Publicat: 8 Ianuarie, 2018 - 19:39

 DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV AL PNL - 8 IANUARIE 2018

Ludovic Orban, preşedinte PNL:

Astăzi am reluat activitatea politică prin reuniunea Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal.

Cartea Neagră a guvernării PSD- ALDE

În cadrul reuniunii am discutat mai multe chestiuni şi am luat câteva decizii , până săptămâna viitoare vom finaliza analiza critică a guvernării pe primul an de guvernare, Cartea neagră a guvernării, un an pierdut pentru România, pe care o vom face publică după aprobarea în Biroul Executiv.

Dezbatere internă cu privire la obiectivele partidului pentru 2018

De asemenea, am început dezbaterea care va fi finalizată săptămâna viitoare privind stabilirea obiectivelor în cadrul strategiei politice a Partidului Naţional Liberal 2018. 

PNL susţine revendicările medicilor de familie

De asemenea, am dezbătut criza care există în sănătate şi am decis să susţinem cea mai mare parte a revendicărilor medicilor de familie, care ni se par revendicări de maxim bun simţ şi care respectă în mare parte nevoia populaţiei româneşti de a beneficia de asistenţă medicală în special pe zona preventivă dar şi practicile europene. Susţinem categoric revendicarea ca din bugetul Casei de Sănătate, 10% să se aloce către medicii de familie. La nivel european media este mare de 10%. La ora actuală se asigură doar 5,8 % din bugetul Casei de Sănătate se duce către medicii de familie, lucru care afectează calitatea actului medical care este derulat de medicii de familie. De asemenea sprijinim toate solicitările medicilor de familie în favoarea debirocratizării. Medicii nu sunt conţopişti care să completeze formulare de justificare pentru birocraţii din administraţia din Casele de Sănătate, nu sunt nişte oameni care să se afle la cheremul bunului-plac al funcţionarilor din Casa de Sănătate. Medicii trebuie să îşi petreacă, să îşi folosească timpul pentru a-şi servii pacienţii, pentru a se dedica diagnosticării şi tratării corecte a pacienţilor, nu ca ă completeze hârţoage şi să dea tot felul de raportări penibile care sunt solicitate de funcţionărime. De asemenea, nu mi se pare normal ca medicii de familie să nu aibă acces la fişa pacientului, la ora actuală au acces funcţionarii din Casele de Sănătate la fişa pacientului , fără să obţină acordul expres al pacienţilor, iar pacienţilor le este extrem de dificil să îşi acceseze fişa pentru a o pune la dispoziţia medicilor de familie, ori este foarte dificil să pui un diagnostic corect, să tratezi corect un pacient dacă nu ai acces la fişă unde este istoricul medical şi unde sunt toate datele extrem de importante medic în tratarea pacienţilor.

Solicitare pentru un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia pe modificările aduse Legilor justiţiei

De asemenea, am luat decizia să solicităm prin grupurile parlamentare Curţii Constituţionale să uzeze de posibilitatea pe care o are la dispoziţie şi care a mai fost folosită în 2012, şi anume aceea de a solicita un punct de vedere faţă de sesizările de neconstituţionalitate formulate de Partidul Naţional Liberal şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să solicite un punct de vedere Comisiei de la Veneţia. În ceea ce priveşte solicitarea organizaţiilor civice către Preşedinte, Preşedintele chiar dacă poate sesiza Comisia de la Veneţia conform statutului, poate să sesizeze numai dacă intervalul de timp în care primeşte spre promulgare legile respective îi permite lucrul acesta, corespunde cu perioada sesiunilor plenare în care lucrează Comisia de la Veneţia, ori este foarte clar , ultima a avut loc în decembrie iar următoarea va avea loc în aprilie. Aici Preşedintele nu poate să sesizeze pentru că are o constrângere constituţională care să îl determine ca în termen de 30 de zile de când primeşte să se pronunţe asupra proiectului de lege pe care trebuie să îl promulge, fie că îl retrimite spre dezbatere parlamentară, fie că îl promulgă. Ca atare, această solicitate este o solicitare care nu poate fi pusă în practică decât în condiţiile în care Preşedintele primeşte spre promulgare în perioada în care se află în sesiune plenară Comisia de la Veneţia. Vă stau la dispoziţie cu alte răspunsuri.

Întrebări şi răspunsuri

Jurnalist: Cum aţi spus şi dumneavoastră, Comisia de la Veneţia are în aprilie următoarea şedinţă unde s-ar putea opta pentru un astfel de punct de vedere, nu ar însemna că s-ar tergiversa prea mult o decizie pe legile justiţiei?

L. Orban: Nu cred. Curtea Constituţională nu cred că ar putea fi acuzată că tergiversează adoptarea unor acte normative pentru care nu există nicio grabă în societate, există graba unor politicieni din majoritate de a adopta nişte prevederi care să îi ajute în propriile situaţii juridice în care se găsesc, dar din partea societăţii sunt convins există o aşteptare ca aceste legi să fie legi bune care să permită ca justiţia să facă dreptate în societate, să acţioneze în baza legii autonom, cu deontologie profesională şi fără niciun fel de presiune, nici din partea politicului, nici din partea unor forţe invizibile, care pot să pună presiune asupra justiţiei, deci independenţa justiţiei şi nişte legi sănătoase cred că trebuie să aibă cât mai multe puncte de vedere şi trebuie să răspundă în cea mai mare măsură nevoilor care există în societate.

Jurnalist: Domnule Orban, când dumneavoastră eraţi în şedinţa aceasta a Biroului Executiv, reprezentanţii UDMR au semnat un acord cu Partidul Civic Maghiar, cu Partidul Popular Maghiar şi cer printr-o rezoluţie autonomie teritorială pentru ţinutul Secuiesc , autonomie administrativă pentru localităţile unde maghiarii au majoritate şi autonomie culturală pentru toţi maghiarii. Cum vedeţi aceste propuneri, pentru că şi dumneavoastră aţi colaborat cu cei din UDMR.

Ludovic Orban: Le respingem categoric, de altfel se ştie foarte clar că în Constituţie sunt anumite chestiuni care nu pot fi revizuite, iar în ceea ce priveşte autonomia , există autonomie locală, este un principiu consfinţit de Constituţie, numai că această autonomie locală nu se aplică pe criterii etnice. În ceea ce priveşte autonomia teritorială acest concept nu există în sistemele democratice. Aş mai face încă o precizare, România ca ţară este una dintre ţările care acordă cele mai multe drepturi minorităţilor naţionale. Exagerarea nu face bine nimănui, nici măcar lor, pentru că vehiculează nişte concepte absurde, nişte concepte care nu au nici un fel de legitimitate, care nu au nici un fel de susţinere cred că nici măcar în cadrul cetăţenilor români de etnie maghiară.

Jurnalist: De ce credeţi că au venit anul acesta cu un astfel de protocol, pentru că ştim că există un fel de înţelegere, există un proiect de lege depus de domnul Tokes, o iniţiativă cu 100.000 de semnături, nu puteau să facă asta de anul trecut?

Ludovic Orban: Îmi este foarte greu să înţeleg, nu aş vrea să o interpretez ca un act de sfidare la adresa noastră, dar vine pe linia unor declaraţii şi poziţii care nu mi se par corecte faţă de statul român şi faţă de istoria României, cum ar fi declaraţia preşedintelui UDMR că nu are ce sărbători în anul centenarului.

Jurnalist: Credeţi că este o sfidare din partea celor de la UDMR?

Ludovic Orban: Nu aş vrea să o văd ca o sfidare, suntem categoric împotrivă, iar ca atare aceste propuneri nu au nici cea mai mică şansă să întrunească vreodată sprijinul populaţiei din România. E un fel de legitimizare în faţa cetăţenilor maghiari, care s-or fi săturat şi ei să voteze aceleaşi partide şi ca atare simt nevoia să forţeze, să creeze iar o temă ca să îşi reconsolideze susţinerea cetăţenilor români de etnie maghiară, nu văd un alt rost al unei astfel de iniţiative care nu are şanse să fie puse în practică.

Jurnalist: Cum aţi primit declaraţia unui coleg important din PNL, domnul Cezar Preda care spunea că va constitui un grup naţionalist- creştin în PNL pentru că simte că cei din vechiul PDL sunt marginalizaţi şi încearcă să strângă cât mai mulţi colegi alături de domnia sa şi dacă aţi discutat cu el?

Ludovic Orban: Partidul Naţional Liberal a a avut un congres, a fost aleasă o conducere, a fost adoptată o moţiune , sunt un bun creştin. În cadrul moţiunii adoptate de Congres, pe lângă valorile liberale sunt prevăzute susţinerea unor valori, inclusiv biserica, naţiunea , familia care cred eu că corespund aşteptărilor oamenilor de dreapta care vor să fie în acţiunea publică a Partidului Naţional Liberal reprezentată morala creştină.

Jurnalist: Domnul Preda spunea că nu se consideră nepotul Brătienilor, nu o să se ducă la Vila Florica să pună flori. Vă deranjează o astfel de declaraţie?

Ludovic Orban: Fiecare cum simte.

Jurnalist: Sunteţi un partid cu valori comune.

Ludovic Orban: Cu siguranţă. Un partid unitar care acţionează în baza unei moţiuni, a unei strategii şi care acţionează constat pentru atingerea acestor obiective.

Jurnalist: Dar e o înscenare?

Ludovic Orban: Asta este o întrebare care mi se pare o glumă. Respect istoria Partidului Naţional Liberal. Actualul Partid Naţional Liberal este continuatorul Partidului Naţional Liberal înfiinţat în 1875, dar pe conceptul nostru în anul 2018, despre Partidul Naţional Liberal ca brand este să fie Partidul Naţional Liberal, partid de unire.

Jurnalist: Domnul Cezar Preda spunea că mai sunt colegi care se simt marginalizaţi ca fac parte din PDL

Ludovic Orban: Nu comentez declaraţiile colegilor mei. Eu reprezint Partidul Naţional Liberal, deciziile organismelor statutare ale Partidul Naţional Liberal şi în mod evident accept libertatea de opinie şi de exprimare, mai ales în Partidul Naţional Liberal

Jurnalist: Asta înseamnă că aţi tolera formarea unui astfel de grup în interiorul PNL?

Ludovic Orban: Nu cred că pot să vă dau un răspuns la această întrebare. Mult mai important astăzi pentru România este faptul că avem un partid de guvernământ care este foarte puţin preocupat de ceea ce se întâmplă în societate si în economie fiind mai mult preocupat cu reglările de conturi din interiorul partidului, în timp ce creşte dobânda, roborul, în timp ce inflaţia, previziunile privitoare la inflaţie sunt extrem de pesimiste, există riscul ca inflaţia să ajungă şa 4,5%, în timp ce moneda naţională se duce la val, mai ales în raport cu euro, în timp ce toate aceste lucruri generează consecinţe extrem de negative asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor, partidul de guvernământ se ceartă dacă să facă restructurare sau remaniere guvernamentală. Mi se pare de noaptea minţii, ţara arde si PSD-ul se piaptană. Un comportament iresponsabil care arată că nu sunt preocupaţi decât de modul în care îşi împart puterea şi nicidecum de lucrurile extrem de grave care se petrec în economia şi în societatea românească.

Jurnalist: Apropo de restructurare, vi se pare că actuala formulă de Guvern este una fezabilă pentru România, dacă veţi ajunge la guvernare păstraţi această împărţire a ministerelor sau aţi vedea altfel?

Ludovic Orban: Jumătate din ministere trebuie desfiinţate. Poate nu jumate, dar oricum 40% din ceea ce înseamnă agenţii, oficii, autorităţi, de asemenea nu îşi au rostul. Sunt entităţi create mai mult să genereze locuri de muncă şi frâne pentru cetăţeanul care vrea să facă în societatea asta decât să aibă cu adevărat o utilitate publică. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte deconcentratele. Trebuie o restructurare extrem de serioasă şi de profunda a administraţiei. Partidul Naţional Liberal susţine categoric această reducere a administraţiei. Nu trebuie neapărat să înfiinţezi agenţii ca să rezolvi probleme. De asemenea parteneriatul cu societatea civilă, transferul de atribuţii şi funcţii, de la entităţi administrative de stat către părţi din societatea civilă în ceea ce priveşte derularea unor funcţiuni publice face parte din strategia Partidului Naţional Liberal de organizare a serviciilor publice în Romania, dar pe psd-işti îi interesează să aibă cât mai multe locuri pe care să îşi plaseze clientela politică.

Depolitizarea administraţiei este de asemenea o problemă care ar trebui implementată, care ar trebui adusă dar cum să facă PSD-ul aşa ceva când ei la ora actuală, treaba lor e să politizeze tot. Ordonanţa 109 au desfiinţat-o lăsând la latitudinea Guvernului să numească toţi politrucii care au făcut servicii partidului în toate conducerile companiilor. În administraţie este un proces de epurare al oamenilor de calitate, ca să angajeze nepoate, veri şi alte categorii care sunt din clientela politică a PSD-ului.

Jurnalist: Aveţi un coleg, şeful PNL Giurgiu, care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Ce se întâmplă în cazul acesta?

Ludovic Orban: Am fost informat. Vom aplica prevederile statutare şi prevederile codului de integritate aşa cum am făcut în toate cazurile

Jurnalist: Aţi stabilit cumva şi criteriile pentru selecţia candidaţilor la europarlamentare?

Ludovic Orban: Face parte din dezbaterea obiectivelor strategiei politice a Partidului Naţional Liberal pe 2018 şi le vom stabili cel mai probabil săptămâna viitoare.

Jurnalist: Sunt informaţii cum că vreţi să candidaţi pentru o funcţie de europarlamentar, să deschideţi lista PNL.

Ludovic Orban: Nu, obiectivul meu este ca Partidul Naţional Liberal să aibă o reprezentare cât mai puternică la nivelul Parlamentului European, pentru că din păcate, în Europa dintre partidele româneşti singurul partid naţional care contează, care este respectat, care este ascultat este Partidul Naţional Liberal, pentru că din păcate PSD a ajuns paria inclusiv în grupul politic social de la nivelul Parlamentului European.

Jurnalist: Preluarea puterii mai este un obiectiv al PNL anul acesta?

Ludovic Orban: Cu siguranţă. Îmi doresc ca anul acesta să plece PSD. Noi suntem în orice moment pregătiţi să ne asumăm conducerea guvernării, dar am prefera ca lucrul acesta să se facă după ce ne întoarcem la popor prin alegeri anticipate.

Jurnalist: Legislativ aţi stabilit priorităţile pentru acest an?

Ludovic Orban: Avem reuniunea BPN împreună cu grupurile parlamentare la sfârşitul lunii ianuarie şi practic dezbaterea priorităţilor legislative se va face cu această ocazie.

Jurnalist: Cum aţi văzut ce a propus preşedintele Klaus Iohannis legat de introducerea criteriilor de integritate în Constituţie?

Ludovic Orban: Noi am fost primul partid din România care am adoptat un set de criterii de integritate pentru candidaţii Partidului Naţional Liberal. Aplicarea acestor criterii de integritate este fundamentală pentru sănătatea societăţii româneşti. De altfel le şi spun şi lui Dragnea şi lui Tăriceanu, plecaţi din funcţii! Atâta timp cât veţi sta acolo întotdeauna percepţia despre România va fi că este o ţară corupta. Sigur că preşedintele Iohannis a susţinut încă din campania de prezidenţiale aceste criterii de integritate.

Jurnalist: Mai susţineţi schimbarea celor doi şefi ai Parlamentului?

Ludovic Orban: Cel puţin a lui Dragnea. Avem modificarea la regulament pe care am formulat-o. Este o propunere normală şi firească care funcţionează în aproape toate parlamentele din lumea asta. O revizuirea a Constituţiei trebuie să fie serioasă, să demareze cu un proiect serios de revizuire a Constituţiei.

 

Tag-uri Nume: