Publicat: 28 Ianuarie, 2018 - 17:49

Cei doi finaliști ai probei de simplu de la Australian Open, Melbourne, au intrat pe teren cu așteptări diferite: unul care avea doar de pierdut, iar altul care avea doar de câștigat. Ajuns din nou într-o finală pe care o mai câștigase de cinci ori, Federer nu-și putea permite să plece acasă fără trofeu, în timp ce lui Cilic nu i se putea întâmpla ceva mai bun decât să câștige. Ceea ce nu trebuia exclus din calcule, chiar dacă era creditat doar cu 15% dintre șanse, dar tenisul este, mai mult decât altele, un sport în care nicidată nu te poți considera cîștigător - sau perdant - înainte de ultima minge.
Într-adevăr, croatul a părut, la intrarea în teren, o pradă ușoară pentru „the smiling killer”, care l-a executat scurt în primul set, când nimic nu părea să îi iasă „băiatului bun” - cum îl caracterizau comentatorii, reproșându-i lipsa de „răutate” pe care trebuie să o aibe adevărații campioni. Treptat, însă, croatul a început să se înrăiască reușind să-și adjudece al doilea set la tie break și relansând finala. A urmat un soi de concurs de servicii tari, cu ași câștigători din primul și cu alternanțe regulate ale scorului, pe fondul absenței break-urilor. Abia în ultimul set acestea au început să se producă, fără a avea însă un aport decisiv pentru șalanger. Așa încât elvețianul și-a îndeplinit obiectivul intrând în posesia celui de-al șaselea titlu de campion la Melbourne. A fost o răsplată meritată pentru cel care timp de cinci ani nu a mai avut acces la titluri de top, dar a avut tăria să-și pregătească o revenire spectaculoasă printr-o inteligentă gestionare a modului în care avea  să-și atingă țelul. La 36 de ani Federer își trăiește o a doua tinerețe sportivă, jucând cel mai bun tenis al său din toate timpurile, împletind eleganța cu economia de mijloace. Poate că Cilic nu a fost cel mai potrivit adversar al său la acest nivel, dar tenacitatea lui a generat un spectacol demn de o finală.
Pentru mine finala fetelor nu a existat. Mi-a fost suficientă semifinala, și am fost convins că într-o astfel de poveste  nu pot coexista mai multe puncte culminante și mai multe deznodăminte. Acestea s-au consumat în semifinala care a marcat apogeul jocului Simonei, cea în care a apărut, dintr-o dată, desprinsă de tot ce o făcea să rateze momentele importante. La nivelul pe care l-a atins ea, nu se mai vorbește de tehnică și de îndemânare - comune celor din categoria respectivă - ci de rezistență psihică și determinare. Momentele decisive ratate în setul al treilea al întâlnirii ei cu Kerber ar fi dărâmat orice altă jucătoare. Ea a avut de data aceasta tăria  de a le depăși și de a merge mai departe fără teama că ar putea pierde această imensă oportunitate. Și de aceea a câștigat.
Știu, mulți vor spune că una e să faci un meci memorabil și alta să câtigi ce nu ai mai câștigat până atunci - un titlu de Grand Slam. Doar ultima variantă este reținută de statistici și palmarese. Dar cu ceea ce a arătat Simona la Melbourne este prea puțin probabil ca performanța sa să se oprească acolo de unde poate abia să înceapă. Cum spuneam într-un comentariu precedent, marea ei victorie a fost asupra sa însăși, asupra „cârcotășeniei” și defulărilor violente. Parcă niciodată până acum nu a mai avut această seninătate și hotărâre pe care i le-am citit în priviri în momentele critice.
Cu siguranță că, pe lîngă admirația pe care a trezit-o în cei care se mai îndoiau de ea, Simona își merită banii câștigați. A jucat 12 ore, încasând în fiecare minut câte 1660 de dolari. E ceva, nu?

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Tags: