu întotdeauna interesele lor coincid, având în vedere că sunt şi companii româneşti şi companii străine, şi lideri de business români şi manageri străini.

 

Strategie de imagine
Liviu Dragnea, dușman comun cu Donald Trump(Cotidianul)

Liderul PSD, Liviu Dragnea, și-a epuizat destul de rapid toate strategiile necesare păstrării pe linia de plutire a PSD și a României. Șeful Camerei Deputaților s-a erodat cu bună știință atât în fața opiniei publice, cât și în propriul partid prin războiul pe care l-a pornit împotriva lui Sorin Grindeanu, Victor Ponta și a tuturor celor care își permit să nu se supună directivelor sale și să mai și crâcnească. Mai mult decât atât, lupta din interiorul PSD a escaladat la exterior, afectând întreaga țară prin instabilitate politică.
Pe acest fond și fără vreun alt vinovat care să deconteze neputința PSD de a genera bunăstare pentru România, PSD și liderul său au pornit la o adevărată vânătoare de soluții, astfel încât Dragnea să nu-și înmormânteze propria carieră și să-și bage în aceeași groapă și partidul. Cea mai la îndemână rezolvare a fost angajarea unor strategi de imagine. Românii au fost dați la o parte în favoarea unor adevărați „rechini“ politici de peste Ocean.
Soros, retrogradat în acarul Păun
Președintele Liviu Dragnea nu doar că scoate din buzunar sume de-a dreptul exorbitante ca să-i plătească pe cei doi noi sfătuitori ai săi, dar a fost de acord chiar să aplice o nouă strategie de imagine prin care să-și recapete credibilitatea și popularitatea pierdute în ultimele luni. În ciuda eforturilor de tot soiul, succesul se lasă așteptat. Lobbyiștii Roger Stone și Elliott Broidy sunt doi membri ai echipei de artizani ai noii strategii a PSD și a lui Liviu Dragnea. Cei doi specialiști ai marketingului politic internațional trebuie să spele imaginea deteriorată, dar și să vină cu strategii de manipulare a maselor, cu toate că nu prea știu nimic despre România și nici despre modul de gândire al poporului.